Vafă cu cremă de dovleac copt și clementine
Nu de foarte mult timp am început să fac teste cu aparatul de vafe. Am început datorită unei pofte ce părea pasageră, dar după ce …
Nu de foarte mult timp am început să fac teste cu aparatul de vafe. Am început datorită unei pofte ce părea pasageră, dar după ce …
Un tort în degrade, pe care îl puteţi face în orice culori doriţi, în funcţie de preferinţe. La sfârşitul lunii avem foarte mulţi sărbătoriţi, aşa …
De câteva zile mi s-a făcut o poftă nebună de paste Primavera și în mod mai mult sau mai puțin ironic, am făcut pastele din …
Dacă săptămâna precedentă v-am sugerat plăcintă umplută cu carne, săptămâna aceasta vin cu o tartă cu urdă şi legume. Poate fi o cină uşoară, cu …
(P) O bună parte din măiestria bucătarilor profesioniști poate fi văzută în momentul în care o bucată de carne mai puțin căutată este transformată de …
Atât de repede zboară timpul, încât iarna aproape ne bate la uşă. Odată cu sezonul rece vine nevoia, dar şi poftă pentru mâncăruri mai consistente, …
Ceață tot mai multă, temperaturi cât mai mici, poftă de ciorbă din ce în ce mai mare. Cred că majoritatea dintre noi au un buton …