Pui cu ciuperci – Deliciosul de Vaslui Familia Safir

851

pui cu ciuperci

Dragii mei, bine ați revenit la Farfurii Curate cu o nouă rețetă, într-un nou episod. Încă facem dreptate puiului românesc, nu merge cu una, cu două, mai ales că avem la îndemână carne de pui de la Familia Safir. Pui crescuți la Vaslui, hrăniți cu bunătăți și în bunăstare, că până la urmă, bunătăți trebuie să ajungă și în farfuriile noastre. Bunătatea de astăzi are, pe lângă pui, și câteva ciuperci, un fel de ciulama, să zic așa.

Pentru această ciulama de Pui cu ciuperci aveți nevoie de:

  • Mușchiuleț Deliciosul de Vaslui de la Familia Safir
  • Ulei de măsline extravirgin
  • Ceapă verde
  • Usturoi verde
  • Ceapă eșalotă
  • Ardei gras roșu
  • Ardei gras galben
  • Ciuperci
  • Smântână grasă
  • Apă rece
  • Sare și piper
  • Cimbru proaspăt
  • Pătrunjel proaspăt
  • Mărar proaspăt

deliciosul de Vaslui familia safir

Pregătire Pui cu ciuperci

Mai întâi și mai întâi am pregătite bucățile de muschiuleț de pui de la Familia Safir, pe care le-am condimentat cu sare și piper, și pe-o parte, și pe cealaltă.

pregătire mușchiulețul de pui

Apoi mi-am pregătit o tigaie, în care am pus uleiul de măsline extravirgin pe care l-am lăsat să se încingă puțin, și în care am pus, apoi, bucățile de pui.

prăjite carne de pui

Am lăsat carnea să se frigă aproximativ 5-6 minute și pe-o parte, și pe cealaltă, iar între timp m-am apucat de mărunțit legumele.

prăjire carne de pui 2

Am început cu ceapa verde, am continuat cu usturoiul verde, ceapa eșalotă, apoi am trecut la ardeiul gras, prima data cel roșu, apoi cel galben. Nu contează ordinea, evident, cert e că avem nevoie de ambele feluri de ardei, pentru gust, nu de alta.

pregătire legume

După ce puiul s-a rumenit, l-am scos pe o farfurie și l-am lăsat să se odihnească, timp în care m-am apucat de călit legumele. Le-am pus pe toate în locul puiului, le-am lăsat la călit, la foc potrivit până s-au îmnuiat, iar apoi am pus și ciupercile, tăiate nici prea mic, dar nici extrem de mare.

legume la călit

Le-am lăsat și pe ele să se călească 3-4 minute, timp destul în care aromele să se combine frumos.

ciuperci la călit

Am adăugat smântâna și am subțiat-o cu apă, am amestecat bine cât să se omogenizeze smântâna, apoi am adăugat niște crenguțe de cimbru. Am luat bucățile de mușchiuleț de pui și le-am pus și pe ele în tigaie.

pui în sos

Am mai lăsat totul pe foc mic, vreo 10-12 minute, iar la final am adăugat pătrunjel proaspăt, tocat mărunt și puțin mărar, la fel de proaspăt.

pui cu ciuperci la gătit

pătrunjel tocat

 Și cam asta a fost tot.

servire pui cu ciuperci

Mulțumesc că v-ați uitat, să fiți sănătoși!

Mai jos aveți și rețeta video.

Adrian Hădean.

Alte rețete cu pui, aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close