Prezentare Interni 2023 – Monica Paraschiv

770

Cea care încheie seria prezentărilor este Monica. Pasionată de gătit, își răsfață familia cu preparate care mai de care, și vorbește cu mare drag despre ținuturile dobrogene, cele încărcate de istorie, pe care ea le numește „acasă”. 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Portret_MonicaParaschiv.jpg

Am să încep descrierea mea parafrazându-l pe Andrei Pleşu: 

”A găti e a scrie. Nici o senzaţie nu este deplină dacă nu devine cuvănt.”

Mă numesc Monica Gabriela Paraschiv, am 54 de ani , sunt inginer și economist și îmi place să gătesc. Iubesc imaginea celor dragi după fiecare masă savurată în compania lor de la icrele crocante la zacusca de peşte, de la ciorba de peşte la tocana de hribi, de la plăcinta dobrogeană la baclava.                   

Dobrogea este un ţinut incărcat de istorie pe care eu îl numesc acasă/casă, plin de valoare afectivă şi nostalgică, locul naşterii , tinereţii şi maturizării mele, mama, bunica, de altfel gospodine desăvârşite.

Când vorbim de Dobrogea vorbim de ciorba de peşte, scrumbie, hamsie, ştiucă umplută, peşte prăjit, marinat, afumat, uscat, dar şi de musaca, pastramă de oaie , ghiudem urmare a prezenţei multietnice şi multiculturale din zonă ( greci, italieni, bulgari, lipoveni, tătari etc).

Dar pentru că mi-am dorit foarte mult să îmi exprim dragostea față de cei dragi și față de prieteni nu doar prin cuvinte ci și prin acțiuni am decis să urmez cursuri de nutriție și să mă dezvolt pe această ramură.

Am încercat şi cred eu că am şi reuşit, din ingrediente puţine şi fără a face risipă să realizez mâncăruri uşoare şi gustoase., pe care le puteţi regăsi şi pe pagina mea NUTRIDIET sau pe Instagram.

În fiecare zi m-am lăsat inspirată de ingrediente şi condimente. Aceeaşi reţetă nu mi-a ieşit niciodată la fel, pentru că întotdeauna m-am lăsat ghidată şi de vibe-ul acelei zile. Ador când familia și prietenii mă întreabă „cum de îți iese mâncarea atât de bună de fiecare dată?” iar eu le răspund cu drag „nu știu, poate voi mă inspirați”.

Pentru mine a fi unul dintre căştigătorii şi participanţii  la acest program de internship organizat de Chef Adi Hădean şi echipa sa , în primul rănd este o onoare, apoi o provocare, o şansă poate unică în viaţă.

Cea mai mare dorinţă a mea este ca reţetele mele să devină inspiraţie pentru oricare dintre voi ca o împlinire a muncii şi pasiunii mele pentru gastronomie şi scris.

Am să închei parafrazăndu-l din nou pe Andrei Pleşu:

’’A povesti o măncare amplifică plăcerile mesei.’’

Vă mulţumesc şi abia aştept să ne revedem cu provocările culinare ale Chef.

Monica

Join the Conversation

  1. Florența Carlig says:

    Pasiune și delicii tot ce iese din mana ei !!

  2. Nițor Tania Eliza says:

    Succes!

    1. Monica Gabriela Paraschiv says:

      Mulțumesc pentru susținere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close