Eu vara nu coc…

Fiecare anotimp reuşeşte să mă încânte cu ceva. Primăvara are ridichi şi pomi înfloriţi, toamna must, nuci şi dealuri colorate, iarna zăpadă şi şorici. Îmi plac toate, dar vara o iubesc. Lumină multă, haine puţine, întreţinere mică, concediu, singura perioadă în care nu mă deranjează dacă mă plouă. Cea mai mare diversitate de alimente proaspete, bere sub punctul de îngheţ, pepene, porumb şi roşii adevărate. Un singur lucru nu-mi place vara. Căldura…

Cum e iulie şi cuptorul s-a mutat din casă, afară iar tomatele sunt la potenţialul lor maxim, e momentul să fac nişte roşii uscate la soare.

Am lăsat cuptorul în pace şi m-am apucat de bricolat. O scândură subţire, o bucată de plasă de ţânţari, piuneze, un ferăstrău şi un ciocan – chiar şi de şniţele. Am confecţionat deci o ramă cu 4 laturi de 30cm îmbrăcate în plasă pe ambele feţe.

Am lăsat ciocanul jos şi am luat cuţitul în mână. Am tăiat jumătăţi 500 grame de roşii prunişoare în două, după care le-am eviscerat şi le-am sărat bine cu sare de munte – din aia cu pământ pe ea, fără iod.

Le-am aşezat pe toate în ramă, cu faţa în sus şi le-am pus pe balcon, unde bate soarele toată ziua, bate-l-ar Dumnezeu.

După 5 zile nu mai aveau în ele pic de apă. De curiozitate le-am cântărit şi am aflat că roşiile sunt undeva între 85-90% apă ceea ce înseamnă că am rămas cu aproximativ 50 de grame.

Am luat primul borcan care mi-a picat în mână şi le-am îndesat pe toate minus una în el.

Am strecurat şi câteva frunze de busuioc pitic şi flori de cimbru apoi am înecat totul în ulei de măsline. Capac. Dulap. Aşteptat toamna târzie căci până atunci sunt atâtea roşii şi cineva tre să le mănânce / facă bulion şi pe ele.

Text&Foto: Mircea Banu

http://desertologie.blogspot.ro/