Omletă cu avocado și broccoli

374

Clar, o să mă urmărească omletele astea toată viața, nu mai scap de ele-n veci. Nu-i nimic, barem să le diversific până dincolo de limitele cunoscute neamului meu și tot mă aleg cu un câștig din asta. Iat-o pe cea de ieri dimineață, pe care am făcut-o cu avcado (găsiți în supermarket, îl cumpărați chiar dacă-i tare, îl țineți două zile în bucătărie și se coace până-i bun de mâncat) și cu o mână de broccoli.

Pentru două porții am folosit două ouă pe care le-am bătut cu puțin piper zdrobit pe loc.

omleta (1)

Am stropit cu ulei o cratiță (putea fi o tigaie, egal) și am fript bucățile de broccoli, cam un minut.omleta (2)Am turnat ouăle peste broccoli, în cratița încinsă. Am redus focul și am acoperit cratița cu un capac.

omleta (3)Am scos miezul dintr-un avocado.

omleta (4)L-am amestecat cu puțină zeamă de lămâie, puțină sare și puțin piper. Am făcut o pastă din el, cu ajutorul unei furculițe.

omleta (5)Am amestecat pasta de avocado cu fulgi de porumb. Gusturile-s perfect compatibile și reultatul e unul plăcut de mestecat.

omleta (6)Am scos omleta din cratiță (n-am întors-o) și am pus peste ea  brânză de capră, ulei de măsline și gogoloaie de avocado cu fulgi de porumb.

omleta (7)O zi bună începe cu un mic dejun bun. Ceea ce vă doresc și vouă:).

omleta (9)Să fiți sănătoși.

omleta (10)

Join the Conversation

  1. Trebuie incercat .. arata delicios

  2. Hm! Remarcabil! O sa adaug si cateva inele de ardei iute la calit cu broccoli ala, sa vedem cum se-nteleg accentele :)

    1. Adi Hădean Author says:

      cred că se înțeleg perfect. dacă aveam un ardei iute proaspăt și roșu, era acolo:).

  3. O idee bună, deja mă săturasem de omleta cu ciuperci, sau cu caracatiţă şi căutam ceva nou :)

    Bine, am pus nişte inele de ceapă lângă broccoli, lămâie n-am avut pentru pastă, dar am substituit cu zeamă de la un grapefruit, şi nici fulgi de porum n-am avut.
    Mi-a plăcut, a ieşit suficient de piperată. Pt data aviatoare mă mai gândesc la imbunătăţiri :)

    Dar ai greşit cantităţile, ai spus că e pt două porţii dar mie nu mi-a ajuns nici pe o măsea! :D

    1. Adi Hădean Author says:

      ce să zic? dacă mănânci patru ouă la o masă, ești voinicel:).

  4. Interesant. Nu sunt prea priceput la omlete. Fiul meu este expertul.
    Admir stilul tau liber.
    Uneori imi doresc sa ne povestesti si rateurile…
    Nu de alta, dar orice bucatar are povestile lui despre chestii imposibil sau aproape imposibil de mancat…
    Şi să nu îmi spui ca tu nu ai chestii de astea.

    1. Adi Hădean Author says:

      sunt și din astea, dar ele fac parte din procesul de învățare și experimentare, nu ajung pe masa omului. poate le adun într-un loc, într-o zi:).

  5. Ce idee ! chiar merita incercat ! Multumim, Adi !

  6. Mmmm, arata foarte bine, o s-o incerc zilele astea. Am maimancat omleta cu masline verzi, taiate feliute si mi-a placut grozav.

  7. Ai pierdut un „z” deasupra pozei 6. ;) Multumesc pentru reteta. Duminica placuta!

  8. Am descoperit reteta si mi se fare fantastica , consum f des avocado pt grasimile bune pe care le are ……..nu am mai incercat cu omleta si nici cu fulgi :):) dar m-ai connvins, o gatesc azi la pranz , o zi faina!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close