Macaroane cu brânză și jumări – destul de tradițional?

415

Sunt dojenit uneori pentru că nu public destule rețete tradiționale. Bine, sunt dojenit și pentru că nu public destule rețete vegetariene, destule deserturi, destule ciorbe, destul miel, destul…destul. Din acest motiv, nu mă prea omor cu îndestulatul, am învățat că dacă vrei să mulțumești pe toată lumea, ai șanse bune să te trezești la balamuc. Încerc totuși să păstrez un echilibru pe blog și, prin urmare, postez din vreme în vreme și rețete tradiționale, pe lângă toate celelalte. De data asta am una pe care nu țin minte să o mai fi atins în cei patru (peste o lună și un pic) ani de scris pe blog: macaroanele cu brânză. La noi, în Maramureș, macaroane-s aproape toate pastele. O să numesc deci macaroane și spiralele (produse în Maramureș) pe care le-am luat azi de la Datina (în piața Cipariu). Tot de la ei am luat și pieptul de porc afumat tradițional undeva în Secuime și brânza de burduf adusă de la Colțești (despre cei de la Colțești o să scriu o postare întreagă într-o zi, sunt fan al lactatelor lor), din Alba.

Am făcut ieri macaroane cu brânză (Horia mi-a spus că-s „ca la mama”) ca la mama. Simplu. Fără mofturi, fără artificii inutile. Fără așteptări mari, doar cu bun simț.

Am pus macaroanele la fiert în apă cu puțină sare. Până au fiert, am rumenit pieptul de porc în tigaie.

Am amestecat brânza de burduf cu o lingură de smântână și cu câteva frunze de pătrunjel.


Am pus macaroanele fierte, jumările și amestecul de brânză și smântână în tigaia în care am rumenit pieptul de porc. Am amestecat bine și am luat tigaia de pe foc.

Atâta-i tot.

Varianta în care pui macaroanele într-un vas rezistent la temeperaturi mari, razi peste ele un pic de caș și le pui la cuptor, la 180-200 de grade Celsius pentru cinci-zece minute, e la fel de bună. Poate chiar mai bună, dar asta-i chestiune de gust.

Și, ca să revin la întrebarea din titlu, e destul de tradițional? Ce mâncăruri sunt tradiționale în familiile voastre? Mi-ar plăcea să-mi povestiți despre asta. Mulțumesc.

Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. C.Anca Rus says:

    şi mama face, dar cu brânză telemea mai mult…buuuuuuuun, mâncare de suflet ce mai..mulţam fain!

  2. Sa-mi fie cu iertare ca intervin. Daca branza il amesteci cu cateva galbenusuri de oua, iar inainte sa-l pui in cuptor si cu albusurile batute spuma, iese o budinca delicioasa de paste-branza. Se poate presara cu marar tocat fin. Imi place naturaletea acestui site, felicitari. Kisildi

  3. Asta e – cu mii de cititori vin si mii de pareri :).

    Acum ca citesc postul asta incep sa fiu derutat cu privire la termenul „traditional”. Oare ce este traditional la mine, om crescut intre blocuri?! Pentru mine painea traditionala e franzela de 450 luata de la magazinul din colt; desertul traditional e chec sau orice combinatie de oua-zahar-faina-praf de copt-etc bagata in cuptor la repezeala…

    Tocmai vorbeam ieri cu jumatatea mea despre mesele „traditionale” de la bloc de duminica, cu cartofi prajiti, carne la gratar pe aragaz si salata verde, totul mancat inainte de „album duminical” sau alte emisiuni de weekend (nu mai tin minte ce-a fost dupa revolutie).

