Ciulama cremoasă cu pulpe de pui Deliciosul de Vaslui de la Familia Safir

525

ciulama de pui

Câte rețete cu carne de pui există pe lumea asta? Multe, iar dacă sunteți creativi contribuiți și voi la creșterea numărului acestora. Ce se vede în filmare este o ciulama cremoasă de pui, ca o topală, da’ un pic altfel, pe care zic să o încercați și să o salvați la rețete favorite. La rețeta asta am folosit pulpe de pui dezosate Deliciosul de Vaslui de la Familia Safir. Nu mă mai lungesc și trec la lista de ingrediente.

Iată ingredientele pentru această rețetă:

  • Pulpe de pui dezosate Deliciosul de Vaslui de la Familia Safir
  • Paprika, piper, sare
  • Cimbru proaspăt
  • Ulei de măsline
  • 2 morcovi
  • 2 căței de usturoi
  • 2 bucăți de ceapă eșalotă
  • 2 bucăți de ceapă verde
  • Un ardei verde
  • 2 linguri de unt
  • Apă
  • 2 linguri de smântână grasă
  • Pătrunjel proaspăt

pulpe de pui dezosate Deliciosul de Vaslui de la Familia Safir

Cum am pregătit această ciulama de pui

Prima și prima dată, aprovizionați-vă cu o caserolă de pulpe de pui dezosate Deliciosul de Vaslui de la Familia Safir.

Apoi tăiați carnea de pui în bucăți mai mici, așa cum am făcut eu în filmare.

Condimentați bucățile de carne cu paprika, piper, sare și cimbru proaspăt.

Mai adăugați și puțin ulei de măsline, apoi masați carnea pe toate părțile.

condimentare carne de pui

Legumele – tăiați doi morcovi rondele, 2 căței de usturoi, tot rondele, 2 bucăți de ceapă eșalotă și 2 bucăți de ceapă verde, tăiate mărunt, iar la final, un ardei verde, tăiat și el, mărunt.

Vă pregătiți o cratiță, în care puneți două linguri de unt la topit, apoi puneți carnea la prăjit.

carne la prăjit

Când a prins un pic de culoare, o scoateți pe o farfurie, iar în locul ei, în aceeași tigaie, puneți legumele.

Le lăsați la călit, apoi adăugați și carnea, amestecați, puneți o cantitate de apa destul de generoasă, acoperiți totul cu hârtie de copt și lăsați să fiarbă la foc mic.

Când apa a scăzut, iar legumele sunt fierte, trageți cratița de pe foc și adăugați vreo două linguri zdravene de smântână grasă.

finalizare ciulama de pui

Amestecați bine de tot, iar la final mai puneți câteva rondele de ceapă verde și pătrunjel proaspăt. Și pentru gust, dar și pentru aspect.

finalizare ciulama de pui 2

Apoi împărțiți cu cine credeți voi de cuviință.

servire ciulama

La aici și varianta video, pentru orice evntualitate.

Să fiți sănătoși!

Adrian Hădean.

Alte rețete pregătite cu pui de familie bună, de la Familia Safir, aici.

Join the Conversation

  1. Cristian maria says:

    Sunt convinsă că, ce este în cratiță este delicios, doar că, nu prea seamănă cu ciulamaua clasica, pe care toți am mancat-o la mama acasă. Adică, se fierbe puiul sau găina alaturi de legume, iar ciulamaua se face cu aceasta supa gustoasa și carnea fiarta din supa. Poți pune spre sfârșit, o lingura de smântână pt cremozitate, dar, în niciun caz, ulei de măsline, chiar daca este la moda!

    1. Cred ca dvs ori nu ai citit reteta cum trebuie ori ai ignorat total textul si va place sa comentezi din lipsa de ocupatie.
      Scrie undeva in reteta ca aceasta este reteta mamei tale ? Sau a lu’ mama mare? Sau a lui bunica Veta?
      Scrie reteta ciulama de pui si asta e , o ciulama, comentezi daca iti place sau nu!
      Nu intereseaza pe nimeni cu ce te servea pe tine mama mare sau coana Ghita .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close