Tort de mere – o altă idee

1.7K

Tort răsturnat cu mere

 Astăzi m-am gândit să să vă prezint ceva dulce, deoarece suntem in luna iubirii. Și ce iubesc oamenii ? Dulcegăriile? Nu, dulciurile :).  Iar la primul search pe Google, la întrebarea ce fruct iubesc românii, răspunsul a fost mărul. În consecință, m-am conformat și am zis să combin aceste două aspecte: românii și merele, și am creat un tort răsturnat de mere, ca să sărbătorim cum se cuvine sărbătoarea de Dragobete. Și cum dragostea trece prin stomac, îmi doresc să vă indrăgostiți de această rețetă.

Ingrediente pentru tortul de mere:

  • 100 grame zahăr pentru caramel
  • 25 grame unt pentru caramel
  • 14-15 mere
  • Dulceață/compot de vișine sau cireșe
  • 70 grame zahăr
  • 5 grame scorțișoară
  • O seringă de bucătărie

mere

Ingrediente pentru blatul tortului de mere:

  • 210 grame făină
  • 8 ouă (medii – 7 daca sunt mari)
  • 175 grame zahăr
  • 50 ml ulei
  • 5 g praf de copt
  • Esență de vanilie
  • Un praf de sare

ingredient pentru tortul de mere

Mod de pregătire tort de mere:

În primul rând să povestim un pic despre două aspecte. Primul lucru sunt merele. Eu am folosit mere golden, deoarece cred că sunt mai puțin zemoase, și rămân tari de-alungul coacerii. Și este foarte important să-și păstreze forma, ca la final să arate bine când îl răsturnăm. Iar cel de-al doilea aspect este forma în care coacem tortul. Trebuie folosită o cratiță, nu o formă pentru tort cu fund detașabil, deoarece din aceea va curge tot lichidul lăsat de mere. Eu am folosit o cratiță cu diametrul de 25 cm.

Caramelul

Primul pas a fost să pregătesc caramelul. Într-o tigaie mică, am pus 100 grame zahăr la topit, fără să amestec in el.

zahăr topit

După ce s-a topit, am adăugat cele 25 de grame de unt și am amestecat bine. După ce s-a încorporat, l-am turnat fierbinte in cratiță, și l-am întins bine pe fund și margini. Am dat deoparte.

zahăr caramelizat

Între timp am dat drumul la cuptor la 180 de grade C, cu caldura de sus si de jos.

Merele

Mi-am luat inima în dinți și m-am apucat sa curăț merele de coajă si de cotor. Le-am poziționat in cratiță ca un puzzle, ca să încapă cât mai multe întregi. După ce le-am pus pe cele întregi, am strecurat printre ele si altele mai mici, să nu rămână niciun loc neacoperit.

aranjare mere în forma de copt

În gărurile de la cotor, am pus câte o cireașă din dulceața. În locurile mai mari, am îndrăznit să pun câte două. Apoi am luat un castron în care am amestecat cele 70 grame de zahăr cu cele 5 grame de scorțișoară. Mixul l-am presărat uniform peste toate merele.

mere contimentate pentru tort

Am dat la cuptor pentru 40 de minute.

Blatul pentru tort de mere

În timp ce merele se rumenesc frumos, eu mă pregătesc sa prepar blatul pufos pentru acest tort. Am separat cu grijă ouăle, în două castroane. Peste gălbenușuri am pus 2 linguri de zahăr din cele 175 de grame și esența de vanilie. Le-am bătut bine, până când compoziția a devenit albicioasă și zahărul s-a topit. Apoi am adăugat uleiul si am amestecat bine. Albușurile le-am bătut spumă cu un praf de sare si cu restul de zahăr.

albușuri bătute pentru blatul tortului de mere

Compoziția de gălbenușuri am turnat-o incetișor peste spuma de albușuri și le-am incorporat cu grijă, să nu se lase. Apoi am cernut peste făina si praful de copt, și din nou am amestecat cu grijă.

compoziția blatului pentru tort cu mere

Pregătire tort de mere pentru copt

După cele 40 de minute, scoatem cu atenție cratița din cuptor, o punem pe o suprafață rezistentă la caldură, pentru că avem o operațiune importantă de făcut. Trebuie extras tot lichidul lăsat de mere, cu o seringă. În funcție de mere, va fi mai mult sau mai puțin.

extragere lichid

Acel lichid îl păstrăm intr-un castronel, deoarece v-a deveni ulterior un sos delicios pentru servirea tortului. După ce am reușit sa-l scot în proporție de 90%, am turnat aluatul peste, am dat zdravăn de 2-3 ori cu cratița de masă, să intre bine compoziția peste tot, apoi am introdus in cuptor pentru incă 50 de minute, cu căldura doar de jos de data aceasta.

tort pregătit pentru copt

Îmi place sa-mi ocup timpul, așa că m-am gândit că sosul rămas de la mere merge transformat într-un topping pentru tort, așa că m-am pus pe treabă. L-am pus într-o tigaie mică și l-am lăsat să scadă un pic. Apoi am adăugat 25 grame de unt si 50 ml smântână lichidă și am mai lăsat două minute pe foc, amestecând continuu. L-am pus înapoi în castron să se răcească și desigur să se îngroașe.

Am scos tortul din cuptor, care arata așa. Am dat cu cuțitul pe margini să dezlipesc blatul de pe cratiță.

tort de mere copt

L-am dus afara, să se răcească de tot pentru a putea fi răsturnat. Cald, merele nu ar mai sta la locul lor.

Mod de servire tort de mere:

Evident că am așteptat cu nerăbdare să se răcească, să ajung mai repede la momentul în care să-l răstorn și să văd cum a ieșit și de data aceasta. Cu emoții, am luat un platou pentru tort și l-am pus deasupra cratiței. Apoi am intors cratița, am pus platoul jos și spre bucuria mea, a ieșit exact cum mi-am dorit. Este în regulă dacă mai rămâne câte un măr lipit pe cratiță, nu-i nicio problemă, îl putem așeza frumos la loc.

servire tort de mere

servire tort de mere 2

Se poate servi lângă o înghețată cremoasă de vanilie, frișcă pufoasă sau sos de vanilie. Eu l-am servit alături de caramelul cu scorțișoară pe care l-am pregătit mai sus.

tort de mere final

Poftă bună!

Cristina.

Alte deserturi și aici.

 

Join the Conversation

  1. interesanta propunerea cu cirese /visine in mar .Oare daca lasi lichidul si nu-l scoti cu siringa , blatul la final este mai insiropat ?sau prea insiropat ? sau nu se coace ?

    1. Cristina Marzanesteanu says:

      Multumesc. Am facut de foarte multe ori acest tort, dar niciodata nu am lasat lichidul acolo pentru ca m am gandit ca poate nu se coace sau este prea mult. Si mi a fost teama si de momentul in care trebuie sa il rastorni, daca are prea multa zeama poate nu mai stau merele la locul lor. Asa ca o concluzie, nu stiu cum ar iesi cu lichidul acolo…

  2. Tintas Daniela says:

    Am făcut chiar azi acest desert, cu gândul la ce dulce să aleg.. fuguța la cumpărături …Și cum chef Hădean are rețete minunate, am ales această variantă..a ieșit absolut delicios

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close