Omletă pufoasă cu brânză de capră

260

„Omletă pufoasă” ar trebui să fie pleonasm dar nu-i. Pentru că în limba și-n bucătăria în care ne naștem și creștem, omleta (care nu-i ratota făcută din ouă amestecate-n timp ce se frig) poate fi și ca o clătită în care ai pus bine niște lucruri bune sau cel puțin gustoase. Omleta de azi nu-i mare șemcherie dar mi-a provocat o revelație privitoare la felul în care poți obține o crustă crocantă la exteriorul unei omlete cu adevărat pufoase, care, culmea, mai are și un miez cremos. Iată:

Am pus la rumenit în tigaia de fontă (e bună și una antiaderentă), încinsă moderat (pe foc mediu) câteva felii de pancetta, foarte subțiri. Se poate și cu bacon? Sigur, atâta vreme cât e tăiat în felii aproape transparente.

omleta pufoasa (1)Am bătut patru ouă cu puțin piper.

omleta pufoasa (2)Am așteptat să văd că feliile de pancetta se rumenesc pe o parte. Fără să le întorc, am turnat ouăle peste ele. Am pus imediat un capac peste tigaie.

omleta pufoasa (3)După un minut am ridicat capacul și am pus brânza de capră peste ouă (nu multă, cam o lingură și jumătate).

omleta pufoasa (4)Am împăturat omleta și amstins focul. Am mai lăsat-o un minut în tigaie.

omleta pufoasa (5)A fost chiar mai bine decât speram.

omleta pufoasa (6)Să fiți sănătoși.

omleta pufoasa (7)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close