Cartofi dulci la cuptor – culoare în farfurie

983

cartofi dulci

Un preparat viu colorat mereu va avea mai mult succes și te va face să-l savurezi până la ultima bucățică. Așa se întâmplă și cu rețeta de astăzi. Am pregătit cartofi dulci umpluți cu multe bunătăți, toate viu colorate și apetisante. Este un preparat super simplu de pregătit și super delicios.

Pentru început hai să vă arat de ce aveți nevoie :

Ingrediente:

  • 2 cartofi dulci
  • 1 ardei roșu
  • 1 roșie
  • ceapă roșie
  • 1 lingură porumb
  • 2 felii cheddar
  • 2 felii mușchi file
  • pătrunjel
  • câteva cubuletede dovlecei( eu am folosit galben și verde)
  • 1 avocado
  • câteva cubulete de chorizo

Mod de preparare cartofi dulci:

 

Am preîncălzit cuptorul la 180 de grade, după care am spălat foarte bine cartofii și i-am tăiat în jumătate. I-am așezat într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, am stropit cu ulei de măsline și am presărat sare și piper.Am băgat tava la cuptor timp de 30-40 de minute, până când miezul a fost moale.

pregătire cartofi dulci pentru copt

Cât cartofii au stat la cuptor, m-am ocupat de umpluturi după cum urmează:

În primul bol am adăugat dovleceii tocați mărunt împreună cu jumătate de ardei . Separat am tocat mărunt mușchiul file și l-am amestecat cu cealaltă jumătate de ardei și cheddarul.

În alt bol am pus o roșie tocată mărunt, jumătate de ceapă roșie, avocado și pătrunjel, iar în ultimul bol bucățelele de chorizo pe care le-am călit câteva minute, cealaltă roșie tocată mărunt, jumătate de ceapă roșie și pătrunjel.

pregătire umpluturi pentru cartofi

După ce cartofii s-au copt, cu ajutorul unei linguri am luat din miez și am format un fel de bărcuță, după care am umplut fiecare cartof cu umplutură, iar peste cartoful cu dovlecei am mai pus puțin cheddar.

Am băgat din nou cartofii la cuptor timp de 10 minute, timp în care cheddarul s-a topit frumos deasupra.

cartofii umpluți înainte de coacere

Puteți servi cartofii alături de o salata verde și aveți un prânz delicios, plin de culoare și de sănătate.

servire cartofi dulci copți

Din miezul rămas puteți face pancakes sau chifteluțe, iar în acest fel evitam risipa alimentară :)

 

Pentru mai multe idei, ne vedem și pe Instagram.

Cu drag,

Ramona

Alte idei de rețete cu cartofi dulci găsiți și aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close