Pentru mine, vacanțele din Grecia rămân vacanțele de suflet. De la culoarea mării, de la peisaje…dar în special datorită mâncării :). Integrez destul de des aromele Greciei în bucătăria mea, în special prin condimentele folosite . Souvlaki, gyros, tzatziki, calamari prăjiți… o explozie de arome în bucătăria grecească. Eu azi în schimb, am ales să merg pe un preparat dulce, o plăcintă cu cremă de gris, numai bună să fie sevita rece, alături de o limonadă cu mentă. Bougatsa pentru azi.
Bougatsa se pregătește foarte simplu, aveți nevoie de puține ingrediente :
- 12 foi plăcintă
- 1l lapte
- 250 grame griș
- 100 gr zahăr
- 100 g unt
- coaja de la o lămâie și de la o portocală
- unt topit pentru uns foile
Pregătire Bougatsa
Am început prin a pregăti crema de griș. Într-un vas am pus 1l lapte la fiert, împreună cu zahărul, iar după ce zahărul s-a topit complet, am adăugat grișul și am amestecat energic pentru a nu se forma cocoloașe. Lăsăm crema să fiarbă la foc timp de 10 minute.
Cât timp s-a răcit crema, am pregătit foile.
Pregătire foi
Am împărțit foile de plăcintă, pentru a pune 6 foi jos și 6 foi deasupra.
Am uns tava cu puțin unt și am presărat puțin griș, am pus o foaie de plăcintă, am uns-o bine cu unt.
Am repetat până la a șasea foaie, peste care am pus crema de griș puțin răcită.
Am continuat la fel și cu restul foilor.
Am uns și ultima foaie de plăcintă, după care am băgat-o la cuptorul preîncălzit la 180 de grade timp de 35-40 de minute sau până prima foaie este rumenita.
După ce am scos tava din cuptor, am presărat zahăr pudră și am lăsat plăcinta la răcit. Este mult mai delicioasa daca o lăsați puțin la frigider. Crema de griș se transforma într-o budincă fresh și super gustoasă.
V-am făcut pofta? :)
Pentru mai multe idei și rețete, ne vedem zilnic și pe Instagram.
Cu drag,
Alte idei de plăcintă cu foi, aici.
Nu este foarte bine explicata, coaja de lamaie si cea de portocala se pune, unde?…apare la ingrediente, dispare pe parcurs. Apoi spuneti „am uns tava cu unt si am presarat putin gris”, ce fel de gris?
De asemenea, daca presarati zahar pe ceva , orice, proaspat scos din cuptor se va topi imediat.
Imi pare rau, dar nu m-ati convins.