Somon cu ardei copți

651

Povestea asta-și așteaptă rândul la publicare de 10-11 zile. Uite că i-a venit vremea azi. Ce vedeți aici e simplu de făcut, foarte gustos și destul de sănătos. Poate părea că-i puțin de lucru, este, nu o să vă mint, dar merită.

Începe cu garnitura. Fierbe câteva sfecle mici (1 pentru fiecare porție), curăță-le de coajă, taie-le în bucăți nu mici, nu mari (cum ai tăia cartofii pentru piure), pune-le la rece, acoperite de sirop de fructe de pădure în care ai amestecat sare, piper și zeama unei lămâi. Poți face asta cu o zi înainte. Ocupă-te de ardei. Frige-i într-o tigaie antiaderentă și, fără să-i cureți de coaja arsă, pune-i la marinat într-o marinadă făcută din ulei de măsline, zeamă de lămâie, sare, piper și foarte puțin zahăr. Poți să adaugi usturoi și plante aromatice. Ține ardeii la rece măcar două ore.

ardeiCând ești pregătit cu garnitura, fă un sos de lămâie și apucă-te de pește. Ar fi bine să începi cu curățarea solzilor (hai să presupunem că ai cumpărat somon gata filetat) dacă nu i-au curățat alții înaintea ta, apoi poți trece la scoaterea oaselor, dacă acestea nu au fost scoase (Se scot simplu, tragi de le cu o pensetă, pe direcția indicată de așezarea lor, adică nu le miști ci pur și simplu prinzi  și tragi spre tine).

somonDacă nu ai un tocător pentru pește în casă, folosește ce ai dar învelește-l bine în folie de plastic. Cumpără un tocător pe care să-l folosești doar la pește, cu prima ocazie.

somonDacă nu folosești tot peștele la o singură masă, pune-l între două bucăți de folie de plastic, învelește-l cu grijă și păstrează-l la rece pentru mai târziu.

somonUrmează partea distractivă: porționarea și frigerea peștelui. Încercă să împarți peștele în segmente cu grosime apropiată. Îți va fi mult mai ușor să-l frigi uniform.

somonPresară sare peste pește și lasă-l să stea așa un sfert de oră. Șterge-l apoi cu un șervețel din hârtie, să fie uscat. Încinge o tigaie cu puțin ulei. Nu foarte tare.

somonAșază peștele în tigaie cu pielea în jos. Presară condimente peste el (piper, sare, plante aromatice verzi).

somonEu am preferat mirodenii indiene.

tikkaFrige peștele trei minute pe o parte, întoarce-l pe partea cealaltă și pune un cubuleț de unt la topit, în aceeași tigaie.

somonDupă ce s-a topit untul, stoarce în el zeama unei portocale (lămâie, lime mandarină etc). Îmbăiază peștele cu sossul obținut. După ce au trecut trei minute de când l-ai întors, scoate peștele pe o farfurie și lasă-l să se odihnească puțin.

sos

somonDacă ai o bucată mai groasă, ține-o pe foc 30 de secunde/parte în plus. Dacă e mai subțire, scade 30 de secunde/parte.

somonCam asta-i.

somonAtât pentru azi.

sfeclăSă fiți sănătoși.

somon

Join the Conversation

  1. MI-NU-NAT!Altfel,am ramas fara cuvinte!:))

  2. Tulai doamne ! foarte bine arata ! oricand as manca ceva pregatit de tine .

  3. sfecla-mi place cel mai mult cum arata,parca-i jeleu,da` cine curata ardeii la final?

    1. Adi Hădean Author says:

      nimeni. se mănâncă așa.

  4. Sandu Moldovan says:

    Excelent !
    Bravo Adi .
    Sa aveti Sarbatori frumoase !

  5. n-am stiut cum se scot oasele.
    ardeii necuratati, este avangarda curata :P :)))
    ce sos aromat … pare foarte bun

  6. pestele arata de-ti lasa gura apa.
    uitandu-ma la rdeii copti, mi-am amintit ce salata buna iese din vinete coapte amestecate cu ardei copti.

  7. Minunată rețetă, mi-ai făcut o poftă de nedescris ! Ard de nerăbdare să pregătesc și eu somon cu ardei copți și cu sfeclă.
    Mulțumesc !

  8. feghius ciprian says:

    Chef curiozitatea mea..legumele se servesc reci?!!.multumesc

    1. Adi Hădean Author says:

      da. sau calde, după poftă.

  9. A iesit superb… combinatia de la sfarsit cu unt si lamaie in tigaie e divina!

  10. Daniela Uzdtis says:

    Arata bine,nu este complicat de făcut. Pot folosi iarna si ardei pe care i-am conservat! Am sa îmi uimesc familia! Mulțumesc! As urma un curs de gastronomie cu dumneavoastră!

  11. Eu doresc sa fac la cuptor somonul, caut o alta varianta. Dumneavoastra ati facut la tigaie nu stiu ce sa aleg? Am somnon dar nu am ideii. Multumesc

  12. Va rog sa-mi spuneti din ce este facut sosul „cerc” din farfurie ? Este din sosul ramas de la prajirea pestelui ?

    Sunteti bucatarul meu favorit ;-)

    Va urez un an nou gustos !

