Cîștigă cartea Rețete pentru un Crăciun în familie – exemplarul 1

304

UPDATE 21 DECEMBRIE:

Dragii mei, mulțumesc pentru eforturi, vreau să știți că le apreciez. Am găsit câștigătorul acestui concurs, găsiți povestea lui mai jos. Să aveți parte de un Crăciun frumos.

Cosmacpan

nu stiu altii cum sunt, dar eu cand imi aduc aminte de bucatica de sorici moale desprinsa de sub pulpa din fata si inmuiata cu dusca de tuica inmuiata in boabe de piper parca ma si vad in ziua d Ignat dand tarcoale locului de jertfa ca un naparstoc galacios si doritor de moare rosie…
ca doar nu poate fi Ignat fara pomana porcului si mana fara un strop de vin din cel rosu si greu ca puterea ursului…
dar de la Ignat pana la Craciun nu mai este asa mult si la o masa imbelsugata nu se poate sa lipseasca piesa de rezistenta ce face partie pentru grosul ostirii si ariergarda indulcita si invartosata ca o stransura de poale-n brau…deci, la buna auzire de colinde in casa luminoasa cu bucate aburind pe masa…

ei dragii moşului…
se făcea că am visat un coşmar…şi coşmarul spunea că dacă mănânc două porţii de ciorbă de burtă o să văd toate luminile de la capătul tunelului…şi-atunci ce mi-am zis eu…dacă tot se uită mulţime de guverne (Ciorbea o fo primul) s-o vază pă Luminiţa, măcar să mă uit io mai în adânc şi dacă dezleg misterul poate mă premiază şi stau şi io acasă cu coada pă spate fără să mai fac ceva util…
(că cetitul şi scrisul nu este utile în vremile aistea)
ei şi cum vă spuneam, visu-i vis şi pohta-i pohtă…(iar păcatul e mult mai mare când pui şi râvnă în păcătuire)…deci primul lucru de făcut…fuga la magazin (măcelărie pre numele lui de odinioară) şi nici una nici două drept în faţa vitrinei frigorifice cu burţile cele dolofane ale vacii fermecate mă proţăpesc…vine pretina mea vânzătoarea că doar mă ştie ca pe-un cal breaz (de unde şi vorba cu Mihai Viteazu călare pă Breazu) şi dintr-o ochire (mai pe muţeşte să nu se prinză lumea din magazin şi să se bulucească să ne strice nouă plăcerea) îi arăt trei bucăţi de burtă de cele frumoase (şi muche de cea groasă care crănţăne atunci când îţi înfigi măselele în ea şi de cea mai sprinteioară care se face fideluţă aşa cât să alunece cu gogârţul fără s-o bagi de seamă) şi cu oleacă de osânză de cea galbenă care dă o coloare de mamă-mamă (numa stele de cele gălbioare care plutesc aşa prin lingura ce nu mai dovedeşte drumul până la gură şi-napoi la farfurie)…deci burta o fo cam fro patru kile cu bătaie, ei da staţi că doar nu-i de-atât…
mă uit io languros către pretină şi-i spui aşa şoptit ca o descântătură că musai trebe şi câteva geoale că făr de ele nu are zeama putere…ei, io mă alintam aşa ca vedetele pă covoru roşu că doar ştia ea ce mai trebe şi unde nu văd că horbocăie pe sub tejghele şi-mi scoate o frumuseţe de geoală şi trei genunghe de-alea ostenite şi zup cu ele pă cantar şi numa ce-o aud…apoi cu aiste două kile de oase nu ai timp să mori până nu termini toată zeama…să mă crezi…că nu te minţ…
dădui banii, luai marfa şi mai ţanţoş decât cucoşul vecinului ce mă cucurigise de la şase dimineaţa am pornit spre casă…
da, da astă lucrătură trebe descântată altfel nu iese vraja…aşa că tăvălesc eu burţile cele, printr-o zeamă de apă cu sare şi un praf de bicarbonat de sodiu (cică-i bun că o sclipeşte ca pă zăpadă aşa o înnălbeşte) şi cât să acomodează burta cu zeama mă acomodez şi io cu o zeamă de prună ca să capăt curaj…
ei şi nu vă spui cât coraj am căpătat dar mărturisesc sincer că aveam motorul turat bine…fac loc pe masă şi întind prima burtă (olecuţă stoarsă ca să nu lase urme…) cu flecuşteţele cele flocoşite şi iau o mană de sare grunjoasă cam ca Făt Frumos şi încep a o bruftului şi a o smotocii de o simţeam io cum să lasă moale şi făr de vlagă…după ce-o omenesc să-i scot faţă o zvârlu în legheanul cu apă călâie şi trec la a doua…şi dăi şi luptă şi dăi frecuş de o vedeam cum scânceşte mai ceva muşchiul întărâtat la masaj…o arunc şi pe a doua în lighean şi încep a mă uita cu teamă la cea de-a treia…şi în sinea mea înjuram la padişahii şi sultanii istoriei care smotoceau grămezi iar eu la a treia eram deja cu limba de-un cot…dar pentru o bucurie merită să te chinui…şi am dovedit-o şi pe a treia şi am mulţămit Domnului că-mi dăduse minte să bag ceva combustibil ca să meargă motorul…
dau eu câteva ape peste burţile cele nesătule să iasă sarea şi ultimele resturi şi le lăsai să alunece aşa pe-o rână drept în oala cea mare de cinşpe litri…presar aşa ca la o părere două linguriţe de sare, curăţ trei cepe şi le las să se răţoiască la burţile celea, mai pun şi o nemiluită bucată de morcov, un fleac de pastârnac şi aşa ca o felie de ţelină (făr de ţelină nici nu mă dau jos de pe scaun), pun apă rece cât să le petreacă pe toate de trei hai patru degete şi până la ochiul de aragaz nici că mă opresc…
într-o altă oală mărişică şi ea las la scaldă toate bucăţile cele de os (geoala şi genunchile cele rablagite, le acopăr cu apă din belşug presar ceva sare şi ascund o juma de morcov printre ele cât să-şi lase dulceaţa) aprind al doilea foc şi arde-o Nae cum spune vorba…
ei ce-a fost greu o trecut…că acum am timp şi de cafenea şi de cetit şi de alergat ca să fac poftă de mâncare pen-că trebe să las cele două oale să-şi facă damblaua şi să fiarbă aşa pă-ndelete ca la două ore cu bătaie iar dacă nu-i de-ajuns încă ceva bonus…da dacă voi credeţi că le las chiar aşa de capul lor vă amăgiţi, că dacă nu le-aş şti aş mai zice…da ca la juma de oră mă duc la ele şi le mai înţep aşa (diabolic, mefistofelic) să văz cam ce fel de zeamă lasă şi cum intră furca-n ele…
burţile ca burţile că astea-s fierte şi pănă amu le-o fost dar oasele cu zgârciurile, cartilagiile şi măduva ceea grăsunică înfloresc precum lalele de ţi-e mai mare dragul să te uiţi la ele…
ei da, că doar nu oţi vrea amu să vă povestesc cum lincăiam io sandeviciuri privind prin sticlele capacelor la zbaterea şi forfoteala din cele două oale că mi se face rău ca la operaţie pă cord deschis…
Gata, am gătat.
trec rânduri, rânduri muncitorii cu steagu-n vântu desfăcut…aşa era refrenul pe timpuri, da io mai prozaic scot cele trei burti şi toate oasele cele pe o tipsie la aerisit şi încep a descânta cele doua oale că le tot vânturam (voi să nu credeţi chiar tot ce minţesc io ca mai le şi înfloresc, de două ori le-am pitrocit şi atât) şi le strecuram (să nu vă spui cât so bucurat fetiţa mea ciobănoaica de Bucovina când o văzut mândreţe de legume asezonate cu oase…da de ele vă spui o ţâră mai încolo…de nu-i venea să creadă că o trec la dietă)
da, deci am strecurat zemurile ca să dau la o parte orice fir de legumă sau zarzavat plus ţincuşe de oase scăpate de la spălat şi cu minunăţia ceea de zeamă gata ticluită cu juma de kil de smântână de cea neaoşă şi vărsată (nu din cea de la găletuşă că face numele şi renumele de râs) o las să se răsufle şi trec la spintecat (vorba de horror vine, că totul era fleşcăit de spaimă)
da, iau cuţitul meu cel năzdrăvan, fundul din lemn de tei (aiurea aste-s detalii de speriat necunoscătorii), tai cele trei burţi în fâşii de 8-10 cm lăţime şi fac o stivă precum sacii cu nisip de la cotele apelor…apoi cu răbdare şi îndemânare încep a descânta fâşiuţe ca la un deget lăţime şi tai şi tai şi tai…da nu mă uit pentru că mă ia cu leaşin…şi tai şi tai, şi tai până văd cu stupoare că nu mai am ce tăia…ei dar dacă voi credeţi că am terminat vă-nşelaţi… trece vreme, termin burta, beau o ţuică trec la oase…(musai să fie puţin căldicele) le dau cu capul de fundul meu de lemn ca să iasă toată măduvioara (mânce-o-ar tata pă ea) apoi retez toate cartilagiile care aşa înflorite şi înmuiate păreau bucăţele de…mmmm…n-am termene de comparaţie că-s ocupat şi nu-i frumos să vorbeşti cu degetele pline…
deci : fâşiile de burtă pluteau lasciv prin zeama cea alburiu-gălbuie, florile răului – adecă cele cartilagii şi măduvioare se bălaceau între două ape şi smântâna nu ştia ce să facă, să se dea pe faţă sau să rămâie şi ea toropită…da nici io nu-mi bat prea mult capul…pun oala pe foc la un ultim clocot…răzui fuga-fuguţa două căpăţâni de usturoi de cele umflăţele (să fie, că mai uşor îi să-l arunci decât să tânjeşti la încă o lingură licoroasă…) le trec cu de-a sila prin zdrobitor şi ca să fie tacâmul complet le frec aşa în durere cu un praf de sare şi o lingură (hai trei că nu ia foc) de oloi şi-i înfig la mijloc o frunză nevinovată de petrunjel pentru color…
masa-i gătită şi-aşteaptă : smântâna fudulă, ciuşca verde şi crudă ca o dimineaţă de cea însorită, oţetul din cel de vin şi fără adaosuri ca să nu strice minune de color sau de gust şi musai, da musai, ciocănelul şi litruţa…
pâinea săraca scotea aburi de nerăbdare (se vedea băgată în seamă, gata cu dieta) ei şi am încălecat pe-o şa…şi-am început a mânca…
Doamne, mare minune lăsată pă lume zeama bună, altoită cu toate cele si firitisită cu o gură de ţuică (băgată la înaintare ca să spele toate revoltele…)…
Poftă bună… că mie mi-i de-ajuns…

