Cinemar TV Baia Mare

281

Acum câteva zile m-am întâlnit cu Claudiu Florescu în mall-ul din Oradea. Claudiu Florescu mi-a fost şef la prima televiziune pentru care am lucrat, televiziunea Cinemar din Baia Mare. M-am bucurat că l-am văzut, mi s-a părut că şi el, deşi în trecut am avut meciurile noastre. Nu ştiu ce să spun, probabil e adevărat că avem tendinţa de a păstra doar amintirile plăcute. Ieri am primit un mesaj de la Claudius Bodea. El, împreună cu Claudiu Florescu, George Pletea, dj Zsolt, Dana Bala, Sandu Vlaşin, Eugen Boca, Adi Mic, Cornel Băbuţ, Cecilia Drâglă, Octavian Butuza, Paul Cătălin şi alţii de care-mi amintesc mai bine sau mai puţin bine (sunt tot mai bătrân şi mai seni(l)n), au făcut prima televiziune locală din Ardeal, în anul 1990. Eu aveam 13 ani pe atunci şi mă uitam tâmpit la televizor, după programul TVR. Da, pe vremea aceea TVR îşi înceta emisia pe la 1, 2 sau 3 dimineaţa. La acele ore intra în emisie echipa Cinemar TV, prin intermediul staţiei de la Mogoşa. Filme de pe casete video de calitate dar pe care nu le puteam vedea la TVR, primul talk-show pe care l-am văzut în viaţa mea (mi-l amintesc şi acum pe Claudiu Florescu explicându-le telespectatorilor ce e acela un talk-show), topuri muzicale, dedicaţii (astea erau visul fructelor, se şi plătea pentru ele la un moment dat pentru că erau mult prea multe), concursuri, greşeli care, culmea, se fac şi azi la televiziunile de milioane de euro pe an, scăpări mai mari sau mai mici şi paşi înainte.
La 17 ani am început să lucrez în radio (Contact), puţin după ce am împlinit 18 ani am început să lucrez pentru Radio Cinemar (71.84 FM) şi pe la 19 ani am apărut în primele emisiuni la TV Cinemar. O parte dintre cei pe care i-am pomenit mai sus plecaseră deja, unii mai erau şi mă uitam la ei cu ochii pe cu care ar trebui să se uite orice ucenic la meşteri. Am făcut doar câteva emisiuni atunci, probabil nu le-a văzut decât mama. Au trecut ani, prima generaţie a fost în mare parte înlocuită, a urmat a doua, din care am făcut parte şi eu (am avut doi ani de emisiuni culinare la tv pe lângă emisiunile la radio), am plecat iar şi a venit o altă generaţie. Economia de piaţă, lumea care se schimbă, concurenţa, oamenii răi, oraşul prea mic pentru atâtea posturi de radio şi tv (chair foarte multe într-o vreme) au făcut ca televiziunea Cinemar să nu mai fie ce a fost, să dispară chiar. S-a încercat o resuscitare (ştiu asta pentru că acum doi ani au difuzat emisiunile pe care le-am produs în Oradea şi care acum sunt postate pe e-bucătăria) dar nu a ţinut prea mult. N-am idee cine deţine numele şi dacă se mai emite acum sub acest nume. Nici nu mă interesează, vă spun drept. Nu ar mai putea fi la fel nici dacă ne-am întâlni cu toţii, ne-a schimbat viaţa, vedem mai mult, ştim mai mult, nu mai avem inocenţa care ne permitea să fim senini, proşti, agramaţi, tăntălăi, geniali, speciali, adoraţi, urâţi, invidiaţi. Mi-e dor de asta uneori. Şi ca să-mi mai treacă de dor, o să mai intru din când în când AICI, pe blogul foştilor cinemarişti, blog care a apărut recent, care celor mai mulţi dintre voi nu vă va spune nimic dar care mă va ajuta pe mine să-mi amintesc lucruri pe care nu vreau să le pierd de tot cu trecerea timpului, lucruri despre care prea rar vorbesc. O să profit de ideea dată de Claudius şi voi încerca să pornesc un blog pe care să se poată manifesta cei care au lucrat în viaţa lor pentru Radio Cinemar Baia Mare. Aşa că, dragii mei: Dan Coardă, Vasile Coso Cosar, Tică Fodor, George Pletea Cătălin, DJ Dani, Dan Maticu, Petrică Bumbar, Ciprian Bălţoiu, Corina Blue Eyes, cealaltă Corină, Cristina Biro, Corina Şofran, Claudia Simion, Remus Breha, Raul Sava, Betty Blagu, Liviu Bala, Sandu Bebe Nicoară, Lucian Prodan, Meda Muntean, Larisa Tivadar, Daniela Morari, Cătălin Vischi, Nelu Botiş, Alin Preda, Gheorghe Moldovan, Ciprian Cătunescu, Vlad Oltean, Patrice Podină, Dan Părău, Sorin Răţoiu' Raţiu, (de bună seamă am uitat pe cineva), vi se pregăteşte oarece. Nu vă îndepărtaţi prea mult.

