Despre business-uri mici și visuri mari: Cucina Turea

341

Cucina Turea sau Băcănia de poveste din Cluj Napoca.

Unele drumuri ne poartă departe de casă, dar ne și readuc acasă. Și de multe ori ne întoarcem cu învățăminte și cunoștințe pe care, de altfel, nu le-am fi dobândit. Este și cazul lui Rareș Ștefan Turea, care și-a trăit câțiva ani din viață tocmai în Italia.

A învățat cât de multe a putut din bucătăria italiană și s-a reîntors în țară cu gânduri mari – să deschidă o fabrică de paste. “Din fabrică, în băcănie, și din băcănie, în… bucătărie”, ne spune Rareș, care se ocupă și de bucătăria băcăniei. Pentru că nu este vorba despre o simplă băcănie, ci, odată ce pășești înăuntru, dai de o poveste. De o băcănie cu restaurant,  în care preparatele gătite de Rareș, nu doar că arată într-un mare fel, dar clienții fac rând la ușa sa.

Mai jos, Rareș ne povestește puțin despre băcănia familiei și despre produsele pe care ni le pune la dispoziție. Însă despre mâncarea pe care o pune în farfurie, să ne spuneți voi, cei care i-ați trecut pragul până acum sau cei cărora le-am stârnit curiozitatea și au în plan să facă o vizită băcăniei Cucina Turea.

Noi, Cucina Turea, am pornit la drum în 2006 . În ianuarie suntem majori, 18 ani de activitate. Între timp a apărut și un copilaș care are 4 ani , magazinul nostru de prezentare pe care l-am numit Cucina Turea băcănie cu bucătărie și de care suntem foarte mulțumiți,  are note bune și mulți vin să-l viziteze :) . 

 

Povestea noastră este despre productia de paste făinoase de calitate superioara cu ou și faina de grâu dur. Proaspete 4 luni la frigider. Uscate 3 ani la raft . Congelate 3 ani la -18, dar și  despre multe specialități de paste umplute cu vita , leurda și urda, branzeturi, renumitele paste din zona Cinque Terre italia , cele tradiționale făcute ca de casă,  noi le facem cu ou și eu ma mândresc cu ele. În curând mergem la export pentru că merită Europa și toată lumea sa ne cunoască.

 Bacania noastră,  copilașul nostru, vă primește să cunoașteți cele peste 90 de feluri de paste și ingrediente care le pun în evidență. În total, în băcănie,  avem cca 1.000 de produse. De la pasta fresca la parmiggiano, trufe, uleiuri și creme balsamic și de 25 de ani la vită din America,  sud America  Japan sau mangalița de Ungaria și vitel de lapte olandez. Peste 150 de etichete de vin cu cca 1.000 de sticle la alegere de pe raft. 

 

Www.cucinaturea.ro  este și magazinul nostru online unde avem aproape toate produsele cu descriere. 

Cucina Turea suntem și pe Instagram, unde ne puteți urmări pentru filme și poze, dar și pentru promoțiile din băcănie. 

Sa ne vedem sănătoși în băcănie!”

Una peste alta, am aflat că nici deserturile lor nu se lasă mai prejos. Așadar, oameni buni, vă îndemn să le faceți o vizită, sigur veți pleca de acolo mulțumiți, și-n cel mai fericit caz, și sătui.

Să fiți sănătoși!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close