  4. Referitor la intrebarea ta „Ce mâncăruri sunt tradiționale în familiile voastre?” m-am hotarat sa dau cateva idei:
    – varzarile (poale-n brau cu varza calita in loc de branza)
    – un fel de budinca cu mamaliga, de genul un strat de mamaliga unul de branza care se topeste, carnita de porc si chiar cate un ou spart si tot asa pana umpli bunatate de vas pe care apoi evident il pui la cuptor;
    – macaroane cu nuca, de post, sau chiar o invartita cu nuca;
    – chisalita cu visine, cirese dulci si amare;
    – turte cu julfa, nelipsite la Craciun (also known as „pelincile Domnului”);
    – salata de sfecla rosie cu hrean.
    Si multe ar mai fi de zis dar deja imi ploua in gura i nu e nici 10 inca :))

  5. Cam ce facea bunica:
    – ciorba acra cu rantas si cu afumatura si tarhon, supa de cocos, ciorba de prune uscate, varza (murata si numai murata) calita cu afumatura, carnati & calatabosi & toba, pomana porcului, paine de casa, sarmale in cuptor (cand facea paine), gasca adica straturi de mamaliga ce alterneaza cu staturi de branza de burduf (facuta in casa din cas dulce) si apoi bagata la cuptor, tocana de fasole verde cu morcovi si marar.

  6. da, mancaruri de la tara din zona Argesului: ciorba de fasole pastai cu lapte batut, ciorba de porc afumat cu prune, macaroane cu nuci si zahar, bulz cu branza de burduf, ciorba de loboda cu lapte. cu astea am crescut, le facea bunica si le punea pe masuta rotunda de lemn celor 5 nepotei pofticiosi.

  7. rakot karfiol, adica ceva gen conopida cu orez. In oala unsa cu unt, alternativ straturi de conopida fiarta si orez, iar intre starturi putina smantana si unt. La cuptor vreo juma de ora. Yummy…

  8. Constantin says:

    Cum sa nu am glicemiile mari ? Ca mananc cu o pofta de lup !!!! nu mai da retete asa apetisante !!!!Glumesc desigur!!Astept si retete cu mai putine glucide !!!

  9. adihadean Author says:

    mulțumesc pentru comentarii. nu vă opriți:)

  10. Fara nicio indoiala, zama de gaina fiarta domol, ca sa nu se tulbure, cu taietei/gritarasi facuti de casa. Fara ea nu se poate nicio masa de duminica in familie (rareori e inlocuita cu ciorba de perisoare sau alt fel de ciorba de carne), nicio nunta, niciun botez, nicio vizita a rudelor de la oras, nicio petrecere cu iz traditional. Trebuie sa fie galbena, limpede de sa vezi prin ea (trecuta prin strecuratoare), sa fie concentrata si destul de sarata si sa miroasa dumnezeieste a toate legumele care s-au pus inauntru (morcovi, ceapa, patrunjel radacina, telina, ceapa si pastarnac/gulie cui ii place, mie, nu). Deasupra se poate presara putin piper si/sau patrunjel tocat marunt. Miam!

    Printre mancarurile traditionale as mai aminti si varzarele (nu cele cu varza, ci cu „buruieni” si branza telemea), carnatul de porc cu boia si mult usturoi, torok sau „cina porcului” (varza acra calita cu bucati mai grase de carne de porc), zama de salata verde (cu un „borcan prins” intreg), supa de fasole uscata cu soric si salata de ceapa (fara carne, fara ciolan, fara rantas, doar cu soric crocant taiat in bucatele si fiert in zeama), „colacii coarda” (cu aluat de cozonac dar cu mult mai multa umplutura de nuca/mac decat in mod obisnuit si rulati, nu impletiti), placintele cu varza sau cu cartofi coapte in „lespede” (tigaie), supa de visine, popricas etc.

    In sud am mancat (traditional) si mi-a placut: ostropel, diverse ciorbe acrite cu bors, cozonac (mai aromat si mai pufos decat cel de acasa, dar cu umplutura mai putina), placinta cu dovleac, sunculita tinuta la usturoi cu sare, plachie de peste.