Join the Conversation

  1. romana says:

    Cu singuranta ai uitat pe cineva…..E drept, poate am fost o cantitate neglijabila…..dar am trecut si eu pe acolo un an de zile….. Sa auzim de bine!

  2. romana says:

    Am uitat ceva, Cecilia, Cornel si Dj Zsolt nu au fost printre promotori :p

  3. adi hadean says:

    da, măi, vezi, mai era Romana …Furtună, parcă, nu? :-). Şi nu-i musai să fii cârcotaţă, că n-am spus "ei au fost primii doi, trei ori cinci", am luat numele într-o ordine absolut întâmplătoare. oricum, pentru cei mai mulţi dintre cititorii mei, nu contează. am scris postarea asta pentru mine.

  4. Claudius says:

    Am adaugat cativa dintre cei de la Radio pe blogul Cinemar TV, m-as bucura ca Adi sa gaseasca timpul necesar pentru a se ocupa de un blog destinat numai celor de la Radio. Eu personal nu ii mai tin minte pe toti desi, citind mesajul tau, Adi, mi i-am amintit. Daca pot sa te ajut cu ceva, da de stire.

  5. adi hadean says:

    claudius, mulţam fain:-)

  6. romana says:

    Chiar nu am vrut sa fiu circotasa. Imi pare rau ca ai inteles asta. Si mai imi pare rau ca m-am bagat in seama….

  7. adrianmic says:

    Hai Salut!
    am intrat si eu sa vad ce se petrece pe-aici si sa-l salut pe Adi Hadean, ca in romania, nu a avut vreme sa stea la un coniac cu mine(ocupat omul..este vedeta) :)…Si nu in ultimul rind vreau sa o salut pe Romana, ca tare mi-e dor de ea, dar i-am cam pierdut urma din pacate.
    Sa sti Roma ca , nu te-am uitat , dar cind am venit cu ideea de a face un blog , ne-am gindit doar la cei din TV si apoi am fost contactati de citiva din Radio…nu fi suparata, ca nu te-am uitat.

  8. romana says:

    Salut, Adrian cel Mic !lol :p Sincer, si mie mi-e dor de tine……Mi-ar placea sa stam la o poveste. O sa incerc sa fac rost de id-ul tau de mess si poate ne-om palavragi. Pina atunci, toate cele bune!

  9. adi hadean says:

    România, nu mă "iunerva"! :-)
    Adi, fii sănătos şi bine venit :-). Despre mămăliga aia cu magiun, îţi spun drept că nici eu nu-s fanul ei numărul unu dar e tradiţională şi despre asta era vorba acolo:-). În rest, să aflăm numai veşti bune şi să sperăm că nu să gată coniacul din lume fără să apucăm barem o sticlă împreună:-)

  10. Corina Treitl (Blue Eyes) says:

    Salut, ma bucur ca mai sunt oameni care nu au uitat radio Cinemar. Ce amintiri… As veni din partea cealalta a lumii sa mai lucrez la radio cu Petrica, George, Victor, Tica, Dan…

    1. Corina, a fost o perioada importanta in vietile a zeci de oameni care au lucrat acolo si a zeci de mii de oameni care au ascultat ori privit la tv, nu se uita asa usor:-). Ma bucur ca ai gasit postarea si ca m-ai gasit si pe mine cu ocazia asta;-)

  11. kondrei monica says:

    mi-am facut studiile in BAIA-MARE si urmaream cinemar tv faine vremuri

  12. m-a apucat chefu de scris caci amintirile ma chinuiesc, amintirile ma rascolesc,nu mai reziiiiiist (a si sunt somera de o saptamina,da). dovada aici : http://cinemar-baiamare.blogspot.com/2010/03/obernauer-finantatorul-si-sicmele.html
    si zici ca ai sesizat o oarecare bucurie in ochii lu flore?? :)) ce simpa!

  13. Petrica Bumbar says:

    Acum cateva zile ma gandeam cu nostalgie la vremea „ascultati radio cinemar pe 71,84 MHZ” ,o perioada importanta din viata mea.Asa am dat search pe google si am ajuns la tine Adi. Te felicit pentru idee si i-ti multumesc pentru ca nu ai uitat de radio Cinemar.Daca maine ar emite din nou,bineinteles cu aceeasi echipa(Corina,George,Tica,Dj.Dani,Remus Breha,Dan Maticu…),maine as fi prezent !!! Va salut pe toti ! Petrica Bumbar.

    1. Servus, Petrică:-). Să fii sănătos, și tu și toți ai tăi. Mi-ar plăcea și mie să mai dăm un iureș, barem o săptămână ca acelea de atunci:-)

  14. Gabriela Marinescu says:

    …buna idee asta a ta…
    eram si eu pe acolo, mai mult bagatoare in seama. vremuri frumoase, astea din tinerete…
    Coso si Cata, baieti de milioane…
    va salut. succes in tot ce vreti

  15. Buna imi amintesc si eu cu drag de vremurile alea aveam vreo 17 ani pe atunci cind era cinemar tv. Ma uitam cu drag la emisiuni pe vremea aia eram indragostita lulea de Claudius Bodea .FAINE AMINTIRI .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close