Mâncare de sărbătoare

242

Pentru că anul acesta petrecem sărbătorile în sânul familiei restrânse, c-așa ne permit vremurile și așa-i înțelept, am pregătit un pachet de sărbătoare, cu bucate pregătite de meșteri artizani din toată țara și rețete semnate Adi Hădean, lucrate de ani de zile, totul însoțit de niște băutură de calitate superioară, să meargă bine la ospăț. Pachetul este menit să fericească toată familia, conține produse pentru șase pofticioși, mici și mari.

Conținut
  • Brânză Floare de Colț – Brânză cremoasă, cu niște mucegai de-ăla bun care merge cu legume, carne, chiar și cu fructem dar mai ales cu vinul din pachet.
  • Puturoasă de Trascău – Brânză maturată mult și bine, din lapte de vacă. Face și ea casă bună ci vinul, dar merge și cu mămăligă. După bunul plac.
  • Porchetta – După cum v-am obișnuit deja, rețeta lui Adi Hădean de ruladă din fleică de porc, condimentată omenește, rulată strâns și coaptă la foc domol, cu șoric crocant și interior tare suculent.     
  • Carne la garniță – Fix cum făcea bunica; carne de porc scăzută bine, pusă în borcan în untura lăsată în tuci. După ce mâncați carnea, păstrați untura pentru uns pe pâine, ori de prăjit ce vreți voi.  
  • Tobă de casă, gătită meticulos în Muntenia, făcută și din carne slabă și din carne grasă de porc.
  • Salam tocat la bardă, “făurit” tocmai în Vașcău, în Bihor, de țărani crescători de porci buni, de carne, ca salamul ăsta.
  • Pulpă de rață tânără, confiată în grăsime la foc domol, după rețeta lui Adi Hădean.
  • Zacuscă de hribi adunați din pădurile Apusenilor, bolborosită într-un tuci cam cât zece găleți, pe foc de lemne, la aer curat.   
  • Tomahawk – Antricot de vită maturat, comdimentat de noi, vidat și pregătit pentru a fi gătit când aveți poftă într-un interval de 14 zile de la primire, dacă-l păstrați la 2-4 grade Celsius.
  • Varză fermentată cu mirodenii, pentru că orice ospăț are nevoie și de-o salată. Asta-i mai de iarnă, din varză murată în butoi, la țară, pritocită zilnic, după rețeta lui Adi Hădean.
  • Cozonac pufos artizanal, copt în laboratorul Mara Mura, cu nuci, cacao, lapte și numai ingrediente bune. 

Toate  produsele sunt împachetate boierește într-o lădița din lemn pe care, la rândul vostru, o puteți dărui cuiva sau, de ce nu, puteți păstra ceva merinde neperisabile și ce mai vreți voi. 

Merindele sunt însoțite de două sticle de băutură de calitate superioară, recomandate de Eduardo Garcia Del Amo, somelierul nostru spaniol, care știe mereu să le potrivească. În pachet veți găsi o sticlă de vin și un spumant, să vă cadă bine cu mâncarea. 

Pentru cei care se strâng într-un număr mai restrâns de șase persoane, am pregătit un pachet cu cărnuri gătite atent, după rețetele lui Adi Hădean. E menit să hrănească bine de la patru la șase persoane, după poftă. 

Cuprinde:
  • Ceafă de porc gătită încet și afumată;
  • Coaste de porc gătite la foc domol, pentru câteva ore bune, până devin foarte fragede;
  • Cârnați copți și afumați;
  • Porchetta – Ruladă din fleică de porc, condimentată cum trebuie, coaptă încet și afumată. 

Puteți comanda pachetul pe hadeancatering.ro oricând începând de acum, dar nu mai târziu de 12 decembrie, căci trebuie să anunțăm și noi meșteșugarii de prin Bihor și Trascău, să aibă și ei vreme să ne trimită cele bune. 

 Să fiți sănătoși și să aveți sărbători liniștite!

 

Join the Conversation

  1. Ce bucurie as fi facut familiei mele daca puteam sa fac acea PORCHETA cu ocazia unui foarte apropiat eveniment in familie!
    Azi dimineata ii aratam fiicei mele lista cu ce doream sa pregatesc, si o aud;”Nu stiu cum se cheama,dar am vazut undeva ceva ca o rulada,cred ca era porc’.Era rumenita,arata grozav”!
    Am inteles despre ce este vorba si m-am intristat.
    Suntem foarte departe de tara,mi-ar fi placut sa apelez la sansa de a avea macar cateva din optiunile ce le-ati prezentat.
    Oricum,multumesc pentru ideile atat de”apetisante”.

    Multa sanatate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close