Tartă cu lămâie și busuioc

995
tartă cu lămâie

Trece sat după sat, iar mie gândul îmi fuge tot mai mult la vară. Închid ochii și visez la seri calde și dimineți în tihnă, la ploi nervoase și dulcele miros de apoi. Dar știi și tu…și știu și eu că trebuie să mai avem puțintică răbdare. Cu zilele în care soarele încă își “rânjește fasolea”, această tartă cu lămâie și busuioc merge-n tandem. Gustul curajos al lămâilor este îmblânzit de un meringue dulce și fin și completat de subtile note de busuioc proaspăt. Se simte vânt de vară!

Ingrediente bază biscuiți

  • Biscuiți cu cacao         400g
  • Unt topit                      100g
  • Albuș ou                       3

Ingrediente bezea

  • Albuș ou                       5
  • Zahăr tos                      6 linguri

Ingrediente cremă lămâie

  • Lapte                             800ml
  • Zahăr tos                      200g
  • Făină                              80g
  • Gălbenuș ou                 8
  • Lămâie                           2
  • Busuioc proaspăt         15 frunze
Ingrediente tartă cu lămâie

Mod de preparare bază biscuiți

Am dat biscuiții la blender până am obținut o pudră fină, apoi i-am frământat împreună cu untul topit și albușurile.

Când compoziția a devenit omogenă, am modelat-o în forme de ceramică termorezistentă de 12cm in diametru. La această dimensiune am obținut 6 tarte.

Ultimul pas a fost să le dau la cuptor pentru 15 minute la 180 de grade.

PregatireBiscuite

Cum am pregătit meringue?

Foarte ușor. Am început să bat albușurile la viteză maximă, și am adăugat treptat zahărul. Am știut că bezeaua este gata când am întors bolul cu capul în jos și aceasta a rămas fermă pe poziție.

PregătireBezea

Mod de preparare cremă de lămâie cu busuioc

Primul pas a fost să răzuiesc coaja lămâilor și să storc zeama. În continuare am blenduit zeama de lămâie împreună cu frunzele de busuioc și am dat rezultatul prin sita fină. 

Am pus laptele pe foc, timp în care am combinat toate celelalte ingrediente și anume sucul de lămâie cu busuioc, zaharul, făina și gălbenușurile.

PregatireCrema

Când laptele a fost aproape de a da în clocot, am turnat câte puțin din amestecul făcut înainte, amestecând viguros cu un tel. Am mai lăsat pe foc mic până ce crema s-a mai îngroșat puțin, aproximativ 6-7 minute.

În sfârșit, am turnat crema de lămâie și busuioc în blaturile de biscuiți și le-am băgat la frigider pentru minim două ore.

La final am folosit poșul pentru a decora tartele cu mici bule de meringue pe care le-am colorat puțin cu arzătorul pe gaz.

Și cu asta basta, soarele încă mai își arată colții, dar cu această tartă cu lămâie și busuioc, v-am oferit o metodă delicioasă de a-l îmblânzi.

servire tartă cu lămâie

Ținem aproape,

David

Alte idei de tarte mai găsiți și aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close