***

Despre pohte…şi lăcrimare…

Astăzi m-o buşit aducerile aminte şi aşa mi s-o răscolit din capetele ghetelor până în ceriul gurii că nu m-am putut obţine şi am purces la tăvălit nişte langoşi precum cele din visurile amintirilor mele de le mâncam sfârâinde cu înghiţituri hulpave încât de la colţ de la Brezoianu da-abia trecea strada şi parcă mă şi uitam cu jind înapoi la coada ce-şi aştepta salivând ofranda…
Aşa că am purces la zdrumicat nişte brânză de cea sărăturoasă ca aerul de malul mării (adecă nici prea-prea nici foarte-foarte) i-am trântit în faţă două ouă galbene de ciudă, i-am dat pe la nas aşa ca o pudră de zahăr şi ca să-i meargă buhul am făcut miş-fărâmiş nişte chimion de cel tare mirositor strecurându-i-l pe sub poalele albe. Hai să mărturisesc pân la capăt că i-am zvârlit două linguri de smântână ca să-i mai tai din având şi aspreală ca să nu mai fie aşa necăcioasă…
Ei, şi după ce am blagoslovit astfel în lighenaş brânza ţup călare pe lighean. Eh, dar cum festina-i lentă am pus la muială nişte drojdie de cea iute umflătoare în brăcinari pe care am frecat-o cu o linguriţă de zahar de i-au mers fulgii cei de făină pe deasupra…şi cu pălăria ceia de făină am lăsat-o să-şi revină din zbucium şi în ligheanul smălţuit am bătut sitele ca să curgă ploile…aşa cam o kilă de farină de cea albă şi puţin nisipoasă aspră ca vinul cel ce mă aşteaptă în pahar ( ca să mă dreg şi mai recuperez din energia perdută). Peste mivila cea de ninsoare am cuibărit două ouă cu două linguri aşa mai dodoloaţe de smântână că mie mi-i ruşine să zvârlu cu unt di cel galben şi dă-i şi-aşteaptă, că de…eream la mână clisei din castronaşul cel mic…şi de ce mă uitam de ce vedeam că se-nvârtoşează şi sporeşte da cu ciudă că era tot plină de spume şi când am crezut io că-i destul de-ntărâtată şi de pornită zvâr cu maiaua în ligheanul cel făinos. Ei şi unde nu-mi vine mie chef de hârjoană şi dă-i şi-mpunge, şi mai aşa ca la bâza mai pă faţă am înghesuit-o şi dă-i şi luptă, şi dă-i şi luptă cale de un sfert de ceas până am văzut-o că nu-i mai trebe nici unt pe la încheieturi nici lapte de cel căldicel dar nici de făină nu mai ţipă c-ar mai vrea…
Acu după atâta tăvăleală, am lăsat-o în plata Domnului să-i vie minţile la cap iar io mi-am clătit mânurile că vorba aia: nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu-mi miroase…că doar nu eram să stau cu urmele dezmăţului întipărite printre şanţurili şi canelurili din palme….da parcă pot să stau dejeaba…aş…
Am luat ceaunul cel mare în care se perpelesc toate cele supuse supliciului, l-am potrivit bine să nu se-nfurie când i-o creşte temperatura şi am răsturnat ca la două litre de ulei să fie să nu sufere de uscăciune condamnatele la adâncă şi evlavioasă înghiţeală hămesită. Ei, dar până când s-o prăpădi întru veşnică pomenire cele gogoşi-langoşi aurii mai va…cu toate că mult nu mai este…
Ca la un ceas am văzut că s-o răzvrătit aluatul cela şi atunci l-am prins la-nghesuit aşa ca o dezmierdare după care, mai mult leşinat l-am întins pe planşetă mângâindu-i marginile cu un sucitor şi pentru că prea se lăţise l-am hăcuit aşa în patrate de cele alungite. Am înfipt lingura în brânza ce stătuse şi se uitase plină de invidie (adică vezi draga Doamne pe ea n-o mai bagă nimeni în seamă) şi i-am furat ca la două umpluturi pe care le-am aşezat spre odihnă la mijloc de aluat şi ca să nu sufere de frică i-am acoperit ochii şi-am învelit-o cu restul acela de aluat şi l-am apăsat pe margini croindu-i brânzei un săcotei alungit aşa cam cum era şi pripeala din ochii mei…(că nu mai puteau ca să reziste la atâta tensiune)…focul descânta fundul ceaunului iar uleiul cel nevricos sfârâia cercetând jalbele împricinatelor. Şi uite aşa, una câte una, toate au mers ca să-şi primească pedeapsa şi de ce le atingea uleiul cei sfârâind le şi vedeai cum se umflă de ciudă că-s supuse la cazne şi până nu le vedeam aşa mai aurii la piele nici că băgam în seamă…
Ei, da…prima îmbucătură s-o lăsat cu lacrimi şi usturimi la limbă…dar câte nu suferă omul…şi ca să mai dezmorţesc oleacă din crâncena suferinţă, am prăvălit un pahar de vin de cel roşu ca năcazul să ia şi să ducă departe arsura şi lacrima ce mă munceau…
Poftă bună şi vouă iar dacă vă grăbiţi poate mai nimeriţi ceva firimituri şi o lacrimă pe fundul paharului…

Dragii mei, am convenit cu Vintage Factory să ofer șansa cititorilor mei să cîștige exemplarul cu numărul 1 al cărții mele, Rețete pentru un Crăciun în familie. Am mai convenit să păstrez pentru mine exemplarul cu numărul 500, capătul acestei serii limitate. Am cugetat puțin și, ajungînd la concluzia că am cititori diferiți pe blog și pe pagina de Facebook, am decis că voi face două concursuri, unul acolo și unul aici.

rețete pentru crăciun

Pe blog ofer exemplarul cu numărul 1, pe Facebook ofer exemplarul cu numărul 500. O să păstrez altă exemplar pentru mine:). Ca să puteți cîștiga cartea, trebuie să-mi scrieți în comentarii o poveste despre masa voastră de Crăciun. Apoi mei trebuie să vă înscrieți la comentarii cu o adresă de mail valabilă, la care să vă pot confirma cîștigarea premiului, în cazul în care veți cîștiga. Mai trebuie să aveți o adresă de corespondență în Romania (scuze, mi-e stricat calculatoru, nu găsesc î din a pe nicăieri). Concursul începe acum și se încheie pe data de 20 decembrie 2012 la ora 22.00. Cîștigătorul va fi anunțat a doua zi. Îl voi alege pe baza emoțiilor transmise de textul său. Să fiți sănătoși. Succes.

rețete pentru crăciun

Join the Conversation

  1. stan adriana says:

    pentru noi ziua de craciun e Sfanta ,toata familia se strange la masa ,toate rudele noastre vin acasa din toate colturile lumii si sabatorim impreuna Nasterea Domnului .Masa e plina de bucate traditionale ,asteptam colidatorii care ne vestesc Nasterea lui Iisus Hristos .Este cea mai frumoasa sarbatoare din an ,inimile ni se umplu de emotie si bucurie.

  2. Ani de zile Crăciunul mi-a fost corvoadă. Nici acum nu mi-am ieşit din obişnuinţă şi sărbătorile înşirate una după alta mă obosesc şi zac după Bobotează câte zece zile încheiate de istov şi de marmureli repetate.
    Fiindcă în fiecare an de la unu de Decembre şi până la Ziua Sfântului Ion, am de făcut copturi, ceaune şi mezelăraie cât încape.
    Anul acesta am fiert de Ziua Naţională o fasole de două sute de litri în Piaţa Operei din Timişoara şi am fript carne cu chimion din jumătate de porc. Pe şapte şi opt dechembre, am făcut în cartierul Micălaca din Arad jumări din 40 de kilograme de slăninuri alese şi din jumătate de porc întreg (sună fain!)am fiert kraut suppe cu căîpăţâni mari de varză acră şi legume. Iar lângă ele, fiindcă nu se poate altfel, a fiert şi un căzănel de patruzeci de litre cu fasole boabe şi cârnaţi.
    De ieri am început prefacerea piftiilor de trei feluri (de porc, de cocoş şi de pui umplute cu ouă fierte şi murături şi am comandă 1.000 de bliduleţe de un fârtai de litru) iar Nemţoaica în paralel, coace spriţuleţe cu ciocolată, checuri şi cozonaci.
    O să o ţinem pregătind bucate pentru Târgul de Iarnă, aşa până în ajunul Revelionului, pe care o să-l dormim frânţi. Aşa că partea frumoasă a Crăciunului îmi scapă, doar colindătorii care o să îmi cânte în Piaţa Operei în ajun să mai îmi zgândâre în amintirile din copilărie, precum şi un copil cu nasul roş de ger, pe care o să îl dăruiesc cu felia de cozonac proaspăt însoţită de ceai fierbinte de mentă cu ienupăr.
    Şi o să treacă iarăşi Moş Crăciun pe lângă mine şi am să mă prefac că nu îl cunosc şi nici el pre mine.
    Poate că la anul….

    Dragă Adrian, nu am scris această postare pentru a participa la concurs. M-am răsuflat doar ca unui prieten, care înţelege că ceea ce este plăcere şi tihnă pentru unii, pentru alţii corvoadă se cheamă.
    deşii e o corvoadă dulce, fiindcă din mâna mea se înfruptă atâta lume de pot face un feisbuc întreg.
    Şi doar te rog să notezi acum la urmă, că vreau exemplarul cu numărul 55 de la tine (că atâţia ani împlinit-am), când ne-om vedea la Cluj în Ianuarie !

