Altfel de ardei umpluți

430

Am făcut zilele trecute această supă de vită, pe oase, carne și legume. Prin „legume” înțelegem de data asta păstârnac, morcovi, pătrunjel, țelină și fenicul. După ce și-au făcut datoria legumele, m-am gândit că aș putea să scot de la ele ceva mai mult. Întrucât aveam deja câțiva ardei spanioli, mici și dulci, a apărut ideea unor ardei umpluți cu altceva decât se umplu ardeii în mod tradițional pe la noi, fierți încet într-un sos făcut din legumele scoase din supă.

Așadar, am pus toate legumele în blender (constat că Vitamix merge bine și la cald și la rece) , am adăugat niște pastă de ardei (dulce) și trei polonice de supă, foarte puțin piper și puțină viteză.sosvitamixAm pus sosul obținut pe foc mic și am pus în el câteva felii de hribi, uscate bine.

sosAm spălat ardeii, i-am șters cu un prosop din hârtie și i-am pus pe foc într-o tigaie stropită cu puțin ulei de măsline.

ardeiI-am fript ușor pe toate părțile, nu mult, să nu se înmoaie. Mi-am dorit doar să capete un gust subtil de ardei copt. După ce i-am scos din tigaie, i-am șters cu un alt prosop din hârtie.

ardeiPentru umplutură am folosit chorizo (i-am dat jos pielița), pastramă din piept de rață, puțină brânză de capră și câteva felii de vânătă friptă pe grill și păstrată-n ulei.

chorizo

Le-am mărunțit pe toate cu cuțitul, le-am amestecat cu două linguri de orez și puțin mărar. umplutură

Am umplut ardeii.ardei umpluțiAm pus ardeii în sos. I-am lăsat să fiarbă încet, puțin peste o jumătate de oră.

ardei umpluțiN-au fost răi.

ardei umpluțiSă fiu cinstit, au fost foarte buni.

ardeiSă fiți sănătoși.

ardei umpluți

Join the Conversation

  1. spune-mi te rog unde ai gasit ardei din aceea spanioli….caut pentru reteta cu ardei umpluti cu branza si ulei condimentat….nu stiu denumirea exacta a retetei,dar e f delicios…si in afara de ardei normal nu gasesc nimic in supermarketuri….
    multumesc mult…

    1. Adi Hădean Author says:

      la lidl

  2. multumesc…

  3. astept reteta si pentru ardeii aceeia umpulti cu branza si ulei condimentat….presupun ca stii despre ce vorbesc… (scuze de limbajul de lemn in ceea ce priveste arta culinara :) )

    1. Adi Hădean Author says:

      e pe blog de ceva vreme.

  4. nu vreau sa ma bag singur in seama dar legenda spune ca se tocesc cutitele cu mancarea calda,evident cutitele de la aparatele de tocat chiar manuale
    in rest arata super ardeii umpluti,transmit reteta la fiica-mea poate poate o face

    1. Adi Hădean Author says:

      legenda a fost scrisă pe vremea cuțitelor din cositor:).

  5. Domnule Adi aparatul pe care il folositi de unde se poate cumpara?Ma intereseaza si pe mine. Multumesc anticipat de raspuns

  6. Cristina Deac says:

    Vederea, bat-o vina! Cît de curînd!

  7. O variatiune foarte interesanta! Multumesc!

  8. Arata incredibil….este o reteta destul de complexa, insa m-as aventura sa incerc sa o fac :)

  9. Fantastica idee! Trebuie ca au fost foarte buni!
    Imi place sa citesc ce scrieti! Va felicit !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close