Dacă e să vorbesc despre deserturi din copilărie, am să mă limitez la negresă. Asta pe lângă pâinea înmuiată în apă și zahăr presărat peste și asta pe fugă că ne așteptau prietenii pe stradă să mai jucăm ceva. Că așa a fost la noi, milenialii, eram pe afară toată ziua și chiar socializam. Dar să mă scutur de nostalgii și să pun mâna pe telefon să îi cer mamei rețeta de negresă, că a ei e cea mai bună. Probabil gustul predominant amărui, textura pufoasă ca de chec și mirosul de ”cacauă”, cum zice mama, face desertul ăsta atractiv chiar și pentru unu ca mine, ciudatul care nu mănâncă dulciuri.
Și am să și improvizez puțin, cer iertare mamei și puritanilor care găsesc intervențiile mele ca fiind ”blasfemice”. Că așa sunt eu.
Ingrediente pentru negresă:
- 200 g unt nesărat de bună calitate
- 275 g zahăr brun
- 300 g făină 00 de bună calitate
- 300 ml de lapte gras la temperatura camerei
- 6 ouă mari
- 2 plicuri de zahăr vanilat.
- 80 g de cacao dark (Se găsește greu, eu am găsit doar via net, dar merită toți banii. Dacă nu e dark, merge și alt tip de cacao, dar să fie de calitate bună și aromată)
- 1 plic praf de copt
- 1 linguriță rasă de sare
- 300 de g de mix de fructe de pădure congelate
- 50 g zahăr alb
- Coaja și zeama de la o lămâie
Instrucțiuni:
Am setat cuptorul la 180 de grade C, ventilație sus și jos.
Am mixat untul la temperatura camerei cu 150 g de zahăr și un plic de zahăr vanilat până amestecul a căpătat o textură cremoasă.
Am separat gălbenușurile de albuș din cele 5 ouă punându-le separat în câte un bol.
Am adăugat peste amestecul cu unt câte un gălbenuș, pe rând, mixând ca să le încorporez.
Apoi m-am ocupat de partea uscată. Am cernut făina, praful de copt și cacaoa într-un bol, pe care le-am amestecat scurt.
Am început să adaug treptat peste amestecul cu unt două-trei linguri din amestecul de făină, și lapte, tot câte puțin. Cât să pot amesteca totul, aluatul fiind deja unul destul de gros.
Am continuat așa până am terminat făina și laptele.
Când amestecul nu a mai avut urme de făină, l-am turnat într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Am nivelat bine tot aluatul cu ajutorul unei spatule și am dat tava la cuptor pentru 25 de min.
Apoi am pus fructele congelate într-o tigaie neaderentă la foc iute, cu o cană de apă și zahărul alb. Când a început să se îngroașe, am adăugat zeama și coaja de la o lămâie. Am lăsat să fiarbă tihnit mai departe la foc mic pentru câteva minute, apoi am dat tigaia deoparte să se răcească gemul puțin.
Apoi am bătut albușurile cu un praf de sare până s-au făcut spumă. Am adăugat treptat zahărul brun și cel vanilat rămase.
Când bezeaua a fost tare și a trecut și testul bolului deasupra capului, a sunat și timer-ul. Am scos prăjitura din cuptor, am uns-o cu gemul proaspăt și am întins bezeaua peste.
Apoi am dat tava din nou la cuptor, de data asta fără ventilație că nu vreau să ard bezeaua, vreau doar să o colorez, pentru 10 minute.
După ce au trecut și cele 10 minute, care cumva au fost cele mai lungi, am oprit cuptorul. Am deschis ușa cuptorului și am lăsat prăjitura acolo. Până dimineață, că așa zice mama că se face. Not funny.
A doua zi dis de dimineață eram în fața cuptorului întrebându-mă dacă e destul de ”până dimineață”, cu un cuțit în mână. Nerăbdător, ca acum mulți ani. Probabil ca și acum.
A meritat așteptarea, combinația dintre amarul dat de cacao, dulcele acrișor dat de gem și dulcele pufos dat de bezeaua ușor rumenită, m-a dus pentru o clipă înapoi, la viața fără griji, la joaca de pe ulița copilăriei. Pur și simplu mi-a făcut ziua mai bună!
Oare pentru asta mi-a spus mama să aștept până dimineață?
Pace&Love
Alte idei de dulciuri găsiți și aici.