  3. GHEORGHE ELISABETA says:

    Dor de bunici cu parfum de cozonac…si paine calda…
    Dragii mei, poate parea ciudat sa vorbesc eu despre traditii pentru o persoana nascuta la campie, intr-o capitala intr-o continua transformare, departe de chintesenta traditiile sacre din inima Ardealului, Moldovei sau alta zona romaneasca care le pastreaza cu sfintenie si le respecta..dar uite ca si intre betoanele fara istorie, fara culoare, se poate totusi naste o traditie, aceea de a ne strange cu totii la masa in ziua de Craciun. Cum as putea sa pomenesc de Craciun, fara sa ma intorc in timp, la radacini, la bunicii mei?! Craciunul l-am sarbatorit mereu in familie, bunica ne strangea pe toti la ea, ca o closca si puii ei, si ne intindea o masa mare plina de bunatati. Mereu aceiasi, noi copiii, parintii, matusile, unchii si verisorii mei toti gramada la masa aceea mica in garsoniera ei ingusta, dar plina de famec pentru noi. Bunicii mei stateau doar iarna la garsoniera, caci in timpul verii, mergeau la un petic de pamant, mostenire de familie, langa Bucuresti unde noi copii fiind mergeam acolo vara si cat era ziulica de mare alergam printre brazdele de patrunjel, leustean si rosii cu picioarele goale si mainile zoioase de la corcodusii sau caisii copti din marginea curtii pusi de bunicul…dar sa revin la Craciun… Doamne, si acum simt in nari mirosul painii calde scoase din cuptor cu miez cald si dulce si coaja subtire, acea contopire a esentei graului copt si drojdiei fementate sau gustul branzei sarate scoase de la putina, a carnatilor de porc rumeniti langa jumarile cu ceapa rosie si mai ales soriciul tavalit prin sare si taiat acolo fasii, pe un vechi tocator de lemn…si nu pe platouri simandicoase pe care servim astazi …si rasetele noastre de copii poznasi cautand in camara dupa dulciurile pregatite de bunica ingemanate de rasetele celor mari incalziti de tuica fiarta cu piper…of Doamne, cum as putea sa uit friptura de porc si nelipsitul sos de hrean indoit cu vin sau varza calita cu mult piper taiata marunt de tot, nu cum se face acum cu roboti sofisticati, ci din mana, cu miscari strasnice si un cutit bine ascutit asa cum vazusem eu la bunica si trageam cu ochiul de pe scaunul acela inalt cand pregatea ea mancarea pentru Craciun, in timp ce eu infulecam o gogoasa, un botz de coca ramas de la cozonac , prajit in untura ( osanza de la porcul taiat de Ignat) si tavalit prin zahar tos…cum as putea sa uit placinta cu mere sau cu nuca sau magnificul dolongaci, o placinta cu branza si foi multe inecata in lapte cu miere si parfum de rom de ni se lipeau degetele de atata dulceata…sau cozonacul ce se desfacea fasii langa nuca si stafidele de ni se strecurau printre degetele mici de copii pofticiosi…cum as putea sa-l uit pe bunicul….intr-un colt al mesei il vad, cu parul alb, scaparand din ochii aceia albastri ca cerul de vara, bombonind la nazbatiile noastre, cum se indupleca si toarna ‚un deget de vin’ (vin de buturuga facut de el) si trei de sifon sa ne dea si noua sa bem, ca-i sarbatoare si avem voie…Poate parea ciudat, i-am explicat cuiva si mi-a ras in nas zicand ca nu se poate, dar gustul vinului era contopit de gustul de piersici…. caci vita de vie a vinului mentionat era din gradina lor, de pe acel petic de pamant…vita isi strecurase mladitele..prin ramurile celor trei piersici dulci si parfumati..vara bunica imi punea o patura sub piersici si dormeam acolo sub cerul liber, iar cerul meu era bolta cu struguri negri si piersici, de nu stiam, atunci cand aproape ma fura somnul, daca vita face piersici sau piersicul face struguri…..ne strangem si acum, in familie, bunicii nu mai sunt, in locul lor au rasarit mladite noi, fiica mea si nepotii mei din partea surorii mele si verisorilor mei si au ramas in schimb retetele bunicii …dolongaciul, painea cea inalta si varza calita pe care si acum o tai din cutit…dar mai ales, dintre toate traditia de a ne strange la masa, de a fi uniti si de a preamari bunatatea lui Dumnezeu ca uite si anul acesta, ne-a tinut sanatosi si suntem iar impreuna, cu totii, sa sarbatorim Nasterea Domnului si o data cu ea si renasterea traditiilor si a retetelor bunicilor nostri, de a le cinsti memoria si a-i readuce printre noi prin tot ceea ce ne-au invatat. Sarbatori linistite va doresc, alaturi de cei dragi.

  4. Damaschin Larisa says:

    Buna seara!Sper ca povestea mea sa va placa, deoarece, desi suna ca orice poveste, ea pentru mine este unicata. Pregatirile le fac impreuna cu mama mea, suntem nedespartite in bucatarie, mereu ne sfatuim ce bunatati sa mai facem, astfel ca fiecare masa sa fie speciala. Ca orice familie de la tara, incercam sa facem cat mai multe bunatati si toate din cele mai bune produse. In nici un an de pe masa noastra nu lipsesc preparatele din carne de porc,(muschi, sunculita cu boia de ardei, toba, carnaciorii) pe care le pregatim la noi acasa, de asemenea sarmalutele din foi de varza si vie, salatea de beuf. Dulciurile de asemenea nu lipsesc( facem o placinta cu branza nemaipomenita, negresa, lulouri cu crema de vanilie și Alba ca Zapada), mama e experta in ale dulciurilor, si tot nelipsite sunt turtele sau Pelincele Domnului- depinde de locul de unde venim- cu nuca si insitopate cu esenta de rom si portocala; sunt o minunatie. Stiu ca par niste dulciuri banale, dar cand le faci in casa si pui mult suflet, le mananci altfel. Aceasta e masa pe care o pregatim in fiecare an cu mult drag atat pentru noicat si pentru alte persoane dragi noua! Va doresc Sarbatori fericite!

  5. Dica Magdalena says:

    Pana acum cativa ani la noi acasa- la mama, nu exista masa de Craciun. Nu stiu cum reusea, dar in noaptea de Ajun cocea cozonaci. Nu te gandi ca intentionat, sa trezeasca pofte vecinilor. Asa le planuia si le organiza :). Odata am impodobit bradul pe 26 decembrie. Sa fi fost de vina cei 5 frati ai mei? Eu eram cuminte :).
    Sa revenim la mancare. Sarmalelor le venea randul pe la amiaza, cand se trezea. Atunci le punea pe foc. Le-a pus odata noaptea si a trezit-o mirosul. De ars. Nu prea avea rost sa ne punem la masa doar de dragul aburului parfumat cu varza murata. Asa ca masa de Craciun, compusa din cozonacii cu muuulta nuca si ceva lapte daca eram norocosi, se intampla in mers, dintr-o camera in alta. Salata a la russe (sau cum s-o scrie) se intampla pe seara. Ma refer la pregatiri, desigur.
    Multi cozonaci cocea…vreo 20…si pana la Revelion daca mai ramanea unul :).
    Din toata treaba asta m-am ales cu o inclinatie clara catre dulciuri. De fapt, mancare gatita traditional romaneste mananc numai obligata de imprejurari.
    Daaar, acum, ca mi-s la casa mea…sa vezi ce super masa pregatesc. Fara curcan. Ma sperie ditamai oratania. Inca. Ceva friptura lipicioasa. Incerc un baigli. Mi se pare varianta corecta de cozonac. Ca sa nu scobesc dupa umplutura. Si ceva terina. In loc de piftie. Sa-mi multumesc barbatul. Si biscuiti. De-aia americani. Si o sa desfac o gramada de portocale. Numa’ asa, de dragul mirosului.

    Sa ai o seara buna !

  6. Cristina A. says:

    La noi masa de Craciun ii tare faina. In noaptea de Craciun, pe la orele 11 12, toti simtitm ca ne-o sleit de puteri Ajunu` dar cozonacii tatei nu ne lasa sub niciun chip sa mergem la odihna. Dintre toate miresmele de cozonaci de pe scara a lui ii cea mai faina.:)) Ii scoate din cuptor tarziu tarziu.. inainte ca sarmalele „sa mai dea un clocot” cum zice el. Asta-i traditia lui. Impreuna aranjam masa la marginea patului, fiind ca mama ii tintuita acolo. Dar ii tare bucuroasa cand ne vede cum robotim pentru ea, iar piftia tatei o da gata de fiecare data ! Dupa ce toate-s gata ne asezam la masa si cu bucurie ne infruptam din toate. Tata o hraneste pe mama si-l scoate mandria pe usa cand o vede cu ce pofta asteapta sarmalele lui care ti se topesc in gura. Nu stie in ce chip sa se mai laude cu ele la toti musafirii de a doua zi. :) La fiecare masa din asta facem un review al anului ce-o trecut pentru fiecare si ne bucuram impreuna de toate frumusestile care ni s-au intamplat. Masa de Craciun e cea mai frumoasa masa din an pentru noi si nu conteaza nimic altceva decat ca am mai trecut de un an, oricum ar fi fost el, tot impreuna.

    E tare frumos, ca si familie, sa ai o anumita traditie pentru momente sfinte cum e Craciunul. Sa nu uitam adevarata lui insemnatate si sa respectam, in masura in care putem, si traditiile noastre ca neam. Cred ca e un lucru foarte important pentru a ne pastra identitatea.

  7. ghiorghe nicolae says:

    De cîtiva ani masa familiei mele, odata cu cresterea fetelor mele,este una festiva. Ele se ocupa de ornamentarea ei, sotia de preparatele traditionale iar eu de ce mi se solicita.
    Nu intotdeauna a fost asa. In copilaria mea masa gatita de mama cuprindea sarmale, friptura, salata de beuf si cozonac. Acestea se regaseau si la revelion, cind se adauga si piftie. Dupa moartea mamei, cînd aveam 15 ani, tata nu mai reusea sa faca toate acestea si de obicei eram invitati pe la rude. In aceasta perioada am invatat sa fac salata de beuf si pot spune ca sunt un exeget al acesteui fel de mîncare. Apoi dupa casatorie participam la socrii. Masa se lua pe o masuta rotunda, din aceea mica si stateam in jurul ei pe scaunele mici. Astazi nu mai sunt nici ei si nici masuta si scaunelele.
    Chiar acum sotia pregateste ingredientele pentru cîrnati, asa ca inchei prin a va ura „Sarbatori fericite”.

  8. Cojocaru Maria Elena says:

    Cat au fost in viata bunicii din partea mamei ( in 1992 a murit munica si in 1997 a murit bunicul ), ne intalneam cu totii, la curte, in Bucuresti, fiind casa mai mare si noi destul de multi, mama fiind cea mare dintre cei 3 copii ai bunicilor mei, eram noi 4 ( eu, fratele meu, mama si tata ), apoi fratele mijlociu al mamei cu matusa si cei 2 veri ai mei, fratele mic ce este necasatorit si vreo 2 perechi de fini.
    Erau mese foarte vesele, pline de bunatati, de la sorici, toba, lebar, piftie, caltabos, la ciorba de porc, fripturi de mai multe feluri, caranati, sarmale cu mamaliguta si ardei iute, toate acestea fiind facute in casa , nu cumparate si erau din porcul crescut in curte de bunicii mei .
    De pe masa nu lipseau cozonacii,tortul cu fructe si ciocolata rece , prajiturile cu crema, placinta cu dovleac si cu branza aburinde, toate acestea erau facute in casa, nu era nimic cumparat.
    Noi copii pe atunci nu aveam acces la bauturile cu alcool, dar ne delectam cu suc, apa minerala, limonade iar cei mari, adultii, consumau tuica fiarta cu zahar si cuisoare si piper ce mirosea atat de imbietator, vin fiert cu zahar si scortisoara…
    In acele vremuri portocalele, mandarinele, bananele si clementinele se gaseau numai in perioada sarbatorilor de iarna, de pe 22-23 decembrie pana pe 4-5 ianuarie…dar erau cu adevarat gustoase,pline de parfum si de atunci n-am mai mancat asa fructe bune !
    Era o veselie generala, o forfota in jurul mesei…masa plina in permanenta cu diverse farurii, platouri, rasete, mirosea in casa a portocale proaspat decojite, a lemn ars in soba….
    Si acum ne intalnim de Craciun, la fratele mijlociu al mamei, acum s-au schimbat personajele din jurul mesei…eu sunt alaturi de sotul meu, fratele si verii alaturi de jumatatile lor !
    Nu trece an fara sa nu ne strangem in jurul mesei bogate, dar acel farmec, acea veselie parca nu mai este ca cea din copilarie…suntem toti adulti deja…cu greutati, treburi, probleme… Dar incercam si facem tot posibilul sa le facem uitate pentru o zi, ziua minunata de Craciun….!

