Sărbătoarea Paştelui este una dintre cele mai frumoase şi încărcate sărbători. Atât în lumea satului tradiţional, cât şi în spaţiul urban această Sărbătoare este respectată cu sfinţenie.
Principalele tradiţii cu ocazia acestei Sărbători sunt:
- Vopsitul ouălor roșii
- Trecerea pe sub masă în Vinerea Mare
- Lumânarea aprinsă
- Tăierea mielului
- Pasca gătită de Paște.
Obiceiurile diferă de la regiune la regiune, fiecare având un mod unic de a sărbători în funcţie de datinile moştenite din strămoşi.
Sărbătorile Pascale sunt un moment de bucurie sufletească şi spirituală, de întâlnire şi de revedere a oamenilor dragi.
Ca să întâmpinăm cum se cuvine Sărbătorile Pascale vă vin în ajutor cu ceva propuneri pentru masa de Paşti, astfel încât masa să fie îmbelşugată şi toţi cei dragi să fie mulţumiţi, dar mai ales să satisfacem toate poftele.
Nu vă rămâne decât să alegeţi ce veţi pregăti, de la aperitive până la desert. Sunt reţete foarte simple, intuitive şi uşor de preparat.
Sper să vă fie de folos şi să vă inspiraţi.
Meniu de Paște
Începem cu APERITIVELE, şi aici am ales aperitive reci şi aperitive calde.
La aperitive reci am pregătit coşuleţe din foietaj umplute cu icre de stiucă sau de crap, pateu de peşte şi cremă de brânză proaspătă.
La aperitive calde am pregătit stufat de miel şi drob de miel.
Cum am preparat icrele?
Ingrediente:
- 50-100 gr icre
- 1 praf de sare de lămâie
- 100-120 ml de ulei
- 1-2 linguriţe de apă minerală
- ceapă verde
- zeamă de lămâie după gust
- icre de păstrăv pentru ornare.
Am spălat icrele intr-o sită, am strecurat bine şi apoi le-am pus într-un castron în care am adăugat şi un vărf de cuţit de sare de lămâie. Am amestecat bine şi apoi am adăugat ulei, puţin câte puţin până ce icrele şi-au mărit volumul. Când amestecul devine mai gros şi mai greu de amestecat adăugăm şi puţină apă minerală. Astfel icrele vor deveni mai cremoase. Adaugăm şi un pic de zeamă de lamăie, la nevoie. Am tăiat ceapa verde şi am amestecat cu icrele, apoi am umplut coşuleţele şi am ornat cu câteva icre de pastrăv.
Se pot face şi la mixer urmând aceeaşi paşi.
Cum am preparat pateul de peşte?
Ingrediente:
- 1 bucată de somn, cam 200 gr
- 1 fir de ceapă verde
- 1 fir de usturoi verde
- unt
- capere pentru ornare
- 2 ouă
- sare, piper după gust.
Am fiert peştele în apă cu mirodenii şi sare, l-am dezosat şi l-am amestecat cu 2 gălbenuşuri de ou, fierte şi un pic de unt, cât o nucă, în funcţie de cantitatea de peşte. Am adăugat un pic din zeama în care am fiert peștele și am amestecat până pateul a căpătat o consistență ușor cremoasă, ca cea a unui piure. Am tocat ceapa verde şi usturoiul, am amestecat cu peştele, am pus sare şi piper după gust, am umplut coşuleţele şi am folosit pentru ornare capere.
Cum am pregătit coşuleţele cu brănză proaspată?
Ingrediente:
- 250 gr brănză proaspătă
- unt
- mărar, pătrunjel, 1 fir de ceapă verde
- sare, piper după gust
- ardei roşu pentru ornare.
Am amestecat brânza proaspătă cu untul şi verdeaţa, sare,piper, am umplut coşuleţele şi am ornat cu ardei roşu.
Şi gata cu aperitivele reci, trecem la cele calde.
Cum am pregătit stufatul de miel?
