Midii în stil provensal

1K

Zilele astea mi s-a făcut dor de briza marină cu iz de midii, pe care, odată, am adus-o în casă într-o supă-cremă cu cartofi, praz, ţelină, tarhon, pătrunjel, lămȃie şi carne de midii. De data asta, am vrut să simt aerul proaspăt mediteraneean, cu ale lui miresme de ierburi de Provence. Aşa că m-am încumetat să pregatesc o reţetă simplă de midii în stil provensal, de asortat cu un vin alb sec cu aciditate scăzută. Papilele mele gustative au ales doar cȃteva arome din mănunchiul de ierburi aromatice consacrate şi au adăugat puţin cimbru de grădină şi pătrunjel. După ce am ales cu grijă ingredientele, reţeta a sunat aşa:

Ingrediente:

(suficiente pentru 2 persoane)

  • 1–1,4 kg midii proaspete

(cumpăraţi mai mult de atȃt, pentru ca, după curăţarea midiilor, să rămȃnă pentru gătit cantitatea necesară de midii)

  • 1 ceapă roşie sau galbenă 
  • 3 fire de usturoi verde
  • 2 linguri de uei de măsline
  • 120 g pulpă de roşii
  • 2 crenguţe de cimbrişor
  • 1 crenguţă de rozmarin
  • 1 crenguţă cimbru de grădină
  • cȃteva frunze de busuioc
  • 80 ml vin alb sec de calitate
  • puţin ardei iute (opţional)
  • cȃteva frunze de pătrunjel
  • piper proaspăt măcinat
  • un praf de sare
Prepararea midiilor în stil provensal

Înainte de toate, m-am asigurat că am cuburi de gheaţă în congelator. Pȃnă am pregătit toate ingredientele şi cratiţa de fontă cu capac, am ţinut midiile într-un castron încăpător, acoperit cu un şervet de bucătărie înmuiat în apă rece, peste care am pus gheaţă.

Am aruncat scoicile stricate, adică pe cele lovite şi pe cele deschise, şi m-am apucat de curăţat scoicile bune. Muncă laborioasă ce a necesitat timp, cȃnd mă gȃndesc că am răzuit fiecare cochilie de scoică, cu ajutorul unui cuţit.

După ce le-am curăţat foarte bine sub jet de apă rece, le-am aşezat într-un castron cu apă cu gheaţă. Am încins uleiul în cratiţă şi am gătit ceapa şi partea albă a usturoiului, tocate mărunt, timp de 3-4 minute, la foc mic spre mediu. Apoi am adăugat pulpa de roşii, ardeiul iute, sarea, piperul şi ierburile aromatice mărunţite, amestecȃnd uşor. Am ţinut cont că scoicile sunt puţin sărate – pentru gătit, un praf de sare este suficient. Imediat, am adăugat midiile scurse de apă, fără gheaţă, şi am stins totul cu vin. Am amestecat bine în cratiţă, am pus capacul şi le-am dat midiilor timp să se dechidă cam 10 minute bune. Înainte cu 2-3 minute de a fi gata, am adăugat pătrunjelul tocat şi o parte din partea verde a firelor de usturoi, mărunţite. 

Am servit midiile în stil provensal calde, cu cartofi prăjiţi, dar merg foarte bine şi cu orez gătit simplu, ori cu pȃine proaspătă prăjită. Şi, bineînţeles, am potrivit acest fel de mȃncare savuros cu Pinot Gris, un vin alb sec, uşor acidulat.

Aceasta este rețeta de midii în stil provensal. S-aveți poftă!

Gabi

Găsiți mai multe rețete cu fructe de mare aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close