
Dacă ar fi să aleg un singur gust care să definească vara, acela ar fi, fără îndoială, gustul roșiilor coapte – dulci, zemoase și parfumate de soare. Aşa că azi vă aduc o rețetă care se înscrie perfect în tema „Gustul verii, cu roșii” – niște bread sticks crocanți, cu maia sălbatică şi sos de roşii perfecți pentru ronțăit la un pahar de vin alb rece, la un picnic sau pur și simplu în timp ce povestiți în curte, cu prietenii.
Secretul? Un sos de roșii intens. Sosul poate fi făcut în casă, desigur – din roșii bine coapte, ceapă, usturoi și ulei de măsline bun, plus o grămadă de plante aromatice. Dar poți apela și la un sos cumpărat, dacă e de calitate și bine condimentat. Cele mai bune sunt cele care conțin busuioc, oregano, cimbru sau rozmarin, pentru acea notă mediteraneană care transformă totul într-o mini-vacanță în farfurie.
Această rețetă e mai mult decât un aperitiv: e o invitație la stat afară, la soare, la povești și la savurat tot ce-i mai bun din vară. Hai să ne apucăm de treabă – și de întins aluatul!
Ingrediente pentru aluatul de bread sticks
- 100 g maia activă
- 200g sos de roşii (din acela cât mai fin, fără bucăți prea mari de roșii în el)
- 210 g apă
- 450g făină albă cu procent mai mare de proteină (ideal 13-14%, dar funcționează și 11-12%)
- 50g făină integrală (sau tot albă)
- 10 g sare

Ingrediente pentru „umplutură”
- 100g mozzarella
- 50g măsline feliate

Metodă de preparare bread sticks
Hrănirea maielei
Dacă nu foloseşti maiaua zilnic şi o păstrezi la frigider, cu o seară înainte de a o folosi e bine să o scoţi și o „hrăneşti” 1:1:1 ca să o revigorezi. Dimineața, strict pentru această reţetă, ai nevoie de minim 34 g maia la care trebuie să adaugi 34 g apă la temperatura camerei și 34 g făină. Omogenizeză bine. Astfel voi avea maia exact pentru această reţetă. Acoperă borcanul, însemnează nivelul şi ţine-l la vedere ca să nu ratezi momentul cel mai propice – acela când a ajuns la punctul maxim de dospire şi începe să se lase uşor.
Sfaturi:
- Dacă vă grăbiţi puteţi începe procesul şi când maiaua s-a dublat în volum.
- Puteţi folosi si un raport diferit de hrănire a maielei (de ex. 1:3:3 sau 1:3:4) dar în acest caz timpul de aşteptare va fi mai lung

Un produs cu maia nu necesită foarte multă muncă, dar necesită timp.
Pregătirea aluatului
Amestecă sosul de roşii cu apa şi adaugă maiaua. Omogenizează bine, după care adaugi faina albă, cea integrală (dacă foloseşti) si sarea. Se frământă bine aluatul câteva minute, până este nu mai rămâne făină uscată. Poţi să faci acest proces cu robotul, dar se poate şi cu mâinile sau ustensile speciale.
O să rezulte un aluat mai moale decât în cazul unei pâini.

Stretch & Fold pentru dezvoltarea glutenului
Lasă aluatul la temperatura camerei (ideal 22-23°C) timp de 1 oră. Dacă pregăteşti această reţetă în zilele astea caniculare, timpul aproape că trebuie să-l înjumătăţeşti – 30-40 minute.
Aplică prima rundă de Stretch & Fold:
-
- Udă-ți mâinile și întinde aluatul dintr-o parte, apoi pliază-l peste.
- Repetă de 4 ori, întorcând bolul la fiecare pliere.
Acoperă bolul și lasă-l 30 de minute. Apoi este momentul să adaugi mozarella şi măslinele.

Repetă Stretch & Fold de încă 3-4 ori la intervale de 30 de minute.
După ultima rundă, acoperă aluatul și lasă-l la temperatura camerei până îşi dublează volumul, apoi mută-l în frigider peste noapte.

Modelarea aluatului pentru bread sticks
Dimineața, scoate aluatul și lasă-l să ajungă la temperatura camerei aprox. 1 oră.
Întinde aluatul pe blatul de lucru, pe care ai presărat făină cu generozitate ca să nu se lipească. Presară făină şi deasupra aluatului. Cu ajutorul mâinilor trage aluatul în toate părţile astfel încât să ajungă dreptunghi de grosimea degetului mic 😊.
Porţionează aluatul cu ajutorul racletei metalice, a unui feliator de pizza sau chiar a unui cuţit. Forma acestor bread sticks trebuie să fie ca de sărăţele dolofane. Le poţi răsuci, spirala pentru un aspect mai special.

Transferă-le cu grijă într-o tavă în care ai pus hârtie de copt, acoperă cu folie alimentară și lasă-le la dospit 2 ore.

Coacere bread sticks
Încinge cuptorul la temperatura maximă măcar vreo jumătate de oră şi apoi introdu tăvile cu sticks-uri. Acestea se coc la 230°C timp de 15 de minute după care se reduce la 220°C pentru încă 10-15 de minute.

Scoate sticks-urile din cuptor și lasă-le să se răcească ușor.
Servire bread sticks
Proaspete, aceste sticks-uri sunt irezistibile. Mozzarella din aluat se topeşte astfel încât dă o notă uşor caramelizată, iar măslinele te duc cu gândul la vacanţă. Vor dispărea instant.
Evident că se pot servi ca atare pentru o un gust autentic, dar şi alături de diferite sosuri.

Sfaturi de final: Fiecare sos de roşii are conţinut de apă diferit, deci poate va trebui să ajustaţi cantitatea de făină sau cea de apă. Fiecare are o percepţie diferită când vine vorba de aluatul cu maia. Dar ideea este că procesul este asemănător cu cel al unei pâini.
Acest aluat cu maia sălbatică și sos de roșii este un adevărat răsfăț, perfect pentru a pune roșiile în valoare.
Dacă îți place să experimentezi, această rețetă este de încercat. Poți chiar să o transformi într-o pâine cu formă clasică sau chiar să introduci și alte ingrediente în interiorul aluatului. Niște chorizo ar fi o alegere potrivită!

Poftă bună și spor la gătit!
Să fie cu bucurie!
A voastră, DIANA 😊
Alte rețete de pâine mai găsiți și aici.