Semifreddo de cappuccino cu topping de rom

1K
Fotografia de copertă

Tema acestei săptămâni este “soare cu dinți”, o expresie care descrie perfect vremea de aici din Italia, în anumite zile.

Şi dacă tot am adus vorba de Italia, astăzi vă prezint un desert minunat specific acestei țări: semifreddo de cappuccino cu topping de rom – ideal pentru a fi savurat în zilele de primăvară și nu numai.

Sunt mai multe variante ale acestui desert, însă eu pregătesc fiecare rețetă combinând aromele după gustul meu.

Este foarte versatil şi puteți folosi ce arome vă plac vouă.

Ce este semifreddo?

După cum spune şi denumirea: semi – jumătate, şi freddo – înghețat (rece).

Cu toate acestea să ştiți că la final nu va fi pe jumătate înghețat.

Termenul este folosit pentru a ne trimite cu gândul la o înghețată pregătită acasă, dar care nu are atâta cremozitate şi a cărei compoziție nu este atât de aerată.

Rezultatul însă o să vă placă cu siguranță.

Ingrediente pentru semifreddo de cappuccino

  • 200 ml de lapte condensat îndulcit
  • 250 ml smântână lichidă îndulcită pentru frişcă
  • 50 ml de lapte rece
  • 2 linguri de cappuccino solubil făcut acasă
Ingrediente semifreddo de cappuccino

Uneori îmi pregătesc singură amestecul pentru cappuccino, din următoarele ingrediente:

  • lapte praf
  • cacao solubilă
  • cafea solubilă 
  • ciocolată cu lapte (dată printr-o răzătoare mică)
  • zahăr pudră cu aromă de vanilie
  • zahăr brun
  • scorțişoară

Cantitățile le puteți adapta după propriile gusturi şi preferințe.

Acesta este rezultatul:

Cappucino solubil făcut în casă

Mod de preparare semifreddo de cappuccino

Într-un bol am dizolvat două linguri de cappuccino în laptele rece, după care am adăugat şi laptele condensat.

Separat am mixat frişca foarte bine, apoi am încorporat-o în compoziție cu ajutorul unei spatule din silicon.

Am folosit apoi un robot de bucătărie şi am mixat crema timp de 2-3 minute, la viteză minimă.

Compoziție semifreddo

După ce am ajuns la consistența dorită am umplut formele din silicon cu această cremă, apoi le-am ținut la congelator pentru aproximativ 5 ore.

Umplerea formelor cu crema de cappuccino

Între timp am făcut toppingul de rom, din următoarele ingrediente:

  • 100 gr de zahăr pudră 
  • 80 gr de unt
  • 80 ml rom
  • coaja rasă şi sucul de la o lămâie


Mod de preparare topping de rom

Ingrediente topping de rom

Într-o oală mică am topit untul, după care am adăugat zahărul, iar la final romul, coaja rasă şi sucul de lămâie.

Timp de două minute am amestecat sosul cu ajutorul unui tel din silicon, după care am stins focul și am lăsat sosul să se răcească.

Se poate conserva în frigider maximum două săptămâni.

Îl puteți folosi în prăjituri sau la  torturi.

Dacă doriți să serviți un desert rece cu acest topping, atunci va trebui să încălziți puțin cantitatea dorită deoarece stând la frigider untul din compoziția sosului se va întări. 

Dacă desertul este deja cald, atunci acest lucru nu va mai fi necesar.

Toppingul de rom

Servire semifreddo de cappuccino

După ce au trecut cele 5 ore, am scos deserturile din forme şi le-am aşezat pe un platou.

Am pus apoi toppingul de rom şi le-am pudrat cu cacao.

Fotografia de copertă

Sărbătorile pascale se apropie cu paşi repezi, aşa că am decorat fiecare monoporție de semifreddo cu câte un bănuț de ciocolată în temă cu această sărbătoare.

Monoporție semifreddo

Este un desert delicios pe care vi-l recomand și pe care sper să îl încercați şi voi.

Până atunci eu vă servesc cu o porție pe fiecare, măcar virtual dacă altfel nu se poate. ☺️

Sărbători fericite şi multă sănătate, tuturor! 

Fotografia de încheiere

Iepuraşul să vă aducă în dar multe bucurii şi zâmbete pe chipuri.

Cu drag,

Luşa

Alte rețete dulci găsiți și aici.

Join the Conversation

  1. Ce nume interesant si imi plac si explicatiile,nu sunt cel mai bun bucatar dar ma ajuta faptul ca nu ma las si tot timpul am sa incerc cu drag aceste retete inedite de la Lusa. Astazi am invatat cum sa fac si cappucino pe langa reteta. Multumesc

    1. Cu mult drag. Și eu vă mulțumesc tare mult pentru apreciere. Spor la bunătăți și succes în tot ceea ce faceți, să aveți o nouă săptămână cât mai frumoasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close