  9. Doru Persinaru says:

    Craciunul cel mai frumos e cel de care iti aduci aminte mereu. Si oricat de mult am vrea sa fie asa toate Craciunurile, nu sunt. Iar amintirile mele se leaga de vremea cand mamaia inca mai tinea cu orele ceaunul de sarmale pe plita de la soba buna din casa, iar cand venea de la biserica invartea bine o mamaliga vartoasa si stateam toti la masa mica din sala, eu cu picioarele pe un scaunel mic, ca nu-mi ajungeau inca la podea. Pe urma tataia scotea tava cu nuci si samburi de bostan din cuptor si stateam toata ziua pe langa soba si numaram miejii pe care mi-i curata. Stiam pana la 20 :) Sa fiti sanatosi!

  10. nu stiu altii cum sunt, dar eu cand imi aduc aminte de bucatica de sorici moale desprinsa de sub pulpa din fata si inmuiata cu dusca de tuica inmuiata in boabe de piper parca ma si vad in ziua d Ignat dand tarcoale locului de jertfa ca un naparstoc galacios si doritor de moare rosie…
    ca doar nu poate fi Ignat fara pomana porcului si mana fara un strop de vin din cel rosu si greu ca puterea ursului…
    dar de la Ignat pana la Craciun nu mai este asa mult si la o masa imbelsugata nu se poate sa lipseasca piesa de rezistenta ce face partie pentru grosul ostirii si ariergarda indulcita si invartosata ca o stransura de poale-n brau…deci, la buna auzire de colinde in casa luminoasa cu bucate aburind pe masa…

    ei dragii moşului…
    se făcea că am visat un coşmar…şi coşmarul spunea că dacă mănânc două porţii de ciorbă de burtă o să văd toate luminile de la capătul tunelului…şi-atunci ce mi-am zis eu…dacă tot se uită mulţime de guverne (Ciorbea o fo primul) s-o vază pă Luminiţa, măcar să mă uit io mai în adânc şi dacă dezleg misterul poate mă premiază şi stau şi io acasă cu coada pă spate fără să mai fac ceva util…
    (că cetitul şi scrisul nu este utile în vremile aistea)
    ei şi cum vă spuneam, visu-i vis şi pohta-i pohtă…(iar păcatul e mult mai mare când pui şi râvnă în păcătuire)…deci primul lucru de făcut…fuga la magazin (măcelărie pre numele lui de odinioară) şi nici una nici două drept în faţa vitrinei frigorifice cu burţile cele dolofane ale vacii fermecate mă proţăpesc…vine pretina mea vânzătoarea că doar mă ştie ca pe-un cal breaz (de unde şi vorba cu Mihai Viteazu călare pă Breazu) şi dintr-o ochire (mai pe muţeşte să nu se prinză lumea din magazin şi să se bulucească să ne strice nouă plăcerea) îi arăt trei bucăţi de burtă de cele frumoase (şi muche de cea groasă care crănţăne atunci când îţi înfigi măselele în ea şi de cea mai sprinteioară care se face fideluţă aşa cât să alunece cu gogârţul fără s-o bagi de seamă) şi cu oleacă de osânză de cea galbenă care dă o coloare de mamă-mamă (numa stele de cele gălbioare care plutesc aşa prin lingura ce nu mai dovedeşte drumul până la gură şi-napoi la farfurie)…deci burta o fo cam fro patru kile cu bătaie, ei da staţi că doar nu-i de-atât…
    mă uit io languros către pretină şi-i spui aşa şoptit ca o descântătură că musai trebe şi câteva geoale că făr de ele nu are zeama putere…ei, io mă alintam aşa ca vedetele pă covoru roşu că doar ştia ea ce mai trebe şi unde nu văd că horbocăie pe sub tejghele şi-mi scoate o frumuseţe de geoală şi trei genunghe de-alea ostenite şi zup cu ele pă cantar şi numa ce-o aud…apoi cu aiste două kile de oase nu ai timp să mori până nu termini toată zeama…să mă crezi…că nu te minţ…
    dădui banii, luai marfa şi mai ţanţoş decât cucoşul vecinului ce mă cucurigise de la şase dimineaţa am pornit spre casă…
    da, da astă lucrătură trebe descântată altfel nu iese vraja…aşa că tăvălesc eu burţile cele, printr-o zeamă de apă cu sare şi un praf de bicarbonat de sodiu (cică-i bun că o sclipeşte ca pă zăpadă aşa o înnălbeşte) şi cât să acomodează burta cu zeama mă acomodez şi io cu o zeamă de prună ca să capăt curaj…
    ei şi nu vă spui cât coraj am căpătat dar mărturisesc sincer că aveam motorul turat bine…fac loc pe masă şi întind prima burtă (olecuţă stoarsă ca să nu lase urme…) cu flecuşteţele cele flocoşite şi iau o mană de sare grunjoasă cam ca Făt Frumos şi încep a o bruftului şi a o smotocii de o simţeam io cum să lasă moale şi făr de vlagă…după ce-o omenesc să-i scot faţă o zvârlu în legheanul cu apă călâie şi trec la a doua…şi dăi şi luptă şi dăi frecuş de o vedeam cum scânceşte mai ceva muşchiul întărâtat la masaj…o arunc şi pe a doua în lighean şi încep a mă uita cu teamă la cea de-a treia…şi în sinea mea înjuram la padişahii şi sultanii istoriei care smotoceau grămezi iar eu la a treia eram deja cu limba de-un cot…dar pentru o bucurie merită să te chinui…şi am dovedit-o şi pe a treia şi am mulţămit Domnului că-mi dăduse minte să bag ceva combustibil ca să meargă motorul…
    dau eu câteva ape peste burţile cele nesătule să iasă sarea şi ultimele resturi şi le lăsai să alunece aşa pe-o rână drept în oala cea mare de cinşpe litri…presar aşa ca la o părere două linguriţe de sare, curăţ trei cepe şi le las să se răţoiască la burţile celea, mai pun şi o nemiluită bucată de morcov, un fleac de pastârnac şi aşa ca o felie de ţelină (făr de ţelină nici nu mă dau jos de pe scaun), pun apă rece cât să le petreacă pe toate de trei hai patru degete şi până la ochiul de aragaz nici că mă opresc…
    într-o altă oală mărişică şi ea las la scaldă toate bucăţile cele de os (geoala şi genunchile cele rablagite, le acopăr cu apă din belşug presar ceva sare şi ascund o juma de morcov printre ele cât să-şi lase dulceaţa) aprind al doilea foc şi arde-o Nae cum spune vorba…
    ei ce-a fost greu o trecut…că acum am timp şi de cafenea şi de cetit şi de alergat ca să fac poftă de mâncare pen-că trebe să las cele două oale să-şi facă damblaua şi să fiarbă aşa pă-ndelete ca la două ore cu bătaie iar dacă nu-i de-ajuns încă ceva bonus…da dacă voi credeţi că le las chiar aşa de capul lor vă amăgiţi, că dacă nu le-aş şti aş mai zice…da ca la juma de oră mă duc la ele şi le mai înţep aşa (diabolic, mefistofelic) să văz cam ce fel de zeamă lasă şi cum intră furca-n ele…
    burţile ca burţile că astea-s fierte şi pănă amu le-o fost dar oasele cu zgârciurile, cartilagiile şi măduva ceea grăsunică înfloresc precum lalele de ţi-e mai mare dragul să te uiţi la ele…
    ei da, că doar nu oţi vrea amu să vă povestesc cum lincăiam io sandeviciuri privind prin sticlele capacelor la zbaterea şi forfoteala din cele două oale că mi se face rău ca la operaţie pă cord deschis…
    Gata, am gătat.
    trec rânduri, rânduri muncitorii cu steagu-n vântu desfăcut…aşa era refrenul pe timpuri, da io mai prozaic scot cele trei burti şi toate oasele cele pe o tipsie la aerisit şi încep a descânta cele doua oale că le tot vânturam (voi să nu credeţi chiar tot ce minţesc io ca mai le şi înfloresc, de două ori le-am pitrocit şi atât) şi le strecuram (să nu vă spui cât so bucurat fetiţa mea ciobănoaica de Bucovina când o văzut mândreţe de legume asezonate cu oase…da de ele vă spui o ţâră mai încolo…de nu-i venea să creadă că o trec la dietă)
    da, deci am strecurat zemurile ca să dau la o parte orice fir de legumă sau zarzavat plus ţincuşe de oase scăpate de la spălat şi cu minunăţia ceea de zeamă gata ticluită cu juma de kil de smântână de cea neaoşă şi vărsată (nu din cea de la găletuşă că face numele şi renumele de râs) o las să se răsufle şi trec la spintecat (vorba de horror vine, că totul era fleşcăit de spaimă)
    da, iau cuţitul meu cel năzdrăvan, fundul din lemn de tei (aiurea aste-s detalii de speriat necunoscătorii), tai cele trei burţi în fâşii de 8-10 cm lăţime şi fac o stivă precum sacii cu nisip de la cotele apelor…apoi cu răbdare şi îndemânare încep a descânta fâşiuţe ca la un deget lăţime şi tai şi tai şi tai…da nu mă uit pentru că mă ia cu leaşin…şi tai şi tai, şi tai până văd cu stupoare că nu mai am ce tăia…ei dar dacă voi credeţi că am terminat vă-nşelaţi… trece vreme, termin burta, beau o ţuică trec la oase…(musai să fie puţin căldicele) le dau cu capul de fundul meu de lemn ca să iasă toată măduvioara (mânce-o-ar tata pă ea) apoi retez toate cartilagiile care aşa înflorite şi înmuiate păreau bucăţele de…mmmm…n-am termene de comparaţie că-s ocupat şi nu-i frumos să vorbeşti cu degetele pline…
    deci : fâşiile de burtă pluteau lasciv prin zeama cea alburiu-gălbuie, florile răului – adecă cele cartilagii şi măduvioare se bălaceau între două ape şi smântâna nu ştia ce să facă, să se dea pe faţă sau să rămâie şi ea toropită…da nici io nu-mi bat prea mult capul…pun oala pe foc la un ultim clocot…răzui fuga-fuguţa două căpăţâni de usturoi de cele umflăţele (să fie, că mai uşor îi să-l arunci decât să tânjeşti la încă o lingură licoroasă…) le trec cu de-a sila prin zdrobitor şi ca să fie tacâmul complet le frec aşa în durere cu un praf de sare şi o lingură (hai trei că nu ia foc) de oloi şi-i înfig la mijloc o frunză nevinovată de petrunjel pentru color…
    masa-i gătită şi-aşteaptă : smântâna fudulă, ciuşca verde şi crudă ca o dimineaţă de cea însorită, oţetul din cel de vin şi fără adaosuri ca să nu strice minune de color sau de gust şi musai, da musai, ciocănelul şi litruţa…
    pâinea săraca scotea aburi de nerăbdare (se vedea băgată în seamă, gata cu dieta) ei şi am încălecat pe-o şa…şi-am început a mânca…
    Doamne, mare minune lăsată pă lume zeama bună, altoită cu toate cele si firitisită cu o gură de ţuică (băgată la înaintare ca să spele toate revoltele…)…
    Poftă bună… că mie mi-i de-ajuns…