  11. mihai cluj says:

    Mama facea galuste cu branza, jumari si usturoi… Galustele se fac din faina, apa, oua un pic de ulei si sare, se face un aluat mai gros ca cel de clatite, numai sa curga din bol dar sa nu fie chiar moale, se portioneaza direct in apa clocotita cu ulei si sare pana se ridica. Dupa aceea prajesti jumerile taiate marunt in tigaie pana mai lasa ultima picatura de untura, untura o arunci ca strica la radicalii liberi :) glumeam, pui galustele peste, niste branza de coltesti cum zice adi ca e bestiala, si un catel de usturoi taiat felii numai cat sa inmirasmese opera de arta…toate astea la foc molcom doua trei minute pana branza se da batuta si se aseaza in stare semigeloasa intre bucatile de galuste…..si ce miros….si ce gust :)

  12. Destul de indeajuns de traditional incat sa fie de mare caracter pe masa noastra in serile senine de iarna ce au sa vie curand!!!
    Sa avem pofta mare sef!
    :)

  13. „Ce mâncăruri sunt tradiționale în familiile voastre?”
    Ciulama de ciuperci :)

  14. Acuma o sa-ti spun si eu o reteta tarditionala de la mama mea; facea in casa tagliatele (la noi acolo li se spune „patura spalata” pe care le fierbea, le strecura. Separat facea de varza acra calita in care punea niste carnat de casa pe care le rasturna peste paste si le mai parpolea un pic pe plita. Mancam pana nu mai puteam portie normala plus suplimentl

  15. Mama e maramuresanca ;) si la noi in casa traditionala este supa de gaina cu resteute de casa,laste cu curechi,papricas de pui cu sos de smantana si gomboti.
    Numai cand le enumar imi lasa gura apa!

  16. Eu stiu de la mamaia mea ca ne facea (dupa spusele ei) „sarmale rupte” sau varza a la Cluj, sau varza cu orez, amestecata cu carne tocata si suvite de jumeri sau ceva afumatura.
    La noi in familie, traditional, pe masa de duminica dimineata este: jumeri de oua (oua sparte), cu branza cu smantana si mamaliga.
    Iar la ocazii, adica o data pe luna… tort cu fructe. In vara asta nu am facut tort, iar daca se aduna fructe, mi se sugereaza ca ar trebui sa mai fac un dulce, ceva, acolo…
    Multumim pentru retetele simple, dar delicioase.

  17. adihadean Author says:

    uai de capul meu, ce bine sună, nu mai citesc până dimineață, că-i târziu și cine știe, mă arunc la frigider:))

  18. La noi în familie(mixtă) reţeta pe care a postat-o Adi se numeşte „Tăiţăi cu brânză (dulce)şi(cui îi place ) jumărui”.Deci…..fierbem tăiţăii în apă cu sare….(ca să fim mai la modă” musai al dente „,nu ştiu dacă bună-mea ştia de cuvântul ăsta.)În cealaltă parte al „şporului”(maşina de gătit,aragaz,etc.)punem în tigaie clisa(slănina) tăiată cubuleţe(ca şi legumele pentru ciorbă) şi le facem jumărui.Când servim, se pun”tăiţăii”,brânza dulce,(smântână,pentru cei cu dare de mână)şi minunatele jumărui din „clisă”+ (pentru cei care nu au probleme cu colesterolul) o lingură,(două) ,de unsoare(untură).Cred că este destul de tradiţional ! ……sau ???

