Nu în preajma sărbătorilor, ci cu săptămâni bune înainte, casa mea a început din nou să ceară mirosul acela care mă întoarce imediat în copilărie: unt, portocală, vanilie și drojdie caldă. Cozonacul tradițional e nelipsit, dar anul acesta am simțit nevoia să încerc ceva diferit, ceva care păstrează sufletul cozonacului, dar are eleganța și textura pufoasă a unei sărbători italiene. Așa că panettone, un desert care mi-a testat răbdarea, dar mi-a dat și una dintre cele mai frumoase satisfacții culinare din sezon, a fost alegerea absolut naturală.

Este un preparat care în mod tradițional cere un timp lung de pregătire, cu pauze, cu timpi multipli de dospit, cu repetiții de frământare, dar pentru o viață mai ușoară în această perioadă care se aglomerează pentru toți, am încercat o variantă mai ușoară și mai rapidă, cu o singură dospire, direct în forma de copt.

Ingrediente pentru 2 panettone de 500g

Pentru preferment:

– 100 g făină albă
– 100 ml lapte călduț
– 20 g drojdie proaspătă
– O lingură de zahăr

Pentru aluat:

– 400 g făină cu conținut mare de gluten
– 4 ouă mari
– 100 g zahăr
– 100 g unt gras, moale
– coajă rasă de portocală și de lămâie
– extract de vanilie
– 100 g stafide hidratate în rom

Modul de pregătire panettone

Am început cu prefermentul, o etapă simplă, dar esențială. Am amestecat făina cu apa călduță, drojdia și un praf de zahăr și am lăsat vasul acoperit la cald. În aproape o oră, prefermentul era viu, plin de bule fine, dând semn că pot continua. Mi-a plăcut mereu momentul acesta: aluatul spune singur că e pregătit, nu ai cum să-l grăbești.

Am trecut apoi la aluatul principal. Am mixat gălbenușurile și ouăle cu zahărul, până au devenit o cremă spumoasă, galbenă și lucioasă. Am adăugat prefermentul și am început să încorporez treptat făina. Aluatul avea nevoie de timp să capete structură, așa că am frământat mult – întâi la robot, apoi cu mâinile, pentru că voiam să simt textura. Când a început să se desprindă de pe pereții bolului, am început etapa finală – încorporarea untului.

L-am adăugat în mai multe reprize, câte puțin, frământând bine până când fiecare bucățică era complet absorbită în aluat. Textura s-a schimbat în fața mea: devenea elastic, lucios și extrem de fin. Am adăugat sarea, coaja rasă de portocală și lămâie, și vanilia, aroma care mă duce mereu cu gândul la coptul de acasă.

Separat, pregătisem stafidele pe care le-am lăsat la hidratat în rom, în timp ce am dospit maiaua și am pregătit aluatul. Le-am scurs și le-am amestecat ușor cu puțină făină ca să nu se lase la fund. Le-am integrat în aluat cu grijă, rulându-l ușor pe masă, să nu rup glutenul care îi dă panettone-ului acea fibră lungă și frumoasă.

Am pus aluatul pe blat, am format o bilă rotundă, l-am acoperit cu un bol și l-am lăsat cinci minute să se odihnească. Apoi am împărțit aluatul în două bile egale, și le-am transferat în forma specială de hârtie. L-am lăsat la dospit, pentru o oră, până când a atins vârful formei.

Înainte de coacere, am făcut tăietura clasică în cruce, o semnătură a panettone-ului tradițional, și am așezat în mijloc un mic cub de unt. Cuptorul era deja bine încins. Primele minute au fost critice – panettone are nevoie de un șoc termic ca să se ridice frumos –, iar apoi temperatura trebuie redusă pentru o coacere uniformă.

Pannetone la odihnit

Casa a început să miroasă a unt cald, vanilie, rom și citrice, o combinație care mi-a amintit imediat de diminețile de Crăciun. Când l-am scos, panettone avea o cupolă rumenă, ușor crăpată, exact cum trebuie. L-am suspendat cu capul în jos, folosind două bețe lungi de lemn, un pas important pentru a preveni colapsarea. A stat așa toată noaptea.

Dimineața, panettone era ferm, aerat, parfumat, și a “crescut” cam 2 cm – e singurul aluat care crește în timp de se răcește. Când l-am tăiat, am observat și stafidele care erau distribuite perfect, iar aroma de unt era dominantă, rotundă, caldă.

A fost unul dintre momentele în care mi-am dat seama din nou că panettone nu un desert oarecare; e o poveste care începe cu răbdare, se coace încet și se termină într-o felie moale, dulce, împărțită cu cei dragi. Pentru mine trebuie să fie neapărat însoțită de un pahar cu lapte – un gust care aduce împreună atât tradiția noastră de acasă, cât și farmecul Italiei de sărbători.

Să gătiți această rețetă simplificată – vă va ușura viața într-o perioadă plină, fără să renunțați la deliciul italian, și bucuria aromelor de iarnă.

Cu drag,

Cristina

Alte rețete de panettone mai găsiți și aici.