    ***

    Despre pohte…şi lăcrimare…

    Astăzi m-o buşit aducerile aminte şi aşa mi s-o răscolit din capetele ghetelor până în ceriul gurii că nu m-am putut obţine şi am purces la tăvălit nişte langoşi precum cele din visurile amintirilor mele de le mâncam sfârâinde cu înghiţituri hulpave încât de la colţ de la Brezoianu da-abia trecea strada şi parcă mă şi uitam cu jind înapoi la coada ce-şi aştepta salivând ofranda…
    Aşa că am purces la zdrumicat nişte brânză de cea sărăturoasă ca aerul de malul mării (adecă nici prea-prea nici foarte-foarte) i-am trântit în faţă două ouă galbene de ciudă, i-am dat pe la nas aşa ca o pudră de zahăr şi ca să-i meargă buhul am făcut miş-fărâmiş nişte chimion de cel tare mirositor strecurându-i-l pe sub poalele albe. Hai să mărturisesc pân la capăt că i-am zvârlit două linguri de smântână ca să-i mai tai din având şi aspreală ca să nu mai fie aşa necăcioasă…
    Ei, şi după ce am blagoslovit astfel în lighenaş brânza ţup călare pe lighean. Eh, dar cum festina-i lentă am pus la muială nişte drojdie de cea iute umflătoare în brăcinari pe care am frecat-o cu o linguriţă de zahar de i-au mers fulgii cei de făină pe deasupra…şi cu pălăria ceia de făină am lăsat-o să-şi revină din zbucium şi în ligheanul smălţuit am bătut sitele ca să curgă ploile…aşa cam o kilă de farină de cea albă şi puţin nisipoasă aspră ca vinul cel ce mă aşteaptă în pahar ( ca să mă dreg şi mai recuperez din energia perdută). Peste mivila cea de ninsoare am cuibărit două ouă cu două linguri aşa mai dodoloaţe de smântână că mie mi-i ruşine să zvârlu cu unt di cel galben şi dă-i şi-aşteaptă, că de…eream la mână clisei din castronaşul cel mic…şi de ce mă uitam de ce vedeam că se-nvârtoşează şi sporeşte da cu ciudă că era tot plină de spume şi când am crezut io că-i destul de-ntărâtată şi de pornită zvâr cu maiaua în ligheanul cel făinos. Ei şi unde nu-mi vine mie chef de hârjoană şi dă-i şi-mpunge, şi mai aşa ca la bâza mai pă faţă am înghesuit-o şi dă-i şi luptă, şi dă-i şi luptă cale de un sfert de ceas până am văzut-o că nu-i mai trebe nici unt pe la încheieturi nici lapte de cel căldicel dar nici de făină nu mai ţipă c-ar mai vrea…
    Acu după atâta tăvăleală, am lăsat-o în plata Domnului să-i vie minţile la cap iar io mi-am clătit mânurile că vorba aia: nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu-mi miroase…că doar nu eram să stau cu urmele dezmăţului întipărite printre şanţurili şi canelurili din palme….da parcă pot să stau dejeaba…aş…
    Am luat ceaunul cel mare în care se perpelesc toate cele supuse supliciului, l-am potrivit bine să nu se-nfurie când i-o creşte temperatura şi am răsturnat ca la două litre de ulei să fie să nu sufere de uscăciune condamnatele la adâncă şi evlavioasă înghiţeală hămesită. Ei, dar până când s-o prăpădi întru veşnică pomenire cele gogoşi-langoşi aurii mai va…cu toate că mult nu mai este…
    Ca la un ceas am văzut că s-o răzvrătit aluatul cela şi atunci l-am prins la-nghesuit aşa ca o dezmierdare după care, mai mult leşinat l-am întins pe planşetă mângâindu-i marginile cu un sucitor şi pentru că prea se lăţise l-am hăcuit aşa în patrate de cele alungite. Am înfipt lingura în brânza ce stătuse şi se uitase plină de invidie (adică vezi draga Doamne pe ea n-o mai bagă nimeni în seamă) şi i-am furat ca la două umpluturi pe care le-am aşezat spre odihnă la mijloc de aluat şi ca să nu sufere de frică i-am acoperit ochii şi-am învelit-o cu restul acela de aluat şi l-am apăsat pe margini croindu-i brânzei un săcotei alungit aşa cam cum era şi pripeala din ochii mei…(că nu mai puteau ca să reziste la atâta tensiune)…focul descânta fundul ceaunului iar uleiul cel nevricos sfârâia cercetând jalbele împricinatelor. Şi uite aşa, una câte una, toate au mers ca să-şi primească pedeapsa şi de ce le atingea uleiul cei sfârâind le şi vedeai cum se umflă de ciudă că-s supuse la cazne şi până nu le vedeam aşa mai aurii la piele nici că băgam în seamă…
    Ei, da…prima îmbucătură s-o lăsat cu lacrimi şi usturimi la limbă…dar câte nu suferă omul…şi ca să mai dezmorţesc oleacă din crâncena suferinţă, am prăvălit un pahar de vin de cel roşu ca năcazul să ia şi să ducă departe arsura şi lacrima ce mă munceau…
    Poftă bună şi vouă iar dacă vă grăbiţi poate mai nimeriţi ceva firimituri şi o lacrimă pe fundul paharului…

    1. Adi Hădean Author says:

      felicitări, ați câștigat cartea:).!

  11. imi cer scuze pentru greselile care s-au ivit pe parcursul redactarii acestei intampinari dar cu smerenie imi cer iertaciune si promit sa nu mai comit altele cu buna stiinta
    La buna auzire

  12. Dana Popescu says:

    Primul si ultimul

    Dumnezeu m-a binecuvantat cu o familie frumoasa, cu oameni buni si drepti care ne-au coplesit pe mine si pe fratele meu cu iubire si cu timp petrecut impreuna. Astfel ca am aflat destul de tarziu fata de altii (la douazeci si noua de ani) ce inseamna niciodata. In acea clipa “nu mai vorbesc niciodata cu tine” a devenit complet desuet pe langa “nu am sa o mai vad pe mama niciodata”. Adica NICIODATA! Cuvantul m-a transnit si strapuns cu tarie si abia atunci l-am priceput.

    Primul Craciun fara mama a fost dupa chipul celor randuite de ea. Si totusi… In sinea mea, speram ca de acolo, de sus, sa ma poate vedea dand lucrurilor un sens. Pentru noi toti, dar mai ales pentru tata. Fireste ca aveam casa gatita de zi mare cu fete de masa calcate si brad impodobit, numai ca sarmalele nu iesisera pufoase si nu capatasera identitatea de ‘acasa’, piftia nu o facuse nimeni, iar salata de Boueff candva migalos mestesugita si impodobita zacea pe un platou, stearsa si inexpresiva. Singura, friptura la cuptor parea sa spele rusinea. Si asta intrucat culmea esecului o reprezenta nimeni altul decat cozonacul. Gustul parca nu ar fi fost departe de adevar, insa forma… hmmm… forma lasa multe de dorit, de unde si redenumirea lui drept ‘turtonac’. Si atunci, sa mai alinam nereusita, am deschis ultimul borcan de dulceata de capsuni facuta de mama in anul acela si am uns feliile de cozonac cu ea. Si ne-am lins pe degete. Poate si pentru ca stiam ca era cea din urma data cand aveam sa mai simtit gustul acela inconfundabil pentru noi toti. Si-am plans si am imbratisat-o in mintea noastra.

    Au trecut anii si da, chiar daca si tata s-a alaturat mamei, Dumnezeu m-a binecuvantat cu o familie frumoasa. Sper numai ca si Andrei (baietelul nostru care de Craciun va implini doi ani si jumatate) sa aiba parte macar de jumatate din dragostea si bucuria pe care am simtit-o crescand acasa, cu ai mei. Sper sa putem fi mereu in stare sa ii aducem fericirea pe chip si chiotele de bucurie in glas. Pentru toate sarbatorile de Craciun de acum inainte si nu numai.

  13. „Concentrat” de Craciun:
    brad, cozonac, sarmalute, caltabosi, tobe, carnati, vin fiert si scortisoara, fulgi de zapada, saniute, copii rosii in obraji, emotii, tristeti, bucurii, prieteni, copii si parinti, ganduri frumoase si vise.
    Magie si cadouri, globulete firave si stralucitoare, luminite, ferestre cu flori de gheata, nerabdare.
    Cate putin sau mai mult din fiecare. Rezultat: „stock” de Craciun ce poate fi folosit in orice „preparat” al vietii.

    Sarbatori cu bine Adi!

  14. Craciunul copilariei mele, in Bucovina, era intotdeauna plin de zapada. Si de bucurie. Vacanta, deci ne puteam da in voie cu sania pe ulita.

    Craciunul copilariei mele are gust de cozonac cu mac si nuca, de poale-n brau si de paine de casa. Si de tort cu nuca, fara niciun pic de faina. Cu multa frisca, batuta cu telul de mama din smantana buna, de casa. Si de sarmale mici. In frunza de varza pentru tata si sora mea si frunza de hrean pentru mama si pentru mine. Si de salata boeuf. Eu si cu sora mea taiam marunt, marunt cartofii, morcovii, castravetii.

    Craciunul meu mai are gust de codita de porc, pentru ca ala era trofeul nostru cand se taia porcul. Si de muschiulet de porc, afumat si apoi fiert de mama, numai ea stie cum. Si de friptura de porc mistret, pentru ca tata-i vanator. Si de gogosari murati, adusi direct din beci.