Ingrediente:
- 1 bucată pulpă de miel
- 1 legătură de ceapă verde
- 1/2 legătură de usturoi verde
- 1-2 linguri de ulei
- sare, piper
- zeamă de lămâie
- măsline pentru ornare.
Am luat o bucată din carnea de miel pe care am fiert-o pentru ciorbă, din pulpă şi am dezosat-o, am tăiat-o bucăţi mai potrivite, am amestecat cu sare şi piper după gust, ceapă verde şi usturoi verde, 1-2 linguri de ulei de măsline, în funcţie de cantitatea de carne.
Opţional puteţi pune şi un pic de zeamă de lămâie şi măsline.
Cum am pregătit drobul de miel?
Ingrediente:
- 500 gr carne de miel tocată
- 500 gr carne de oaie tocată
- 4-6 ouă
- 2 legături de ceapă
- 1 legătură de usturoi
- 1 legătură mărar, 1 legătură pătrunjel
- 7 condimente (piper alb, piper negru, enibahar, scorţişoară, cuişoare, ghimbir, cardamom)
- prapur
- sare după gust.
Am amestecat separat carnea de miel cu ouă, verdeaţă, condimente şi sare, la fel am procedat şi cu cea de oaie.
Eu am ales să pun în aceeaşi tavă carne de miel şi carne de oaie datorită preferinţelor din familie.
Într-o tavă unsă cu puţin ulei am aşezat prapurul astfel încât să pot acoperi carnea şi pe deasupra, am pus amestecul în tavă pe rând şi l-am pus la cuptor pentru 40-50 min , în funcţie de cuptor, până s-a rumenit frumos.
Servim alături de o minunată salată verde.
Ca FEL PRINCIPAL am ales ciorbă de miel, dar dacă nu vă place puteţi face orice altă ciorbă, şi cotlete de miel la tajine, dar dacă la fel nu vă plac cotletele de miel puteţi alege alte cotlete, sau altă bucată de carne.
Cum am pregătit ciorba de miel?
Ingrediente:
- 1 pulpă de miel
- coaste de miel
- 1-2 ceapă roşie
- 1 pătrunjel, 1 păstârnac, 1 bucată de ţelină
- 1 morcov
- 1-2 tije de apio
- 1 ardei roşu
- câteva fire de ceapă verde
- 1-2 linguri de orez basmati spălat bine
- sare, piper după gust
- borş după gust, fiert înainte de a îl pune în oală
- leuştean şi pătrunjel.
Într-o oală am pus la fiert carnea, adunând din când în când spuma. Când carnea este aproape fiartă se adaugă ceapa, morcovul, albitura şi apio, iar după câteva minute şi orezul spălat bine.După 10 min punem la fiert şi ardeiul şi ceapa verde. Separat fierbem borşul, strecurăm şi îl turnăm în oală. Potrivim de sare şi piper, mai lăsăm 5-10 min. La final adăugăm verdeaţa tocată.
La alegere, într-un bol batem 2 gălbenuşuri cu smântână, luăm ciorbă din oală şi turnăm puţin câte puţin peste smântână, şi apoi turnăm în oală şi adăugăm verdeaţă. Focul să fie stins pentru a nu se tăia smântâna.
Servim alături de crutoane şi ardei iute şi un pahar de vin alb, după preferinţe.
Cum am pregătit cotletele de miel la tajine?
Ingrediente:
- 3 cotlete de miel, atătea mi-au încăput în tajine
- 2-3 cepe roşii
- 1 morcov mic
- 1-2 linguri de roşii în bulion
- sare, piper
- 7 condimente( piper alb, piper negru, enibahar, scorţişoară, cuişoare, ghimbir, cardamom)
- câteva caise şi prune uscate.
Am condimentat cotletele de miel şi în timpul în care carnea se aromatiza am tăiat ceapa roşie julienne şi am aşezat-o în tajine, deasupra am pus morcovul tăiat şi roşiile în bulion, am pus puţină sare şi piper, iar deasupra am pus cotletele, am adăugat puţină apă , am pus capacul şi am gătit 1,5-2 ore pe aragaz, la foc mic. Verificăm din când în când.
