Pască fără aluat – un deliciu de Paște

3.7K

Pască fără aluat

Pentru mine orice sărbătoare este un prilej pentru a găti și pentru a împărți bunătățile cu toată familia. Așa că și anul acesta de Paște voi pregăti pasca mea fără aluat. Este cel mai râvnit desert de pe masa de Paște, și îmi doresc să împărtășesc si cu voi această rețetă minunată, pe care sper să o încercați. Vă doresc tuturor Paște fericit si cald alături de familie și cei apropiați!

Ingrediente pentru Pască fără aluat:

  • 1 kg brânză dulce de vaci
  • 200 grame smântână
  • 200 grame unt 82% grăsime (la temperatura camerei)
  • 10 ouă
  • 300 grame zahăr
  • 80 grame făină
  • 70 grame gris
  • 200 grame stafide
  • 7 grame praf de copt
  • Esență de vanilie, lămâie, portocale (după preferințe)
  • Coajă portocală, lămâie

ingrediente pentru pască fără aluat

Mod de preparare Pască fără aluat:

Primul pas a fost să pun stafidele la hidratat. Într-un castron mai mare am pus stafidele peste care am pus apă fierbinte și un pic de rom (acesta este total opțional). Le-am lăsat la hidratat peste noapte. Apoi le-am scos într-o sită la scurs, și le-am lăsat până ce am avut nevoie de ele.

Următorul pas a fost să separ cele 10 ouă. În două castroane mari (deoarece avem multă compoziție), am separat albușurile de gălbenușuri. Între timp am pornit și cuptorul, la 180 grade C, cu căldură și de sus și de jos.

traditionrolex.com

separare oua pentru pască

Cele 300 de grame de zahăr le-am împărțit în două – 150 grame am pus peste gălbenușuri, iar cu celelalte 150 grame, am bătut albușurile spumă.

albușuri spumă

Gălbenușurile le-am bătut și pe ele bine cu zaharul, până au căpătat o culoare albicioasă. Apoi peste am adăugat untul moale,la temperatura camerei, și am mixat până s-au încorporat bine.

gălbenușuri, zahăr și unt

Peste acest amestec de gălbenușuri am adăugat apoi brânza. Din nou am mixat până la încorporare. Am adăugat și făina, grisul, praful de copt și un praf de sare, și cu ajutorul unei spatule le-am amestecat încet.

amestec brânză și făină

Apoi am încorporat cu grijă albușurile spumă, amestecând cu spatula de sus în jos.

brânză și albușuri

Ultimul pas a fost adăugarea stafidelor și esențelor. Peste stafidele scurse am adăugat o lingură de făină și le-am amestecat. Le-am pus peste compoziția de brânză, am adăugat și esențele dorite și am amestecat.

amestec și stafide

Coacere Pască fără aluat

Am pregătit și tava de copt (am folosit o tavă pătrată de 26cmx26cm) cu hârtie de copt. Am turnat compoziția in tavă și am pus la cuptor pentru o oră.

pregătire pască pentru coacere

După ce a trecut o oră, am oprit cuptorul. Am mai lăsat pasca acolo 30 de minute, cu ușa cuptorului între-deschisă.

pască fără aluat la cuptor

Dupa jumătate de oră am scos-o din cuptor, am lăsat-o afară să se racească complet, apoi am pus-o la frigider până a doua zi. Am descoprerit că deserturile care conțin brânză sunt muult mai delicioase după ce își fac magia în frigider la recepeste noapte, așa că trebuie să avem un pic de răbdare.

pască fără aluat finalizată

Mod de servire Pască fără aluat:

Având în vedere că este un desert traditional, am vrut să-l servesc simplu, ca atare, doar cu un picuț de zahăr pudră.

servire pască fără aluat

servire pască fără aluat

Vă doresc Sărbători frumoase alături de ai voștri dragi, și mult spor la pregătit bunătăți pentru masa de Paște.

Cristina

Alte rețete de sărbătoare găsiți și aici.

Join the Conversation

  1. Doina Alexe says:

    Ati trecut la ingrediente 200 g smântână,dar în reteta nu apare nicăieri….când se pune ,unde se pune …problema este ca mereu se postează rețete incomplete

  2. Ati uitat de smântână?!?
    Când se pune ?!
    Publicați reteta corect dacă tot o faceți!

  3. IONELA FINTINARU says:

    Ai uitat sa pui smantana.

  4. In reteta scrie ca se adauga si smantana dar nu am vazut sa scrie cand se adauga.

    1. Smantana se adauga in compozitia de galbenusuri, oricand.

  5. Morariu Livia says:

    Smântâna am pus o cu brânza, împreună,,, chiar dacă nu se menționează în rețetă,,,a omis omul, fără intenție,,la cât de simplu e de pregătit,,,se subînțelege,, că trebuie pusă și smântâna,,,,, ,,,,,,,a ieșit un DELICIU „,,,,e super gustoasa,,,și arătoasă!!,,,,,,,nu mai fiți cârcotașe,….. mulțumesc Adi Hădean!!! Sărbători Pascale,,,cu îngăduință și înțelegere,va doresc, tuturor!!!

  6. Morariu Livia says:

    Smântâna se adaugă împreună cu brânza,,,,a omis omul, neintenționat,,,am făcut o,,e un DELICIU,,,!! mulțumesc Adi Hădean!!

  7. Tocmai ce am testat aceasta reteta.
    Ce am schimbat: in loc de esenta de rom, am pus stafidele in zeama de lamaie si nu am mai adaugat esenta, ci doar coaja rasa. Am folosit branza de vaci de la Lidl (la galetusa). Poate ca daca as fi pus branza proaspata (la vrac) ar fi avut alta textura, in orice caz, mi se pare foarte mare cantitatea finala; mie nu imi incapea intr-o tava patrata, asa ca am pus-o intr-o forma de tort si una de chec. A iesit bine dar pe viitor as injumatati cu siguranta cantitatile.

  8. Cea mai buna rețeta!!! Am testat si alte rețete dar de departe a fost cea mai buna pască! Azi o fac din nou! Mulțumesc mult Adi Hadean pentru rețetă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close