    Craciunul meu are gust de stafide, pentru ca le tot furam pana termina mama cu cozonacii. Si de frisca. Pentru ca abia asteptam sa puna mama frisca pe tort ca sa putem sa curatam cu degetele castronul.

    Craciunul meu miroase a brad. Il aducea tata direct din padure. Il impodobeam in 24 dupa-masa. Mancarea era deja gata, pe plita sau in cuptor. Instalatia cu clopotei trebuia reparata, ca in fiecare an. Tata verifica fiecare beculet. Uneori trebuia sa le schimbe si avea de cautat mult un bec asemenea. Alteori era suficient sa le scuture putin. Si porneau. Si acuma mai merge. Globuri, beteala, ciocolata, bomboane. In doua zile, mai ramaneau doar hartiile de la dulciuri.

    Cum se insera, plecam cu colinda. ”Trei pastori” din usa in usa. Primeam colacei sau mere sau bani. Pana la casa bunicilor mei eram inghetate si trebuia sa facem cale-ntoarsa.

    Cand ajungeam acasa ne opream cateva clipe in ulita sa admiram luminitele bradului. In casa era cald, caldura aceea pe care numai o soba cu lemne o poate da. Si mirosea frumos. Din cand in cand mai ieseam afara sa ascultam colinde. Cantate de alti copii. Numaram cati bani am castigat si ne puneam la masa. Apoi stingeam lumina si ne uitam la brad. Adormeam si visam frumos.

    Mi-as dori din suflet ca si baietii mei sa aiba parte de un asemenea Craciun. Din pacate, ei vad mult prea devreme prea multi brazi impodobiti si prea multi Mosi Craciuni. Instalatia de brad nu mai trebuie reparata pentru ca, nu-i asa, luam alta. Sub brad sunt prea multe cadouri. Dar macar casa va mirosi a mancare buna, asa ca in copilaria mea. Si sper ca si ei sa aiba, peste 30 de ani, aceleasi amintiri frumoase despre Craciunul copilariei lor.

  15. Eheee…Craciunul pentru mine este cea mai importanta sarbatoare, este o sarbatoare plina de emotie, arome care mai de care mai imbietoare si sunetul superb al colindelor…aaaaa….era sa uit ceea ce e mai important…nelipsitul Mos Craciun. Pentru mine „Mosul” exista, atat Mos Nicolae cat si Mos Craciun. Senzatia pe care o am atunci cand imi pregatesc ghetele in seara de 5 decembrie este unica si, desi nu am 5 ani :), sunt mult mai mare :), sunt la fel de emotionata cand gasesc sub bradul impodobit cadourile lasate de „ajutoarele” mosului. Pentru mine este clar: Mos Craciun exista!!! Probabil ca asa o sa fie pana cand imbatranesc, fiindca trebuie sa simt copilaria inca prezenta. Trecand peste mica introducere, masa de c
    Craciun si Craciunul cu toate ce le cuprinde incepe cam asa: ACASA, in ardeal, la munte si nu in alta parte, indiferent de ce se intampla, de preferabil cu multa zapada; totul incepe cu impodobirea bradului alaturi de colindele care se aud lin in surdina; globurile atent pastrate de la un an la altul, majoritatea cu importanta sentimentala si cu frumoase amintiri, unele pastrate inca de acum 20 de ani (pe cand aveam eu 6 ani), altele achizitionate pe parcurs; aroma proaspata de brad trebuie sa fie neaparat prezenta in casa, aranjamentele la locul lor, fara sa lipseasca scena nasterii lui Iisus, redata de niste figurine, si ele cu mare incarcatura emotionala…bucatele de Craciun intotdeauna sunt atent pregatite, incepand de la preparatele traditionale din porc, continuand cu sarmalutele in foi de vita si varza, cozonac cu multa nuca si scortisoara, prajituri, turta dulce…aranjarea mesei din ziua Craciunului imi apartine in totalitate: incepem cu fata de masa rosie cu imprimeuri specifice Craciunului(e cam veche, dar pastrata bine), aranjamentul pentru masa facut in fiecare an cu cetina verde de brad, globuri si nuci, sticla cu tuica fiarta si aromata, neaparat si ea imbracata in haina rosie de sarbatoare si bineinteles farfuriile cu bradul de Craciun, vechi si ele dar foarte importante. Bucatele pregatite sunt perfecte, aburinde si gata de savurat. Masa de Craciun arata asa in fiecare an, ceea ce face insa diferenta este numarul membrilor din familie care se aseaza in jurul ei. Nu pot spune ca este acelasi numar mare ca acum 10 ani, fiindca bunicul, persoana foarte importanta din viata mea, de vreo 5 ani nu mai e alaturi de noi; parintii si sora, plecati in strainatate nu sunt in fiecare an alturi de noi, asa ca anul acesta, din pacate, masa va arata la fel, insa cu 2 perosane in jurul ei: eu si bunica mea. Nu e tocmai usor si placut, dat fiind faptul ca acum cativa ani masa de Craciun era cu multe persoane in jurul ei, insa important este faptul ca suntem sanatosi, impliniti si indiferent daca drumurile vietii sunt intortochiate si nebanuite, trebuie sa privim partea frumoasa a lucrurilor si sa lasam magia sarbatorilar sa ne patrunda in suflete, sa profitam de fiecare secunda pe care o putem petrece alaturi de cei dragi, fie ei si putini la numar, deoarece nu stim niciodata cat ne-a mai ramas de petrecut cu ei. Pentru ca lacrimile ma incurca, ma opresc aici, urandu-va tuturor:”SARBATORI FERICITE, UN CRACIUN MAGIC, MULTA, MULTA IUBIRE, UN AN NOU PLIN DE IMPLINIRI, LINISTE si nu uitati: Craciunul este sarbatoarea bucuriei, cand toti redevenim copii, pandind pe Mosul la fereastra si sacul lui cu bucurii! De-ati fost cuminti sau nu, asta doar Mosu` stie, secretul este intre voi si el…totul va fi magie…”

  16. GEORGETA CIURCI says:

    MASA DE CRACIUN
    MASA INCEPE DIN AJUN, DUPA CE AM TERMINAT CU DERETICATUL SI CU IMPODOBITUL POMULUI CARE NU_I MAI NICIODATA BRAD.PE MASA_S CRENGI MIROSITOARE DE PIN MOLID SAU CE_AM GASIT IN URMA MACELULUI °BRAZILOR DE CRACIUN°SI°S RANDUITE FARFURIILE ,CU UNA MAI MULT IN CAPUL MESEI POATE S°O INDURA HRISTOS SA SE OSPATEZE CU NOI!
    SI°I VIN VECHI SI CURAT GALBEN ULEIOS INFRATIT CU O PANE MARE DE G RAU CU MALAI.CARNATI_S PE MASA SI BORSUL PE PLITA,COZONACUL IMPLETIT SI CRESCUT CA UN DOR, INGREUNAT DE NUCI SI STAFIDE ISI ASCUNDE FATA LUCIOASA PRINTRE SEMINTELE DE MAC.PRINTRE MERELE ROSII PE°O PARTE SI NUCI POLEITE SE FALESC GUTUILE FRUMOASE CA NISTE ODOARE. SI_O COVATA DE COVRIGI MESTESUGITI PENTRU COLINDETI CU OBRAJI RUMENI SI OCHI AGERI.

  17. As putea scrie multe despre mesele de Craciun din familia mea, dar aceasta sarbatoare este speciala numai cand pronuntam simplu CRACIUN. Sunt norocoasa ca am o familie frumoasa cu care imi petrec toate sarbatorile, dar pentru fiecare Craciunul inseamna alteva. Fiecare om sarbatoreste cum poate el, unii au mai mult, altii in schimb nu au ce pune pe masa de Craciun. Poate cu fiecare an cand sarbatorim Craciunul sa ne gandim si la aceia care nu sarbatoresc, pentru acei oameni la care Craciunul este o zi ca oricare alta…. o zi fara adapost, hrana,apa, imbracaminte……Eu zic ca este timpul sa fim mai buni si mai iubitori cu semenii nostri.
    CRACIUN FERICIT ADI! :)

  18. Irina Moga says:

    Amintirile sunt o chestie ciudata. Nu stii de unde vin sau de ce unele sunt mai puternice decat altele.
    Uneori, oricat de mult ai incerca, oricat de multe noi amintiri ti-ai forma – exista aceea care iti va ramane mereu imprimata in memorie.
    Acum mai bine de 12 ani, cand inca eram studenta, am avut ocazia sa inteleg si sa ma bucur pe deplin de Craciun. Cu banii stateam prost. Eram singura, intr-un mic apartament din Bucuresti. Era Ajunul Craciunului, dar eu imi asteptam invitatii cu masa goala, cu un brad de plastic neimpodobit si cu gandurile departe, la facturile interminabile pe care nu reusisem sa le acopar si la examenele la care nu mai aveam timp sa ma pregatesc. Noroc cu fratele meu si familia acestuia, care din momentul in care au pasit in locuinta mea de la marginea orasului au umplut-o cu dragoste, caldura si bucurie. Inca imi amintesc ce tineau fiecare in maini – Alex, fratele meu, se chinuia cu mai multe oale pline cu sarmalute si fel de fel de garnituri pentru puiul la cuptor pe care Alica,sotia lui, il tinea dragastoasa in maini – si avea de ce – este o bucatareasa extraordinara si tare te minunezi cand vezi toate bunatatile pe care le prepara cu atata drag. Roxana, fetita lor de patru ani, cara cozonacii, de care nu mai vroia sa se desparta, „Nu aveti voie sa ii mancati pe toti, Mosul are nevoie mai mare de ei” spunea. Si iata ca dupa sosirea lor ajunse si Ami, draga noastra matusa, cu cei doi copii ai ei – George si Maximilian. Era vaduva de mult, si nu avea cu cine sa sarbatoreasca Nasterea Domnului.
    Stateam cu totii in jurul mesei. Ah, ce frumoasa era! Lumanari aprinse si bucate alese. Ma simteam prost, teribil de prost ca nu fusesem in stare sa fac si eu ceva. Irina – mereu in grija fratelui mai mare, asa gandeam. Imi spunea in repetate randuri ca e o placere sa fie in acea zi cu mine, ca se bucura a-mi fi alaturi in acea perioada cu probleme. Ne simteam cu totii nemaipomenit. Mai tarziu, Max, adolescentul cu par tepos, veni la mine si ma intreba „Toata masa asta imbelsugata, cozonacii si tortul, totul este cadoul de Craciun primit de la Alex?”. Am dat din cap „Da, fratele meu a facut asta pentru mine”. Pustiul ramase cu gura cascata „Vreti sa sputeti ca adus toate acestea si nu v-a costat nimic? Mamaaa, ce n-as da si eu sa…” Si ezita sa mai continue. Bineinteles ca stiam ce vroia sa spuna. Ca isi dorea sa aiba un frate ca acesta. Ceea ce a zis, insa, m-a naucit „Ce n-as da sa fiu si eu un frate ca acesta!”. S-a dus la frate-sau, George, si l-am auzind spunand ” Vezi, exact cum ti-am spus eu. Fratele ei a ajutat-o si nu a costat-o nici un sfant. Intr-o zi o sa-ti fac si eu un asa cadou!”. Imi dadusera lacrimile, m-am dus din nou la fratele meu s pentru a-i multumi si a-i spune ca voi ramane vesnic recunoscatoare pentru grija care mi-o poarta. Atunci, in jurul acelei mese traditionale de Craciun, alaturi de o parte din familia mea, am inteles ce a vrut Iisus sa spuna cand a zis „Este o binecuvantare mai mare sa daruiesti…”.