    1. Ma plec cu respect in fata descrierii.. :)

  19. adihadean Author says:

    puiu, fain, mulțam:)

  20. mihai cluj says:

    fain, fain de tot…clisa, spor jumerute, taitei… imi place cand interactivezi cu noi Adi… postarea asta se putea numi inapoi la origini, nu la 90 :)

  21. fasolea frecata cu ceapa prajita in ulei cu boia, borsul de crap de Taga, peste dat prin faina de malai, prajit si servit cu mujdei etc, mai sunt o multime.
    bunica mea de la Nasal mai facea inca o mancare bestiala in zilele de post.
    mamaliga de la cina de joi seara, care se intarea pana vineri fiindca era mamaliga fiarta de o taiai cu firul de matase, nu „slobozita”, cum e numita cea amestecata cu telul, o taia cuburele pe care le prajea in ceapa calita cu ulei si paprica, pana devenea aurie. apoi aducea un canceu cu moare de varza, de-aia roz, ca baga in butoi si-o varza rosie si-o sfecla, asa…pentru imagine si noi nepoatele mancam de parca ar fi fost cine stie ce minunatii. de fapt, chiar erau minunatii.
    ah, mi-am amintit inca ceva! soia boabe furata de la C.A.P. o puneam in tava si o stropeam cu putina apa foarte sarata, apoi bagam tava in cuptor. mancam asta in loc de seminte si e foarte, foarte buna de rontait.
    mai stiu o gramada de mancaruri simple si „batranesti”, pe care le prepar cand mi se face dor de copilarie.

  22. cu atatea „jumeri” si unturi (atentie la accent!), de unde, Dumnezeu, sa mai fim sanatosi????!!!!

  23. Silvia, o ruda de-a mea, care a trait cu „jumeri” si „unturi”, a murit la 97 de ani. Totul e sa fie cu masura. Daca nu te misti de pe scaunul biroului sau de pe canapea nu e de mirare ca te imbolnavesti, chiar daca consumi numai peste la cuptor cu legume fierte-n aburi toata viata.

    Nici uleiul de palmier, grasimile hidrogenate si excesul de zahar pe care le gasim in mai toate produsele de azi nu cred sa fie mai sanatoase. Ce sa mai vorbesc de coloranti, aditivi si alte alea, e plina lumea de copii cu tot felul de probleme (autism, ADHD. eoilepsie, mult mai numerosi decat inainte, si nu doar datorita faptului ca nu era voie sa faci publice cazurile).

  24. Adi ,si dupa reteta asta se vede ca de la Ram ne tragem.Pe italiana se cheama Paste Carbonara,poate ca varianta lor nu are branza care le face pe ale noastre mai consistente.De fapt sunt exact ca noi ardelenii -un melanj intre latini si unguri.

    1. adihadean Author says:

      Marcel, un pic de viță slovacă mai poți găsi aici (cel puțin din cât pot proba eu) :). Da-i bine.

  25. Hmmm, demult n-am mai cotrobait prin sertarul asta.
    -Supa de vita/pui cu galuste/taietei;
    -Supa de chimen cu crutoane, supa crema de rosii/ciuperci;
    -Lucicos;
    -Snitel pane cu pireu de cartofi si sote de mazare;
    -Rasol de vita sau chiftele de porc sau limba fiarta cu pireu de cartofi si sos de rosii/hrean/visine/mere;
    -Macaroane cu branza si telemea (in asteptarea zilei de salar)
    -Varza a la Cluj, musaca de vinete, cartofi frantuzesti;
    -Ciorba de fasole cu ceapa si smantana si clatite cu gem de caise;
    -Limba cu sos vanatoresc;
    -Oua umplute;
    -Macrou sau stavrid in pergament la cuptor. Cu lamaie si cartofi natur. Sau numai cu lamaie si paine;
    -Ochiuri, papara, oua fierte moi, la pahar;
    -Prajitura/placinta/strudel cu mere/visine/branza de vaci cu stafide;

    Ma duc sa gust ceva.

