Ghiveci de legume – toamna în bucate

1K

ghiveci de legume

Are și toamna farmecul ei..prin toate legumele pe care ni le oferă, prin toate peisajele de poveste, prin serile reci în care ne încălzim cu un ceai călduț. Iubesc să culeg legume din gradină, iubesc să am mereu legume proaspete cu care să gătesc, plante aromatice sau fel și fel de fructe delicioase. Îmi place să-mi las imaginația liberă și să pregătesc mâncăruri delicioase, folosindu-mă de legume de sezon . Ce spuneți de conopidă crocantă la cuptor ? Vinete umplute cu carne tocată, fasole verde cu maioneză și usturoi. Numai deliciosenii :). Pentru astăzi am făcut o mâncare simplă, dar absolut delicioasă, plină de legume, nutrienți și vitamine. Voi puteți folosi și alte legume, însă hai să vă arat cu ce am pregătit eu acest ghiveci de legume.

 

Ingrediente ghiveci de legume:

  • jumătate de dovlecel
  • jumătate de vânata
  • 1 morcov
  • 3 cartofi
  • 1 ceapă
  • jumătate fir de praz
  • jumătate ardei roșu
  • jumătate ardei galben
  • 200 grame fasole galbenă
  • 200 ml suc de roșii
  • sare, piper,cimbru
  • pătrunjel proaspăt

ingrediente ghiveci de legume

Mod de preparare ghiveci de legume:

Am început prin a căli în puțin ulei de măsline, ceapa împreună cu prazul, după care am adăugat morcovul și ardeiul galben. Am lăsat la calit câteva minute, iar apoi am adăugat vânata, dovlecelul și ardeiul roșu.

ceapă călită

legume la călit 1

Am lăsat totul pe foc până s-au înmuiat legumele, după care am adăugat o cană de apă și condimentele.

Am adăugat și cartofii împreună cu fasolea, 200 ml suc de roșii,încă o cană de apă, am condimentat și totul a stat la foc mic până legumele au fost moi.

legume la călit 2

Vă spun sincer că mirosea atât de bine în bucătărie, toate legumele erau atât de aromate, încât abia așteptam să gust din acest ghiveci :). După ce legumele au fost moi și sosul s-a îngroșat, am adăugat și verdeață tocata mărunt și după 2 minute am oprit focul.

servire ghiveci de legume

Puteți servi ghiveciul că atare sau ca o garnitură lângă un pui de casă la cuptor .

Vă asigur că este o mâncare care vă încălzi atât sufletul, cât și corpul.

Cu drag,

Ramona

Alte rețete cu legume, aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close