  19. Se apropie din nou, incet, incet sarbatorile. Ieri am vazut cateva fete cum impodobeau un brad. Ma uitam la ele si am avut un flashback.
    Mai tineti minte intrebarea “Ce vrei sa iti aduca mosul?”, intrebare pusa de mama, in bucataria care mirosea a prajituri, cozonaci si sarmale? Si cum fugeam si scriam o scrisoare Mosului, in care ii spuneam ca am fost cuminti, si ca vrem aia si ailalata, si o puneam in geam alaturi de carnetul de note?
    Mai stiti mersul la colindat, unde primeam cozonacii, biscuitii si covrigii aia uscati, care in gerul iernii pareau cei mai buni? Si banii aia pe care ii castigam la colind si care aveau miros de dulciuri si de guma de mestecat?
    Mai tineti minte cand v-ati facut mai mari si cautati in fiecare coltisor al casei cadourile ascunse? Si niciodata nu gaseati nimic si atunci incepeau indoielile si gandurile negre? Si dimineata de Craciun in care descopereati cadoul sub brad, si alergati cu sufletul la gura sa il deschideti impreuna cu parintii, si toate banuielile cum ca Mosul ar fi tata dispareau?
    Va aduceti aminte de bradul acela care nu era de plastic, si pe care il tineati in casa pana ii cadeau toate acele, dupa care era transformat in sabie, si incepeau luptele cu baietii de pe strada?
    Mai stiti zapezile alea uriase, cand nu te duceai la scoala pentru ca nu trecuse plugul, si cand puteai sa iti faci om de zapada, cazemata sau transeu? Si bulgarii aia mari si pufosi sau cei lasati pititi undeva peste noapte ca sa inghete? Si fetele frecate cu zapada, si piedicile puse pe gheata si concursurile de tinta?
    Imi amintesc cum trageam de o sanie uriasa, cu mainile inghetate, cu manusile alea cu un deget ude, dar sufletul fierband, cand fugeam sa ma dau cu baietii mari din cartier pe Dealu Mare. Si cat de triumfator urcam panta aia tragand de sanie si anuntam ca “m-am dat pana jos”. Pe unde zace oare acum sania aia grea, care era prima la bob, si la care ii ungeam sinele cu parafina ca sa alunece mai tare?
    Sau mai stiti steaua aia de revelion si biciul ala mare de nu puteai sa il invarti deasupra capului si sa pocnesti cu el? Si cutiile goale de spray, gaurite si umplute cu carbit care rasunau de simteai ca iti crapa timpanele? Sau petardele luate de la tigani din piata?
    Eu mi le amintesc pe toate astea, si altele, ca prin ceata. Dar ce mi-a ramas intiparit foarte clar, si, cred eu ca pentru totdeauna in minte, este mirosul de mere coapte pe soba, incet, cu rabdare. Bunica mea nu le punea scortisoara si nici zahar. Si totusi erau cele mai bune mere coapte care au existat vreodata. Poate pentru ca erau culese din marul ala mare din fata casei pe care vrem sa il taiem la primavara. Sau poate pentru ca erau facute in tihna si fara graba. Sau poate ca asa sunt merele coapte pe soba.
    Un Craciun luminos va doresc tuturor.

  20. Fiind o familie numeroasa de 5 copii ne adunam acasa de Craciun ca si un ritual..pentru a celebra nasterea si renasterea micutului Prunc. povestesc asta din anii liceului si apoi a facultatii.acum e mai complicat fiecare fiind in alt colt de tara si lume.mergeam toti la biserica…slujba era destul de tarziu in jur de ora 9. apoi acasa soseam roscovani toti si serveam cina de Craciun.povesteam cat ne tineau pleoapele deschise si ne bucuram ca iar reusim sa facem asta.Masa era bogata si viata cu toate greutatile ei ne-a aratat ca frumusetea si bogatia vine din inima!

  21. 17.12.2012
    Craciunul meu,Craciunul nostru ,Craciunul copilariei!!!Eram copii si asteptam cu nerabdare craciunului.Pregatiri maaari! Baietii faceau coifuri,stea,laduta de pus banii, toate invelite in staniol colorat, ciocane de lemn cioplite in care se infingeau colacii adunati , costume traditionale mari sa incapa peste hainele groase.Fetele traista, bundita si batic gros de lana, repetiti pt. colindele care trebuiau stiute si cantate bine sa inmoaie inimile batrinilor. Casa inoita in cele mai albe dantele, cele mai apretate stergare,farfurile din cui si icoanele straluceau ,lingurile si furculitele frecate cu cenusa iti luau ochii. Pe masa ,o sticla de tuica verde(adica cruda,adica tuica:)) si una de tuica indulcita cu zahar ars, aveau dopuri albe de cocean de porumb atent scrijelite si suflate bine de tata, dadeau sclipiri imbietoare pentru oricine calca pargul casei noastre.Alaturi o tava inalta de sticla cu picior, plina cu prajituri de foi cu sarecale umplute cu gem de prune ascuns de mama de gura noastra. Si mai era pe tava cozonac galben cu nuca batuta de noi in serile lungi de post cand tata ne povestea intamplari triste si vesele din razboiul in care fusese plecat vreo sase ani si faina alba pufoasa, adusa de la moara pe sania trasa de Bumba si Mandraia scotand aburi grosi pe nari cand zapada schartia sub picioare ,cozonaci buni framantati de mama bolborosind istovita o rugaciune .La masa de craciun eram zece mama,tata,eu si cei sapte frati ai mei vreo cinci eram fete si vreo trei baieti.De mancat ce sa va spun?Erau sarmale buuune facute cu putin pasat,putin orez, cimbru,marar , cu jumari de slanina si carne afumata taiata in bucati potrivite cum sa ajunga la toata lumea, fierte pe soba papuc, din fonta inrosita de focul care trosnea si tiuia de ne treceau fiorii.Si mai era friptura de porc cu carnati afumati in podul casei in care ne furisam in post pana uzam scara. (era un trafic iarna in pod mama!mama!)Si mai erau carnati caltabosi si jumari rumene facute din porcul pe care il scarpinam toti o vara intreaga si plangeam mai ceva ca la petrecanie cand venea musu Petre sa-l taie,apoi uitam si alergam bucurosi pe langa bobotaia facuta cu paiele aurii care alunecau prin furca mosului ….dade… dade pica ceva sorci. Si mai statea pe o lada invelita intr-o covertura frumoasa, tesuta, o covata mare de lemn plina cu pupeze (un fel de fetite facute din aluat de paine impletit la care puneam ochi si nas din fasole neagra si rosie) si colaci rumeni mai mari sau mai mici in functie de gradul de rudenie al colindatorilor,toate coapte in tavi negre unse cu slanina si varate cu o lopata luunga de lemn in cuptorul din spatele casei.Printre colaci si pupeze punea mama mere frumoase ,rosi precum si nuci din gradina noastra asa ca sa fie cosul vesel de sarbatoare.Aaaa si sa nu uit… in loc de CocaCola clocotea pe soba cat e iarna de lunga o oala mare cu zeama de poame uscate atent in pod ,pe care o sorbeam cand ne intorceam acasa inghetati de frig din cani frumoase, mari ,ceramice, primite pe la inmormantari.Zapada era
    maturata pana la drum iar noi radeam si ne
    inghionteam fericiti pana ne scotea tata afara..si porneam la colindat in larma mare cu burtile pline cat e satul de lung….

  22. Ieri, o duminica uda si intunecata, dupa amiaza tarziu, am pregatit un desert cu baietelul meu. Nu a fost prima data, dar a fost difeerit, pentru ca el a pus toate ingredientele masurate de mine, nimic special, lucruri care plac copiilor, iaurt, oua, faina, banane, ciocolata. A amestecat cu grija si cu rabdare si am turnat impreuna in tava. Nu s-a culcat inainte de a se coace prajitura si de a manca prima felie, cat era calda inca. Si atunci am decis cum va fi craciunul meu: cu ceva copt de dimineata, acum ma gandesc la niste melci cu nuca, o interpretare a cozonacului, o friptura coapta incet cu un piure pufos alaturi, un tort cu portocale. In rest, bucuria copiilor cand isi deschid cadourile . Apoi cu totii montam sine de tren, asamblam Lego, inventam misiuni de salvare. Dezordine. Lucruri mici si simple. Pe care eu nu-mi amintesc sa le fi avut.

  23. Doru Persinaru says:

    Votez Oana T :) Bravo!

  24. de fiecare data in preajma Craciunului ma gandesc la copilaria mea pettrecuta la bunica, si bineinteles la bunatatile pregatite de ea. dar cel mai bine imi amintesc haioșul facut de bunica. chiar si in ziua de azi mi se pare o adevarata arta sa coci prajituri in cuptorul de paine, si sa nu le arzi. ba mai mult, sa iasa si perfect coapte. imi adu aminte cum testa temperatura cuptorului aruncand apa in el, si dupa cum ieseau aburii stia bunica daca cuptorul ii gata sa primeasca prajiturile in el. treaba asta e tare grea, si se invata dupa ani si ani de copt. imi aduc aminte perfect cum impaturea bunica coca pentru haios, si o lasa sa stea o vreme, si iar o impaturea. cand venea vremea taiatului si umplutului cu silvoiz si nuca, acolo saream in ajutor si eu. facea bunica niste haioșe, asa cat 2 palme o bucata, si ti se topeau in gura. de multe ori de atunci am incercat sa fac impreuna cu mama haioș, dar niciodata nu ne-a iesit asa frumos și bun ca al bunicii.

