Plăcintă sinceră de mere

1.4K

De ce să mâncăm, oare, altceva, când putem mânca plăcintă?

Acest anotimp al ninsorii, care vine și nu vine, parcă cere astfel de preparate, pe cât de simple, pe atât de bune.

Chiar dacă e plăcintă și chiar dacă la deserturi am mai spus eu că trebuie să ținem cont foarte bine de cantități, în cazul acesta ne putem relaxa puțin (dar puțin și nu cât să nu ne mai apucăm de făcut nimic).

Aluatul se face simplu. Amestecați la robot sau cu telul 200 grame de unt la temperatura camerei tăiat cubulețe cu 5 linguri de zahăr alb până se formează ca o pastă. Adăugați o linguriță de esență de vanilie, 30 ml coniac, un plic de praf de copt (aprox 10 grame), un praf de sare, două ouă și 100 grame de lapte bătut (sau smântână, ce vreți voi). După ce noul amestec s-a omogenizat, adăugați, treptat și încet, câte o cană de făină (au am folosit în jur de 4 căni), până ce aluatul nu mai este lipicios și se dezlipește de pereții vasului în care este frământat (nu puneți multă făină de la început pentru că riscați sa iasă un fel de chirpici greu de întins). Tăiați aluatul rezultat în două părți egale și întindeți-le de forma tăvii de cuptor pe care o veți folosi.

alb-2

Pentru umplutură, curățați și radeți 2-3 kg de mere și puneți-le într-o oală la foc cu 6 linguri de zahăr și o lingură de scorțișoară măcinată. Le-am călit până nu mai era lichid pe fundul oalei (încep să se lipească).alb

După ce am pus prima foaie în tavă, am împrăștiat o lingură de griș, am pus toate merele călite, am mai pus o lingură de griș, iar apoi următoarea foaie. Ca să vă fie mai ușor, rulați foaia ca pe un sul în jurul sucitorului, de jos în sus, iar când o așezați în tavă, inversați procedura/derulați.

alb-3

Am uns cu un gălbenuș amestecat cu o lingură de apă (îmi place efectul acela lucios, crăpat) și am găurit cu furculița (nu e obligatoriu dar ajută să iasă aburul). Am copt 30 de minute la 180 grade (faceți testul cu scobitoarea), până s-a rumenit.

alb-4

Nu o lăsați foarte mult pentru că se usucă excesiv.

Plăcinta cu mere este cu siguranță una din preferatele mele, aluatul fraged combinându-se de minune cu merele zemoase.

alb-5

Era să uit. Nu uitați să fiți în asentiment cu albul zăpezii și puneți din belșug zahăr pudră și chiar înghețată. MULTĂ!

Poftă bună,

Cu drag,

Andrei

alb-7

Text & foto: Andrei Alexandrescu

Join the Conversation

  1. Sopa Edith says:

    Faina rețeta de mult caut o rețeta de aluat fraged Pt placinta cu mere, de la bunici o știam cu osânza da musai o încerc, o rugăminte când se poate, dacă se poate , cate grame are o cana? Sa am un reper, mulțumesc frumos, mult spor in toate.

  2. Asta e dulcele copilariei mele. Prajitura cu mar de (aproape) fiecare sambata. Doar reteta nu si-o mai amintea nimeni, nici macar mama.

  3. Arata foarte foarte bine…trebuie sa incerc reteta! multumesc

  4. Foarte frumos articolul, placinta de mere cred ca e in top 3 desert preferat pentru mine.

    1. Andrei alexandrescu says:

      Ma bucur ca v-a placut!

  5. Consider ca trebuia sa scrieti pasii cu exactitate mai ales ca aici va urmaresc si incepatori.Tocmai am stricat o compozitie de aluat datorita faptului ca am pus amebele oua odata sau cel putin eu asa cred.

  6. Arată tare bine prăjitură in poze.
    Sunt încă în căutarea rețetei ideale de prăjitură cu mere , în ultimele luni am facut vreo 6 rețete.
    O sa o incerc si pe asta .
    Intrebarea mea e daca se poate renunta la coniac sau inlocui cu altceva pt ca la noi in casa nu se consuma coniac si nu vreau sa iau doar pt aceasta prăjitură. As putea pune whisky țuică sau vin dar nu cred ca e acelasi lucru . Felicitări pt blog si succes in continuare.

  7. Foarte gustoasă!
    Merci

  8. Super buna prajitura, am incercat reteta.

  9. Am facut reteta pt prima data. A iesit foarte foarte buna. De la mic la mare am mancat cu mare pofta.
    Multumesc !

  10. Emil Tatu says:

    O am in cuptor. Sigur e buna la cum miroase in bucatariw

  11. Gabriela Burciu says:

    Dimensiunea tavii de copt ,astfel încât să iasă foile subtiri ,că în poza dnlui Hadean. Multumesc

  12. Cel mai fraged aluat! A fost delicioasa !

  13. Arată bine, sunt convinsa ca este și buna. Dar când toate cantitatile sunt exacte mai puțin cantitatea de făină, ma descurajează total. Canile au diferite gramaje. 1cana=cat ?
    Cei care ați încercat, și v-a și ieșit, cata faina ați folosit?
    Mulțumesc!

  14. Aluatul de dedesubt nu s a facut, a ramas crud chiar daca am lasat 45 min in cuptor….

  15. Aceasta prajitura e usor de preparata si rapid de savurat! Multumesc!♡

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close