Cornulețe cu magiun și migdale
Mi-a plăcut foarte mult tema din această săptămână (”când darul nu se cumpără, se coace”), având în vedere că mereu am prețuit darul realizat manual, …
Mi-a plăcut foarte mult tema din această săptămână (”când darul nu se cumpără, se coace”), având în vedere că mereu am prețuit darul realizat manual, …
Cele mai faine daruri nu se cumpără, ci se coc și se decorează, încet, cu răbdare și cu gândul la cine le va primi. Iar …
Nu în preajma sărbătorilor, ci cu săptămâni bune înainte, casa mea a început din nou să ceară mirosul acela care mă întoarce imediat în copilărie: …
Există anumite mirosuri care ne ating direct în suflet, fără să ceară permisiune. Pentru mine, nimic nu evocă mai mult atmosfera de acasă decât aroma …
Începem așa cum se cuvine luna decembrie, iar prima rețetă trecută în agendă este una fix așa cum v-am obișnuit: cu un nume ușor pompos, …
Dragilor, am realizat, zilele trecute, că multe dintre rețetele pe care vi le-am adus în atenție, în decursul acestui an, au o valoare sentimentală deosebită …
Noiembrie de poveste – încheiem cum se cuvine sezonul bogat al toamnei cu un dulce desprins parcă din povești. Totul a pornit de la un …
Nuanțe de vin și fructe coapte – ce temă superbă! Personal, această asociere mă duce cu simțurile olfactive și cu papilele direct în zona deserturilor, …
Noiembrie… luna în care poveștile încep să fie spuse, iar rolul nostru este să le facem să prindă viață. E luna în care aerul rece, …
Există momente în care spui stop rutinei zilnice și alegi să faci ceva doar pentru tine. Și, logic, de cele mai multe ori alegerea e …