Există unele pâini în lume care nu se fac doar din făină și apă, ci și din memorie, credință și gesturi ritualice. Callah – pâinea împletită a sabatului evreiesc – e una dintre ele. Nu e o pâine făcută în grabă, ci una care cere timp și răbdare, ca un dialog între mâini și aluat, între trup și spirit.

Tradițional, Callah se coace vinerea, înainte de apusul soarelui, pentru masa de Sabat. Dar dincolo de tradiție, Callah e o declarație de pace. Forma ei împletită vorbește despre unitate, armonie și legătura dintre oameni. Iar mirosul care se răspândește când o scoți din cuptor e poate cel mai vechi limbaj al bucuriei. E o pâine care se rupe cu mâna, nu se taie cu cuțitul – un gest care te oprește pentru o clipă și îți amintește cât de simplu poate fi momentul mesei.

Ingrediente pentru o pâine mare Callah

• 500 g făină
• 25 g drojdie
• 200 ml apă
• 2 ouă întregi + 1 gălbenuș pentru uns
• 50 g zahăr brun
• 100 g unt
• 1 linguriță rasă de sare
• semințe de mac și susan, pentru presărat

Mod de preparare pâine callah

Am început cu un bol mare, curat, în care am dizolvat drojdia în cei 200 de mililitri de apă călduță, împreună cu o lingură de zahăr. Am lăsat-o zece minute, până când au apărut primele bule fine, semn că aluatul avea să prindă viață.

Apoi am adăugat restul de zahăr, cele două ouă și unt topit, am amestecat ușor și am început să încorporez făina treptat, împreună cu sarea. Pe măsură ce frământam, aluatul a devenit din moale și lipicios, neted și elastic, cu miros dulceag. L-am frământat aproape zece minute – suficient cât să se lase modelat sub palme și să devină suplu, catifelat.

L-am acoperit cu un ștergar curat și l-am lăsat la dospit o oră, într-un loc cald, ferit de curent. Când am ridicat pânza, aluatul își dublase volumul și era plin de aer.

A urmat partea mea preferată: împletirea. Am împărțit aluatul în trei bucăți egale și le-am rulat în șnururi lungi. Unul l-am acoperit cu semințe de mac, iar unul cu amestec de susan alb și negru. Le-am așezat pe masă și le-am împletit încet, fără grabă, până când s-au unit într-o pâine. Am așezat împletitura pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, am acoperit-o din nou și am lăsat-o să mai crească o oră.

Când a fost gata de cuptor, și pâinea și-a dublat din nou volumul, am bătut un gălbenuș cu o lingură de apă și am uns suprafața lucioasă a pâinii. Am dat tava în cuptorul preîncălzit la 180°C.

După vreo 30–35 de minute, Callah s-a rumenit frumos, aurie, cu o crustă subțire și lucioasă. Când am deschis ușa cuptorului, bucătăria s-a umplut de un miros cald, dulce, aproape tandru – mirosul acela inconfundabil de brutărie și liniște. Miezul era moale, pufos, cu aromă dulce și ou, felul de pâine pe care poți să o mânânci, așa cum am făcut și eu, caldă, abia ascoasă din cuptor.

Fiecare șnur din Callah are o semnificație: pentru unii, reprezintă trupul, sufletul și spiritul; pentru alții, cele trei virtuți – adevărul, pacea și iubirea. În unele comunități, se împletește în șase pentru a simboliza zilele săptămânii care duc spre sabat.

Să coc Callah a fost să aduc în casă acel miros de brutărie care transformă o dimineață obișnuită într-o clipă de bucurie. E un exercițiu de răbdare și o amintire că, uneori, tot ce avem nevoie e o pâine caldă și cineva cu care s-o împărțim.

Cu drag, Cristina

Alte rețete de pâine mai găsiți și aici.