    1. Adi Hădean Author says:

      mmmmmmmmmmm

  26. A! Si doua chestii care in copilarie erau pe lista mea neagra si care acum imi plac: pilaf si racituri.

    1. Adi Hădean Author says:

      oo, am din astea cel puțin o duzină:)

  27. Eiii! Ce bunatate trebuie sa fie, cat de curand prestez si eu :)

    Venind din partea sudica a tarii, unde nu s-au mai pastrat asa de multe trditii, din pacate, mi-am adus aminte de:
    -ciorba de raci cu zeama de varza (raci=ardei rosii, uscati);
    -peste fiert(peste sarat si uscat, fiert cu cativa cartofi, condimente si putin suc de rosii). De obicei o face mama la culesul viei, toamna;
    -cas de struguri (o budinca facuta din must proaspat stors,si imbogatit cu nuca);
    -cococi copt pe vatra (lipia taraneasca), painea azima coapta in ţestul de pamant;
    -saramura de pui fript;
    -placinta de dovleac ;
    -maţe fierte (un fel de caltabos, insa carnea este taiata cuburi un picut mai mare decat unghia, amestecata cu ceapa, orez si condimente, toate bagate in matzul cret de la porc, si fiert intr-un sos de rosii pana este fraged, si se taie usor);
    -ciorba de peste.
    … si cred ca as mai gasi ceva, insa deja mi-e pofta si ma opresc aici, fug sa mananc :)

    1. Adi Hădean Author says:

      wow, faină listă, mulțumesc:)

  28. Bunica, Dumnezeu s-o tina, ne facea supa de gaina/cocos, aurie, limpede, cu taietei de casa si-un miros….. (cred ca asa miroase Raiul), Mamaliga la fel de aurie si plina de gust, facuta in ceaun, din faina macinata de bunicu`, cum numai el stia, cu carnati afumati, foarte uscati si coaste foarte afumate, puse toate intr-o oala mare si fierte pana scade toata apa si se umple toata casa de un miros care ar imbuna cel mai hain suflet….. si nu in ultimul rand, placinte moi, aburinde, cu telemea de casa „intingacioasa”, ori cu varza si ierburi, sau cu magiun tare de prune, la desert. Merg la Baia Sprie, sa-i vad pe-ai mei. Merci, Adi! http://postimage.org/image/m70279lj9/
    http://postimage.org/image/rnrwt4tol/

    1. Adi Hădean Author says:

      No, bravo:)

    2. Adi Hădean Author says:

      tudor, eu îți mulțumesc. drumuri bune.

  29. eu am bunici si in Maramures si in Alba si am norocul sa mai traiasca inca si sa mai gateasca bunatati ca cele ce urmeaza:
    Alba – cele mai bune sarmale care exista sunt facute de bunica mea NUMAI cu varza acra, 1/2 carne de porc 1/2 carne de vita si numai un pic de orez,astfel ca nu se imprastie si aproape le tai felii, ciorba alba de cartofi cu „pisătură”(slanina tocata marunt se face aproape ca o pasta) si acrita cu tarhon in otet, „vărzar” cu loboda si branza.
    Maramures- ciorba de fasole cu rantas si muuult „groştior”, „ratută” cu jumari si branza de burduf,placinte cu urda si „coade”( de ceapa verde, marar), cea mai buna prajitura cu foi de „salecale”( cu bicarbonat de amoniu parca se fac)care ti se topeste pur si simplu in gura.Mmmm

  30. Traditional! Eu m-am mutat in Grecia si am luat cu mine ceaunul pentru mamaliga! Ardeii umpluti cu carne, asa, ca in Moldova si poale in brau, dar adaptate putin, nu prea gasesc branza de vaci pe aici si folosesc o branza moale de capra! Ar mai fi turtele coapte in ceaun( ca vatra nu avem!!) raciturile si intotdeauna un bors sanatos de gaina si fasole cu costita!Cam atat! A, si gogosile ! Le fac dupa reteta mamei tale! Sunt fenomenale! Le adora copiii! Multumesc din suflet, Adi, e cea mai buna reteta!!!

  31. O mamaliga din faina de parga :), cu branza de oi si jumari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close