    1. Nu, e sosul de lămâie

  13. Buna ziua,

    E prima data cand incerc o reteta de la dvs. Nu am gasit sirop de fructe de padure. Am cumparat fructe de padure congelate si cu ajutorul mixereului am facut un fel de pasta. Problema e ca in combinatie cu lamaia iese prea acru, fructele de padure fiind si ele acre. Sa pun zahar sau cum sa fac?

    In plus in tigaia aderenta cand fac ardeii sa nu pun deloc ulei?

    Va multumesc!
    Un an nou fericit!

  14. Bogdan Dobrescu says:

    si cum luasem azi pt noaptea de revelion o jumatate de fileu de somon , hop ce-am primit un e-mail cu „Meniu de Revelion unde am gasit si aceasta reteta , care l-am facut dupa reteta dvs. Va multumesc pt reteta ! Vreau sa precizez ca esta nemaipomenit de buna (sotia nu minca peste , pina acum) . Daca m-ai puneti astfel de retete nici nu stiti ce va asteapta la viitorul sezon de Master Chef, (ca o gluma) ! Va multumesc inca o data pt toate postarile dvs. Va doresc un An Nou Fericit , cu multe realizari , sanatate dvs si familiei dvs , multe bucurii si fericire ! LA MULTI ANI !

  15. Ce mirodenii indiene ati folosit ?

    1. Adi Hădean Author says:

      garam masala, madras curry.

  16. Multumesc. Ma gândeam eu ca astea sunt dar am zis sa fiu sigura.

  17. Inca ceva. De obicei cumpar somon de la pescaria din Auchan (sper ca nu fac reclama) si de fiecare data ii cer baiatului de acolo sa il curete de solzi, de absolut fiecare data primesc acelasi raspuns „Somonul nu se curata de solzi, se mananca ori cu piele ori fara”. Astazi m-am apucat sa fac reteta aceasta dar nu am gasit somon la Auchan asa ca m-am dus la Lidl si am luat de acolo filetat, taiat, ambalat si cu solzii pe el ! Pana la urma cum e ? Cu solzi sau fara ?

  18. Multumesc, Chef!
    Voi pune reteta „la vedere”…
    Sanatate si armonie in familie!

  19. Trebuie sa încerc si eu reteta asta. Este foarte simpla si pare gustoasa. Imi plac povestile despre retete si felul in care le prezinți!

  20. Adi, nu se spala pestele inainte de a-l gati?

  21. Multumesc pt reteta, chiar ma intrebam cum sa mai fac somonul…
    O intrebare. Mie nu-mi plac condimentele indiene, ce alte ierburi sau condimente pot pune pe somon?

  22. Cristina says:

    Daca e peste de captura, de unde? Cat despre cei din Norvegia, crescuti…Ei bine, industria pestilor de cultura e tare pacatoasa, din pacate, iar somonul e printre cel mai nasol peste in privinta chimicalelor folosite pentru a-i colora carnea si alte tratamente , iar pestele in final e mult mai gras fata de cei care cresc in ocean, si desi grasimea de peste e un lucru fain si super gustos, in cazul pestilor de cultura hraniti cu cine stie ce , nu cred k e asa sanatoasa.” The colourings astaxanthin (E161j) and canthaxanthin (E161g) are used to dye flesh pink, though the permitted concentration of canthaxanthin was reduced by the EU in 2002 due to links with retina damage in humans. Fish are treated with antibiotics, some of which may remain as residues, and routinely injected with vaccines. The fungicide malachite green (a carcinogen) was banned last year, but traces have since been found in four samples of Scottish salmon and two from Norway. Because they are fed on fishmeal and oil extracted from ‘trash fish’ living in polluted waters, farmed salmon may contain cancer-causing PCBs, dioxins and mercury as well as pesticides. They contain more fat than wild fish.http://www.theguardian.com/lifeandstyle/2003/may/11/foodanddrink.features1

  23. Wow :) simplu dar cu un gust excelent !! Cel mai tare chef din Romania :)

  24. Gătesc destul de des somon, dar rețeta asta nu am încercat-o. Arată tare bine, o să încerc și eu, pare ușor de preparat.

  25. Acesti ardei copti imi readuc in minte mirosul copilariei… Cand simteai inca de la intrarea in scara blocului ca se pregatea ceva bun.

  26. Desi pregatesc destul de frecvent somon, nu testasem aceasta reteta. O reteta pe cat de simpla pe atat de gustoasa. Am testat-o de curand si a iesit totul delicios.

  27. O reteta interesanta, desi eu prefer pestele gatit fara prea multe mirodenii. O voi testa deoarece mi-a starnit interesul. In urmatoarele zile am planificat o vacanta in judetul Prahova, poate descopar acolo un restaurant pescaresc.

  28. O reteta interesanta, desi eu prefer pestele gatit fara prea multe mirodenii. O voi testa deoarece mi-a starnit interesul. In urmatoarele zile am planificat o vacanta in judetul Prahova, poate descopar acolo un restaurant pescaresc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close