Watermelon Metaxa Cooler

236

Dragii mei, am lipsit ieri, mi-ați lipsit și voi, dar tehnica m-a trădat, calculatorul meu a crăpat ușor (la a soft ori la hard, habar n-am, poate-i doar afectat de căldură, ca noi toți) și, fiind destul de izolat, n-am avut cu ce să-mi duc misiunea la îndeplinire. Apropo de misiune, sper că ați profitat de ocazia pe care v-am prezentat-o acum două zile și că sunteți deja cu planurile de vacanță în Grecia făcute. Și ca să nu deviez de la temă, dar și pentru că mai am ceva Metaxa 5* la dispoziție, am mai pregătit pentru voi o băutură de vară, răcoritoare și înviorătoare (atenție la măsuri, totuși). Pentru că are în rețetă pepene roșu, și pentru că am pornit cu ideea de aici, am botezat cocktailul de față exact ca-n titlul acestui articol.

watermelon metaxa coolerIngredientele:

50 ml Metaxa 5*

40 ml zeamă de lime

8 g miere

40 g miez de pepene roșu

4 cuburi de gheață, zdrobite ușor

un sfert de lime

90 ml apă minerală

cocktail

Prepararea: împarte Metaxa în 2 părți egale. Toarnă o parte peste miezul de pepene roșu. Pune mierea în jumătate din cantitatea de apă, amestecă bine. Toarnă zeama de lime, restul de Metaxa, pune gheața în pahar, așază miezul de pepene (discuri, cubulețe, după cum dorești) pe gheață, toarnă restul de apă minerală peste și bucură-te de cocktailul tău. Decorează cu fății subțiri de castravete proaspăt. O umbreluță/scobitoare cu care să poți lua miezul de pepene din pahar, ajută.

metaxa cooler

Să fii sănătos.

Join the Conversation

  1. nu sunt specialist IT, dar stiu ca de cand i-am pus (de curand) un hard SSD (vreo 220lei pt desktop, inainte aveau preturi prohibite, la laptop poate fi mai mult, nu ma pricep) are o viteza fantastica de lucru, deschide paginile uluitor de repede, si eu dadeam vina pe furnizorul de internet;
    pagina word sare la accesare, castig timp pretios si imi protejez nervii, ceea ce nu este putin lucru;
    nu mai vorbesc de programele complexe legate de job, asta e alta poveste; si nu este unul mare, hardul asta, nu este nevoie;

  2. Arata ca si cum ai materializa vara intr-un pahar.

  3. Domule Adrian,
    Pare extraordinar de delicios, însă mi-aș dori să vă întreb cu ce aș putea să înlocuiesc „Metaxa 5*”? Aici în Catalunya nu am dat cu ochii peste băutura asta, deși nici atenție nu-i prea ofer…

  4. Poate sunt eu prea obosit… ce se intampla cu a doua jumatate din cantitatea de Metaxa?

    1. Adi Hădean Author says:

      Poate am fost prea obosit eu:)). E în pahar, desigur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close