Tort Diplomat – un desert ușor

1K

Tort Diplomat

Tortul Diplomat – cea mai populară rețetă la noi acasă când eram copii. Nu exista o ocazie la care acest tort să nu fie prezent. Pentru că a fost așa de popular, nu am avut cum să nu îi cer mamei rețeta și să-l pregătesc și eu, să-mi aduc aminte de copilărie. Este foarte potrivit pentru vremea de afară, deoarece este un tort răcoros de vară, cu fructe din plin. De asemenea este și ușor de realizat.

Ingrediente pentru Tort Diplomat

  • 1 litru de smântână pentru frișcă (neîndulcită) – în caz că smântâna este dulce, se folosește mai puțin zahăr (-150 g)
  • 8 gălbenușuri
  • 350 grame de zahăr
  • 200 ml lapte
  • 300 grame pișcoturi
  • 30 grame gelatină
  • Un plic de esență de vanilie
  • 300 grame piersici din compot
  • 300 grame ananas din compot
  • Zeama de la compot

ingrediente pentru Tort Diplomat

Cum am pregătit eu Tortul Diplomat

În primul rând am pus gelatina la hidratat in 150 ml apă rece într-un castron.

gelatină la hidratat

Apoi am separat ouăle. Albușurile le-am folosit fie la omlete, fie la pavlova, cu siguranță am găsit o modalitate de a le încorpora în vreo rețetă. Apoi am trecut la treabă cu gălbenușurile. Cele 8 gălbenușuri le-am amestecat cu 200 grame de zahăr și laptele, într-un castron metalic. Ca să nu existe vreun accident să se taie crema, am bătut-o pe o baie de aburi,amestecând încontinuu, până aceasta s-a îngroșat.

cremă pas 1

Apoi am luat-o cu grijă de pe foc, și am adăugat gelatina. Am amestecat până aceasta s-a topit. Am acoperit crema cu folie alimentara, și am lăsat la răcit total.

cremă la răcorit

În timp ce crema se răcea, eu mi-am făcut de lucru cu fructele din compot. Deoarece unele fructe crude (kiwi, ananas) conțin niște enzime care distrug gelatina, este indicat să se folosească fructe din compot. Am pus la scurs fructele, și zeama am păstrat-o pentru a înmuia pișcoturile în ea. După ce s-au scurs corespunzător fructele, le-am tăiat bucățele. Se pot adăuga orice fructe se doresc, coajă de portocală, stafide înmuiate în rom, orice după preferințe. Eu am făcut așa simplu, deoarece acestea sunt cerințele 😊

pregătire fructe

După ce s-a răcit crema, am bătut frișca rece, pe care am avut-o la frigider 8 ore, împreună cu restul de zahăr și esența de vanilie.

pregătire frișcă

În frișca bătută, am adăugat crema de gălbenușuri și am amestecat bine, până a devenit o cremă densă și omogenă.

finalizare cremă pentru Tort Diplomat

Apoi am adăugat și fructele tăiate, și am amestecat din nou.

inserare fructe în cremă

Montare Tort Diplomat

După ce am terminat cu crema, am pregătit tava în care am asamblat tortul. Țin minte cum mama punea tortul într-o cratiță, iar apoi îl răsturna pe un platou, mie însă mi-a fost cam teamă să fac asta, așa că am ales varianta mai simplă, cu tava cu fund detașabil. Am înfășurat tava cu folie alimentară, să fiu sigură că nimic nu se lipește, și am pornit la treabă. Am înmuiat cu grijă pișcoturile în zeama de la compot și le-am așezat în tava pe margine si pe fund, cu zahărul spre exterior.

montare pișcoturi

Peste pișcoturi am pus jumătate din cantitatea de cremă, și opțional, am pus niște zmeură pe care o aveam prin frigider.

montare Tort Diplomat

Aici se poate pune încă un strat de pișcoturi, care evident că este opțional. Apoi am pus și restul de cremă și l-am nivelat frumos. Am decorat cu frișcă bătută și câteva capșune, deoarece nu prea sunt talentată la partea cu decoratul.

Decor Tort Diplomat

Modul de servire al Tortului Diplomat

După ce am terminat de decorat, l-am pus la frigider pentru 6 ore minim, cel mai bine peste noapte, pentru a se întări corespunzător. L-am scos cu grijă din formă și l-am pus pe un platou.

servire Tort Diplomat

secțiune Tort Diplomat

Poftă bună,

Cristina

Alte idei de torturi festive găsiți și aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close