Chipsuri de cartof dulce cu sos de roșii
Nu am avut nevoie de mult timp de gândire pentru această rețetă. Îmi place cartoful dulce, în special la cuptor servit cu un sos bun …
Nu am avut nevoie de mult timp de gândire pentru această rețetă. Îmi place cartoful dulce, în special la cuptor servit cu un sos bun …
Tot ce pot spune este că la noi, toamna vine cu supe creme la pachet. Ador supa cremă, mai ales cea de praz și cea …
Dragilor, de data aceasta am venit către voi cu o rețetă potrivită și pentru cei mici. Așadar, avem aici niște cartofi dulci la cuptor, umpluți …
Doamnelor și domnilor, bineînțeles că și rețeta de astăzi este una foarte, foarte simplă, deja știți cum stă treaba. Și ca să n-o mai lungesc …
Dragilor, parcă am găsit Sfântul Graal, rețeta aceasta de gnocchi cu cartof dulce m-a topit. Sunt atât de pufoși și e o plăcere să-i deguști, …
Friptură de vită cu garnitură de cartofi dulci. O rețetă foarte simplă – ca toate de până acum – pe care poți să o pregătești rapid și fără bătăi de cap.
De ceva vreme ne este tot mai la îndemână cartoful dulce. Am început să-l testez și să-l gătesc abia de câțiva ani încoace, și bine-am …
(P) În ceea ce privește carnea de miel, din punctul meu de vedere există două tipuri de oameni: cei care ar mânca zilnic și cei …
Am primit provocarea de la Andreea să pregătesc o rețetă vegetariană. Mi-era poftă de cartofi dulci așa că am preparat o salată, împreună cu broccoli, …
O cină cu adevarat romantică în doi, cere un strop de efort. Poate fi servită în oraș și, într-adevăr, înlătură grija gătitului. În schimb, aduce …