Tagliatelle cu hribi

1.4K
Tagliatelle cu hribi

  Zilele trecute m-a lovit norocul, am primit o plasă plină cu hribi proaspeți. Dorind să îi pot savura cât mai mult timp, am decis să fac o pudră de hribi. 

  Astăzi vreau să vă port prin două meleaguri foarte îndepărtate, voi combina minunații hribi din Bucovina, cu savoarea pastelor italiene.

Ingrediente

  • Hribi                                200g
  • Tagliatelle proaspete    125g
  • Ceapă galbenă               50g
  • Usturoi                            10g
  • Grana padano                30g
  • Pecorino                          15g
  • Ou                                     1
Ingrediente hribi


Pregătire pudră de hribi

  Metoda mea preferată de a conserva aroma hribilor pentru cât mai mult timp este pudra de hribi. În acest fel obținem o aromă intensă. Pentru a face acest lucru, nu e nevoie de foarte mult efort. Am tăiat ciupercile în felii subțiri, apoi le-am lăsat aproximativ 15 ore în aparatul de deshidratat la 60 de grade. Hribii pot fi deshidratați și dacă întindem feliile pe hârtie într-un loc uscat, dar trebuie întorși de pe o parte pe alta în fiecare zi.

  Când au fost complet uscați, i-am blenduit la viteză maximă și am obținut o pudră fină și plină de aromă.

Pregatire Pudra hribi

Cum am gătit Tagliatelle cu hribi

  Am călit ceapa și usturoiul tocat mărunt, am adăugat două polonice din apa de la paste, moment în care am presărat și o lingură din pudra de hribi, amestecând rapid pentru a se omogeniza.

  Separat am făcut o pastă din gălbenuș, grana padano și pecorino, peste care am pus puțină apă de la paste.

  Când tagliatellele au fiert, le-am trântit în tigaia cu ceapa și usturoi și am amestecat până când apa a scăzut și pastele au căpătat o textură cremoasă. Acesta e momentul cand le-am luat de pe foc și le-am amestecat cu brânzeturile. După ce crema s-a format, le-am așezat în farfurie, fiind gata de savurat.

Pregatire tagliatelle

  Acestea fiind spuse, rămâne doar să încercați și voi această rețetă, promit că nu veți fi dezamăgiți.

servire

Ținem aproape,

David

Alte rețete cu paste, aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close