Nu arunca pâinea

399

De prea multe ori se întâmplă ca o mâncare care a fost savurată cu drag să nu mai atingă așteptările și la a doua apariție în farfurie. Așa că, în loc de zâmbete si inimi deschise, mormăim pe sub mustăți.

Acum, în cultura noastră există și sintagma „Să fim pe bogăție” și dacă nu suntem, măcar să arătăm. Și ca să arătăm asta, întotdeauna comandăm la nunți, evenimente, mult mai mult decât putem mânca. Nu mai spun că la noi oamenii nu au nicio jenă să lase în farfurie mâncare, deși sunt nemulțumiți de restaurantele care oferă porții mici, deci nici nu ar avea ce să caute acolo.

 

Există și cifre cu care nu ne mândrim

Cred că încet, încet trebuie să învățăm de la oamenii care au mai puțin, pentru că noi trăim vremuri de belșug și bunăstare, că dacă nu le-am trăi, nu ne-am permite să aruncăm atâta mâncare. Există și cifre cu care nu ne mândrim. Noi suntem o populație de aproape 8 miliarde. Dintre toți, sunt 4 miliarde de oameni, adică jumătate, care mănâncă o singură masă pe zi. 800 de milioane de oameni nici măcar nu apucă să aibă în fiecare zi o masă. Gândiți-vă ce genocid înseamnă asta, făcut inconștient, pentru că nici unul dintre noi nu se trezește dimineața gândindu-se cum să mai risipească ceva, dar nici nu se gândește cum să nu o facă.

Fă loc inteligent ingredientelor și alimentelor în casa ta

Poate că ar trebui să te gândești la ce o să faci în ziua aia și astfel poți să îți dai seama foarte ușor care e tiparul existenței tale și ce poți să îmbunătățești. Atunci când te duci să cumperi pâine, să te întrebi câtă cumperi și de ce. După ce ai cumpărat-o, vezi cât ai mâncat și în ce fel. A doua zi, când ai scăpat de ea, vezi cum ai scăpat de ea și unde o să o păstrezi pe următoarea. Iar lucrul ăsta e valabil pentru pâine, pentru carne, pentru ouă, pentru legume, pentru tot ce cumperi. Nu e atât de complicat să înveți cum să faci loc inteligent ingredientelor și alimentelor în casa ta.

Spunem că dacă e congelat, nu mai e bun, dimpotrivă…

Demnă de laudă este procuparea către dozarea din fabrică a produselor într-un fel în care să le permită oamenilor să cumpere mai puțin, potrivit nevoilor de acasă. Până nu demult totul era Maxi Size, Maxi Maxi și uite așa te trezeai cu mult mai multă mâncare decât puteai să duci.

Ar mai fi și o chestiune care a plecat de la marketing și, din perspectiva mea, este foarte greșită; spunem că dacă e congelat, nu mai e bun, dimpotrivă…Vorbesc acum din experiența personală și din lucrurile pe care le-am aflat de-a lungul anilor despre gastronomia din lumea largă, din restaurante care sunt locul 1, locul 2, locul 10 mondial și, desigur, din restaurantul meu, care o duce bine, zic eu. Dacă vreau să lucrez cu ingrediente pe care le produc singur și să nu cumpăr un praf pe care-l amestec cu apa, pentru a obține un sos anume, așa și este! Pentru crezul meu gastronomic ar fi o păcăleală să îți servesc un astfel de sos. Nu spun că-i bun, nu spun că-i rău, dar vreau altceva și asta e valabil și în bucătăria mea, bineînțeles.

 

Nu avem nevoie să ne bombardăm mâncărurile cu conservanți

La restaurant, am ziua mea de făcut sosuri. Durează 48 de ore să le fac. Nu facem în 48 de ore un sos ca să-l folosim o zi. Facem în 48 de ore un sos pe care îl luăm, îl proporționăm și îl punem la congelator, pentru că îl vom folosi în următoarele 2-3 luni. Poate vindem bine și scăpăm de el mai repede, dar eu pot să-l țin congelat un an dacă vreau, și calitatea nu se schimbă deloc. Pur și simplu, e un procedeu tehnologic foarte simplu și la îndemâna oricui. Nu avem nevoie să ne bombardăm mâncărurile cu conservanți care, din nou, pot să ridice semne de întrebare. Faptul că mi-a ieșit sosul și l-am congelat, nu îl face mai prost. Dacă iau o bucată de carne de vită pentru că n-am apucat să o maturez și nici n-am avut suficient timp la dispoziție, o congelez, dar asta nu o face mai proastă, o face mai bună pentru consum.

Mno, și atunci te întreb: ce vrei să mănânci de la mine? O bucată de mușchi de vită pe care am congelat-o și am decongelat-o pentru frăgezire sau o bucată de mușchi de vită pe care am cumpărat-o astăzi proaspătă, am frecat-o bine cu bicarbonat și alte cele, am lăsat-o la căldură 3 ore și apoi am pus-o pe grătar jumătate de oră?

De asta zic, trebuie să știm în ce moment putem alege să facem altfel.  Urmărim firul lucurilor pe care le facem într-o zi și tragem linie la final, ca tot omu`.

Să fiți sănătoși și cumpătați. Asta înseamnă să nu aruncați ce nu-i musai și să știți mereu cum să dați gustul ăla bun în mâncare. Povestea echilibrului în bucătărie începe aici și acum, dacă folosim ce avem, cu maximum de eficiență și minimum de pierderi.

 

 

* “Nu arunca pâinea” este o campanie de responsabilitate socială inițiată de compania La Lorraine România, în anul 2018. Campania își propune să sensibilizeze opinia publică din România privind necesitatea reducerii fenomenului risipei alimentare, în general, și pe segmentul panificației și patiseriei, în special.

Join the Conversation

  1. Eu iti multumesc pentru articol. Si mai ales pt campanie.

  2. Elisabeta says:

    Despre bunul simț este vorba .

  3. Florin Sava says:

    Multumimi pentru head-up… oameni cu sufletul curat sunt din ce in ce mai greu de identificat! Cinste tie si familiei tale!

  4. Pungulescu Violeta Diana says:

    Mă gândeam că găsesc și niște rețete cu pâine veche…. ( chiar nu-mi place să risipesc alimente).

  5. Ovidiu Crăciun says:

    Respect!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close