  25. Este ora 12,30, prima zi de Craciun…
    Venim de la biserica … 2 perechi de urechi (paroase) ne asteapta nerabdatoare, bredul impodobit e (inca) la locul sau, intreg …totul e gata, numa’ sa purcedem !
    Meniul, tipic: “porcarii”, muraturi, salata de beuf (cu sau fara beuf), icre, masline, salata de ciuperci (fara maioneza, sac !), mancare rece de pui cu masline, branza de burduf pastrata intr-un vas de lut de mai mult timp, special pentru Sfintele Sarbatori, supa cu galusti/taietei de beuf/pui, sarmale, friptura de porc cu varza rosie calita, prajitura cu mere si bineinteles cozonac de 3-4 feluri (nuca, mac, etc…). Nu lipsesc bauturile, tot de trei feluri…
    Sa nu va inchipuiti ca ne aruncam si infulecam tot; de mancat, mancam tot, dar in cele 3 zile de Craciun ! Si-aici intervin obiceiurile:
    Unii incep cu o cafea mare ! Altii cu cozonac si vin, ca de Pasti; altii, mai cutezatori, cu tuica si d’ale porcului ! Altii, cu catelu’ si pisica … sa le ingrase !!!
    Unii beau doar vin, c-asa au apucat; altii, nu concept sarmale fara bere, c-asa se face ! Iar cutezatorii se opresc la tuica, indiferent de felul de mancarece le iese-n cale …
    Eventualii noi veniti apreciaza mancarea rece de pui si salata de ciuperci crude, cu limes, piper, usturoi, ulei de masline si verdeata; cei mai “versati” nu scapa din ochi (si din farfurie) branza de burduf care merge deopotriva si cu tuica, si cu vin si cu bere!
    Dar cea mai mare trecere o are fata de masa care, datorita mpdelului specific, colorat, suporta urmele tuturor obiceiurilor noastre, fara sa le vadeasca …
    Craciun Fericit, tuturor !

  26. Craciunul este cea mai frumoasa sarbatoare din familia mea, ne adunam cu totii la bunici si ne infructam cu bucatele traditionale romanesti. Pentru pregatirea bucatelor, bunica da tonul si sub atenta ei supraveghere, noi restul executam. Craciunul e vesel, bogat, colindatorii nu mai contenesc. In ajunul Craciunului vin copilasii din sat cu steaua, cu colindul, in ce limba le e lor mai usor (romana, maghiara sau engleza. In Satu Mare se mai colinda si in maghiara. :)

    Anul asta o sa fie un Craciun ciudat, e primul in care nu o sa fiu acasa cu familia si astept doar sa treaca zilele cat mai repede pentru a ajunge acasa. Sunt pentru o luna pe meleaguri italiene si pentru masa de Craciun trebuie sa gatesc ceva traditional romanesc, dar totusi simpul si usor pentru stomacul italienilor.
    Familia batranei pe care o ingrijesc o sa guste din preparatele mele facute dupa retele tale.

    Craciun fericit sa aveti si sa va bucurati ca ii aveti aproape pe cei dragi! Pofta mare :)

  27. Alisia Cristea says:

    Un Craciun trecut

    Ma intorc pe sinele inimii mele la locul de unde am plecat…Cobor in statie. Unde au disparut culorile, vibratiile? Le-am luat cu mine cand am plecat…Incerc sa trag aerul in piept cu nestat, sa simt mirosul de briose coapte…dar nu simt nimic. Lipseste ceva ca sa se refaca vraja…
    Ne intoarcem pe sinele inimii noastre la locul de unde am plecat…Coboram in statie. Iata culorile, vibratiile pe care inca nu le-am uitat, mirosul de briose coapte…Mergem sa scuturam corcodusii fara rod ca sa pice cuvintele… Zambim incet. Cu pleoapele aproape inchise retraim iernile petrecute acolo. Ochii revad cu puterea mintii: Casa cu fata ei galbena ca o gutuie coapta inca mai sta neclintita pe locul unde am vazut-o ultima data.Ii spunem: “Buna! Ce mai faci?”. Nu ne raspunde.E poate inca suparata ca i-am sters de atatea ori cu hainele tencuiala buciardata. Trotuar a imbatranit! Pe corpul lui fara zbarcitura au aparut acum crapaturi si mici gropite. Sta in aceiasi pozitie: intins, cu fata in jos, cu spatele incordat si picioarele intinse. Il vedeam asa chel, morocanos, cu pete de un gri cand mai inchis cand mai deschis, deschizand un ochi si soptind ceva printre buze cand un copil mai grasut facu o saritura de zile mari din tramvai. Saracul Trotuar…cat de calcat e in picioare…Linile de Tramvai privesc. Din locul in care stau, asa slabute si drepte cum sunt, vad tot ce se intampla cu Trotuar. Susotesc intre ele si rad infundat : “iarasi l-au necajit pe mosulica…”.Ele sunt doua. Se privesc neincetat pentru a se vedea una in luciul metalic al celeilalte. Mandrele Linii…
    Dam buzna in casa razand. Zapada de pe cizmele noastre lasa pete de apa in holul maturat. Nu face nimic…mama oricum ne iarta orice de Craciun…Bunicii ne intampina in prag : « Chiar voi sunteti ? Ce bucurie ! Ce bine ca ati ajuns ! » si primim pe rand o imbratisare sincera si calda de la bunica…genul de imbratisare la care unii viseaza toata viata…acum stiu ca sunt acasa ! Vine si mama. In ochii ei de culoarea bunatatii cu sclipiri de iubire netarmuita, ma vad ! Am 4 ani, alerg pe o campie inverzita cu un buchetel de flori in mana, cu parul fluturand in aerul care isi agata miresmele in el…ce fericita sunt ! Oare asa ma vede mereu mama mereu ? Inteleg de ce inima ei e atat de buna !
    Ne gasim un loc langa bradul impodobit, aproape de bunatatile de pe masa… Pui fript umplut cu ficatei si verdeata, rata umpluta cu sarmele, cartofi copti si piure de mazare si… briose coapte… Rostesc o colinda in inima, ma uit la fetele oamenilor dragi si stiu fara nici o urma de indoiala…e Craciun ! La nici o alta sarbatoare inimile noastre nu vibreaza asa ! Niciodata nu suntem mai buni decat…de Craciun !
    Au trecut anii…Il iau de mana pe omul care acum zic ca e al meu. Trairile nu mai sunt la fel de fulminante ca atunci. Ne-am linistit. Ne-am implinit. Dar ne intoarcem mereu ca la un altar la casa de unde am plecat doar ca sa ne intrebam… acum imbratisati: “venim de Craciun…?”.

  28. Tibi Neagu says:

    Gandindu-ma la Craciun, e ca si cum as sta sub un brad plin de zapada pe care cineva il scutura. Sute de amintiri din iernile petrecute ca si copil la bunicii de la tara ma napadesc asa cum zapada ar cadea toata peste mine, impulsuri de satisfactie aproape electrice imi sageteaza corpul. Dar e multa, multa zapada, si cateodata imi e teama sa nu ma sufoce.

    Gandindu-ma la Craciun e imposibil sa nu ma vad mic si dolofan, intrand in casa imbujorat de la partida de sanius, mai degraba bosumflat ca mamaia m-a chemat de afara pentru masa. Atunci, ca si acum, ne asezam fiecare la locul lui; aceleasi locuri pastrate de atatia ani, ca si cum scaunele s-ar supara daca ne-am schimba locul. Copiii pe canapea, parintii pe lateral, bunicii vis-a-vis de noi. Vad tabloul precum as vedea pozele facute de mama, special incadrate sa se vada masa imbelsugata, cu bunatatile pregatite de femeile din familia noastra si asezate pe masa de catre barbati.

    Si greutatea zapezii incepe sa imi apese umerii. De cativa ani, locul lui tataia a ramas gol, iar in mine creste o teama ca in pana la anul traditia noastra s-ar putea destrama. Ca am crescut prea mari. Ca nu mai suntem oamenii din amintirile mele, si ca grijile si supararile vor ineca bucuria Craciunului.

    In fiecare an, insa, ne strangem in continuare in jurul mesei, pe aceleasi locuri, iar craciunul e tot Craciunul. Una din cele mai frumoase amintiri din memoria recenta este cea cu mine in postura de Mos Craciun, impartind tuturor cate un mic cadou dupa ce ne-am asezat cu totii la masa. Am realizat ca e in regula sa ne schimbam, fiindca putem aduce bucurii noi celor din jur.

    Asa ca in fiecare an, indiferent ce se va intampla, in preajma Craciunului imi voi trage bine fesul pe urechi si ma voi aseza sub bradul incarcat de zapada, asteptand ca cineva sa-i scuture crengile!

  29. A fost odata ca niciodata ….. o fetita cu codite si un baietel cu ochi mari si negri care asteptau cu nerabdare ziua de Ajun. Si nu pentru ca venea Mos Craciun – el nici nu exista. Ci pentru bucuria de a colinda pe la casele tuturor si a imprartasi marea veste a Nasterii Pruncului Isus. Straitile-s pregatite, colindele invatate, drumul greu, omatul mare si entuziasmul la cote maxime. Iar la ceas de seara, cand stelele ies pe cer, rasplata-i pe masura – nu bani, nu dulciuri ci zeci de colaci si strecurate printre ei cateva nuci si mere. La intoarcerea acasa, masa-i incarcate cu bucate pregatite de mainile harnice ale mamei si bunicii: friptura, carnati, toba, jumari, sarmale, piftie jucausa, slanina fiarta si aita (a se citi imbracata in usturoi), nelipsita salata de boeuf, oua umplute (amprenta mamei), toate astea udate din belsug cu vin din productia proprie si horinca facuta cu prunele din ograda. La desert nelipsitul cozonac dar si prajituri cu nume din alte vremuri: Katy, televizor, jerbo, haiose, albinita, carora peste ani li s-au adaugat Petre Roman, Ion Iliescu. In jurul mesei se adunau patru generatii: copii, parinti, bunici si strabunici, cu amintiri minunate si multa bucurie. Incet, incet venea Ene pe la gene si noi cei mici adormeam in sunet de colinde si glasuri de colindatori (fiindca noaptea era randul celor mari sa colinde si sa primeasca colindatori, iar in noaptea de Craciun luminile nu se stingeau). A doua zi dimineata bunica noastra draga lua o parte din colacii primiti si ne facea paleuca, un soi de budinca cu branza de vaci si smantana, rasplata suprema pentru truda noastra de colindatori.
    Astazi incercam sa pastram traditia, inca mai colindam si primim colindatori, dar parca nu mai suntem atatia in jurul mesei si nici bucuria nu-i la fel de mare. Vine si mosul, si bucatelor traditionale li se adauga salate simandicoase si bauturi de pe alte meleaguri. Dar eu, fetita cu codite de odinioara incerc sa le transmit unei alte fetite cu codite si unui alt baietel cu ochii negri, parca copii ale copiilor de odinioara, ca de Craciun importanta este Nasterea Domnului si nu Mosul, si ca a darui este chiar mai bine decat a primi. Si ca nimic nu este mai important decat a petrece aceasta Sarbatoare in familie, in pace si cu bucurie.
    Astea fiind spuse, va urez tuturor Sarbatori fericite iar Anul Nou care vine sa va aduca noroc si sanatate fiecaruia dintre voi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close