Proiectul “Solidar social” este o acțiune umanitară inițiată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 și Asociația Adi Hădean, susținută din donații ale companiilor și persoanelor fizice. Asistenți sociali, bucătari care fac voluntariat, livratorii noștri dedicați. Suntem o cantină umanitară.
Ce facem?
Gătim și distribuim 1200 de porții de mâncare zilnic, gratuit, reprezentând singura masă caldă a zilei pentru 400 de oameni.
Cine beneficiază?
Două sute de medici și cadre medicale aflate în prima linie a luptei împotriva #covid19. Pe lângă aceștia, două sute de persoane vârstnice aflate în evidențele DGASPC, în prezent izolate la domiciliu și în imposibilitatea de a-și asigura singure această masă caldă.
Ce obiective avem?
Să putem oferi cele 1200 de porții de mâncare caldă cel puțin 5 zile pe săptămână atâta timp cât va dura această criză.
Să folosim experiența noastră comună pentru a dezvolta acest proiect umanitar la nivelul întregii țări, oferind alinare prin mâncare oamenilor prinși în această luptă.
Să continuăm activitatea de cantină umanitară și după încheierea crizei #covid19 oferind un loc perfect pentru voluntariat bucătarilor din România și soluțiile cele mai potrivite pentru hrănirea gratuită a populației în situații de criză.
Cum poți ajuta?
- Donează acum
Asociația Adi Hădean
Cont: RO35BTRLRONCRT0283039401
- Vino să faci voluntariat
Dacă ești bucătar calificat și restaurantul la care lucrai e închis în această periodă,vino să gătești alături de noi.
Dacă ai permis de conducere categoria B și vrei să ne ajuți să livrăm. mâncare, vino alături de noi.
Scrie-ne la ajut@activsocial.ro și-ți vom oferi toate informațiile de care ai nevoie.
- Donează alimente
Dacă ești producător de alimente sau distribuitor, poți contribui donând orice îți prisosește. Nu facem mofturi, transformăm în mâncare gustoasă orice ingrediente avem la dispoziție.
- Donează materiale:
Avem multe nevoi. De la caserole de unică folosință până la dezinfectanți și echipamente de protecție personală. Ajută unde poți!
Pentru orice detalii, scrie la ajut@activsocial.ro. Răspundem în cel mai scurt timp posibil.