Cartofi zdrobiți – comfort food de weekend

3.9K

Weekend înseamnă comfort food! Ce să fie de această dată? Ei bine, pentru mine comfort food înseamnă orice ingredient drag mie, pregătit într-un mod nu prea complicat, relativ rapid și gustos în același timp. Așadar, pentru azi, avem în meniu cartofi zdrobiți aromatizați cu usturoi, pătrunjel și brânză grana padano. Acești cartofi sunt delicioși, merg serviți ca atare alături de un sos sau lângă un fel principal, cu carne sau orice vă place vouă. Ca de obicei, ingredientele și modul de preparare se regăsesc mai jos. 

Ingrediente pentru cartofii zdrobiți și aromatizați:

  • 900 g cartofi roșii de dimensiuni medii spre mici
  • Pătrunjel
  • 30 g brânză grana padano 
  • 6 căței foarte mici de usturoi
  • 3 lingurițe de apă
  • Sare
  • Piper
ingrediente pentru cartofi zdrobiți

Metoda de preparare pentru cartofi zdrobiți:

Pentru început am spălat bine cartofii cu coajă și i-am pus la fiert. Din momentul în care a dat primul clocot, i-am fiert timp de 30 de minute, sau până când miezul acestora este fiert, am verificat cu o furculiță. 

Am luat o tavă pentru cuptor peste care am pus o hârtie de copt, am așezat cartofii peste aceasta și i-am zdrobit cu un zdrobitor de cartofi (puteți încerca și cu baza unui borcan sau unei sticle), i-am aplatizat cât de bine am putut și i-am condimentat după gust cu sare și piper. 

pregătire cartofi

Am introdus cartofii la cuptorul preîncălzit la 200℃ timp de aprox. 20 de minute (îi puteți lăsa și mai mult, dacă îi vreți și mai rumeniți de atât). 

cartofi copți

Între timp am pregătit cățeii de usturoi, i-am zdrobit și i-am amestecat cu 3 linguri rase de apă, ca un fel de mujdei. Am răzuit brânza și am tocat pătrunjelul. 

aromatizare

După ce am scos cartofii de la cuptor, am pus peste aceștia usturoiul, brânza și pătrunjelul. Nu i-am mai băgat la cuptor, deoarece îmi plac așa cu pătrunjel proaspăt, usturoi mult și brânza ce se topește deasupra. Cam acesta este tot procesul de gătire. Puteți servi acești cartofi aromatizați lângă un preparat din carne sau consumați ca atare, alături de un sos.  

servire cartofi zdrobiți și aromatizați

Spor la gătit!

Ioana

Alte mâncăruri de cartofi mai găsiți și aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close