Souffle cu păstrăv afumat și chives – de prin cărți

275

Biblioteca mea de gastronomie e unul dintre cele mai dragi colțuri din casă – iubesc cărțile în sine, le citesc sau răsfoiesc des (pe unele pe post de literatură, cum sunt jurnalele lui , sau fabuloasele cărți ale unor titani mondiali, cum sunt Heston Blumental, Massimo Bottura, cărți care mă uimesc la fiecare pagină, chiar dacă deja le știu atât de bine. Suvenirul meu de vacanță e de mulți ani deja o carte care prezintă cultura gastronomică a țării, regiunii sau orașului vizitat. 

Dar sunt și cărți care pe lângă inspirație și cultură, mă învață să mă perfecționez. Una dintre cele mai iubite autoare de cărți de gătit este Donna Hay, cu o colecție de 26 de volume deja publicate, printre care și “Basics to Brilliance”, al cărui concept este stăpânirea unei tehnici de gătit, și executarea ei apoi în câteva aplicații foarte interesante.  Din secțiunea de souffle, eu am ales un souffle cu păstrăv afumat, un pește fantastic, care merită o atenție deosbită, și promite să se transforme într-un fel elegant și delicat. 

Ingrediente pentru souffle cu păstrăv afumat

  • 200 g păstrăv afumat
  • O legătură de chive
  • 55 grame unt
  • 35 g făină
  • 160 ml lapte
  • 5 ouă
  • 120 g ricotta
  • 60 g brânză maturată
  • 40 g parmesan
  • O linguriță de muștar
  • Sare și piper
ingrediente pentru Souffle de păstrăv afumat cu chives

Modul de preparare

Amestecul de bază pentru souffle

amestec pentru souffle 1

Am topit 30 de grame de unt într-o crăticioară, pe foc, și i-am adăugat făina, pe care am gătit-o un minut, amestecând. Am turnat laptele în amestec, pe rând, și am fiert totul opt minute, până când compoziția s-a îngroșat și a devenit lucioasă. 

Am luat cratița de pe foc. Am separat patru ouă, și am adăugat în amestec doar gălbenușurile, alături de muștar, ricotta, și celelalte două feluri de brânză maturată, răzuite fin. Am condimentat cu sare și piper proaspăt râșnit. Am transferat amestecul în cel mai mare castron pe care l-am găsit, și am lăsat amestecul deoparte. Din cinci albușuri am pregătit o spumă cât mai tare. 

amestec pentru souffle 2

Souffle cu păstrăv și chives

În amestecul de souffle am adăugat jumătate din cantitatea de păstrăv, desfăcut în bucăți mici, și jumătate din cantitatea de chive, și am amestecat pentru a le omogeniza. Am adăugat o treime din albușurile bătute, și am amestecat delicat, cu o lingură metalică. Am adăugat și albușurile rămase, și le-am omogenizat.

amestec pentru souffle 3
amestec pentru souffle 4

Am topit 25 de grame de unt într-un vas potrivit pentru cuptor. Am adăugat souffle-ul, și am distribuit deasupra cealaltă jumătate de păstrăv și chive. Am copt la 200 de grade, în cuptorul preîncălzit, cam 15 minute, până când souffle-ul a devenit auriu și a crescut frumos. 

pregătire souffle de păstrăv afumat pentru coacere

Cum am servit acest souffle de păstrăv cu chives

servire souffle de păstrăv afumat

Am servit souffle-ul direct din vasul în care l-am copt, și imediat după ce l-am scos din cuptor. Souffle-ul se lasă în câteva minute, așa că l-am servit imediat, cu felii de lămâie, pentru prospețime. 

A fost deosebit de delicat, iar păstrăvul afumat a oferit o aromă foarte plăcută preparatului meu. 

souffle de păstrăv afumat

Chiar dacă e un fel perceput ca sensibil la orice erori, cu puțină atenție, mai ales la încorporarea delicată a albușurilor în compoziția de souffle, se va obține o mâncare spectaculoasă și foarte interesantă – sper să încercați această rețetă creată de Donna Hay, și să vă lăsați inspirați de rețetele din cărțile de gastronomie pe care sigur le aveți acasă. 

Cu drag, Cristina. 

Alte rețete cu pește, aici.

Join the Conversation

  1. Cu ce putem înlocui ricotta?

    1. Cristina says:

      Dragă Zoe,
      Ricotta se poate înlocui ușor cu o brânză moale, care se omogenizează bine – urda, ca tot e sezonul ei, mascarpone, brânză dulce, brânză proaspătă de capră… este important principiul – sa fie una care se va amesteca bine. Succes!

  2. Zoe Neagoe says:

    Mulțumesc mult am făcut azi, îmi pare rău că nu pot atașa poza… genială rețetă

    1. Cristina Frangopol says:

      Dragă Zoe,

      MA bucur mult ca ai testat rețeta de souffle și ți-a plăcut! Souffle – urile sunt foarte versatile, și te încurajez să îți exersezi creativitate, și sa folosești baza asta și pentru alte arome, in afara de peste (brânzeturi cu mucegai, ciuperci, legume, bacon sau pastrama). O zi frumoasa, te îmbrățișez!

      Cristina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close