Separat,într-o cratiţă am pregătit câteva caise şi câteva prune cu puţin zahăr brun şi puţină apă şi am lăsat să fiarbă puţin.
Când au fost gata şi cotletele am ornat cu prune şi caise. Salată la alegere. Fiind vorba de carne de miel cred că spanacul se potriveşte cel mai bine. Opţional puteţi servi alături de un orez basmati cu sau fără legume sau, de ce nu, o salată rece de orez.
Înainte de a trece la desert, acum fiind şi sezonul scrumbiei, vă sugerez că poate fi un fel de mâncare agreat poate de toţi cei de la masă, cu atât mai mult cu cât scrumbia se găseşte pe piaţă o scurtă perioadă de timp. Se poate pregăti pe grătar, la cuptor alături de o minunată salată verde cu ridichi si ceapă verde. Şi tot ca o sugestie , la aperitiv puteţi servi scrumbie marinată sau afumată.
Şi acum să trecem la DESERT, pasca cu zmeură
Ingrediente:
Pentru aluat
- 4 ouă
- 4 linguri de zahăr brun
- 4 linguri de ulei
- 4 linguri cu vârf de făină
- 4 linguri de nucă
- lămâie
- un praf de sare.
Am bătut separat albuşurile cu zahărul şi cu un praf de sare. Gălbenuşurile le-am amestecat cu uleiul, un praf de sare şi un pic de lămâie.Am amestecat cele două, apoi am pus şi făina, treptat şi nuca.
Pentru compoziţie
- 500 gr brânză proaspătă
- 200 gr smântână
- 3 ouă
- 2 linguri de griș
- 100 gr unt topit
- 2-4 linguri de zahăr brun
- 1 plic zahăr vanilat
- un praf de sare
- 1 linguriţă de rom sau altă aromă care vă place
- coajă de lămâie sau de portocală
- zmeură.
Pentru că am pus zmeură nu am mai adăugat stafide.
Într-o tavă unsă cu puţin unt şi făină am adăugat aluatul, deasupra am pus compoziţia şi am băgat la cuptor la 180 de grade pentru 40-50 minute în funcţie de cuptor.
Şi pentru că de la masa de Paște nu au cum să lipsească ouălele roşii vă las şi o reţetă de vopsit ouă cu frunze de ceapă roşie, pe care le-am strâns de-a lungul unui an.
Avem nevoie de:
- cojile de ceapă
- 2-3 linguri de oțet
- 1 linguriţă de sare.
- 20 de ouă, de preferat cu coaja albă.
Într-o oală în care am pus cel puţin 2 litri de apă cu sare, fierbem cojile de ceapă pentru cel puţin o oră, apoi strecurăm totul. Spălăm bine ouăle şi le punem în lichidul strecurat, mai fierbem 5 minute. La final adăugăm oţetul şi lăsăm ouălele să se răcească în oală.După ce s-au răcit le ungem cu ulei sau untură, ce avem la îndemână şi le aşezăm în coşuleţ.
Sper să vă placă reţetele şi să vă inspiraţi, să vă fie de folos.
Vă mulţumesc pentru susţinere şi pentru că mă urmăriţi şi vă doresc un Paşte fericit şi liniştit alături de toţi cei dragi vouă!
Va urmaresc cu interes cand am putin timp liber,sunteti o inspiratie anul acesta voi face pasca cu ciocolata.
Multumesc!
La anul poate o incercati și pe cea cu zmeură, este la fel de delicioasă
Sărbători luminate și liniștite alături de toți cei dragi❣️
Sincer chiar m-a inspirat acest articol deoarece chiar nu aveam nicio idee ce as putea sa gatesc de Paste.
Mă bucur că v-am inspirat, vă mulțumesc și sper să mă urmăriți și în continuare