Îmi aduc aminte zilele de sâmbătă dimineața când mă trezeam cu un miros de gătit prin casă, nu era zi de mers la școală, era liniște, și știam că mă așteaptă ceva bun în bucătărie.

Pogăcelele le mâncam și cu dulceață pt că aveam de atunci gusturi… nu știu cum să le zic… dar îmi plăcea combinația aia de dulce cu sărat, fără să mă gândesc prea mult dacă „se potrivește” sau nu.

Și combinam dulcele cu săratul, mușcam din pogăcea și apoi puneam dulceață deasupra, și pentru mine era perfect.

Rețeta asta e o interpretare având în vedere și experiența de prin diferite patiserii din alte țări, unde am ajuns să gust săratul de la tot felul de produse cu cremă de brânză care merge perfect cu gemul de fructe, și mi-am dat seama că, de fapt, combinația asta o știam deja din copilărie.

Așa că rețeta asta e cumva o întâlnire între amintirile de acasă și ce am descoperit mai târziu prin lume, același gust familiar, dar cu o mică reinterpretare.

Ingrediente pogăcele reinterpretate

• 680 g făină albă
• 10 g praf de copt
• 90 g zahăr
• 15 g sare
• 230 g unt moale
• 257 g lapte bătut
• 250 g smântână pentru frișcă (30–35%)

Pentru împăturiri:

• Aproximativ 50 g unt pentru fiecare împăturire

Cum le prepar

Încep simplu, ca de obicei, pun făina, praful de copt, zahărul și sarea într-un bol mare și le amestec cu mâna, fără grabă. Îmi place momentul ăsta pentru că știu că de aici începe totul.

Adaug untul moale și îl încorporez până când compoziția devine nisipoasă, cu bucăți mici de unt răspândite peste tot. Nu încerc să fie perfect, tocmai bucățile acelea de unt sunt cele care vor face pogăcelele fragede și stratificate.

Separat, amestec laptele bătut cu smântâna, iar când le torn peste ingredientele uscate, totul începe să se lege într-un aluat moale. Nu frământ mult, doar cât să se adune. Dacă îl lucrezi prea mult, își pierde din delicatețe, iar mie îmi place să rămână fraged.

Îl răstorn pe hârtie de copt și îl întind la o grosime cam de două degete. Nu folosesc rigla, doar ochiul și experiența, exact cum făcea mama.

Apoi vine partea care face diferența: împăturesc aluatul în trei de trei ori și ung deasupra unt moale. Îl întind din nou și repet împăturirea. E genul de gest simplu care transformă niște pogăcele obișnuite în unele pufoase și stratificate.

Pun aluatul de pogăcele la frigider pentru vreo 45 de minute. Pauza asta nu e doar pentru aluat e și pentru mine. De obicei îmi fac o cafea sau mai aranjez prin bucătărie, știind că partea cea mai bună urmează.

După ce s-a răcit, scot aluatul și decupez cercuri cu un pahar.

Apoi le așez apropiate în tavă, le ung cu puțin lapte deasupra și le bag în cuptorul încins la 200°C, cu ventilație pentru 10-12 minute până pogăcelele devin aurii și frumoase.

Cum am servit aceste pogăcele reinterpretate

Și apoi vine momentul magic: mirosul. Mirosul acela de unt și aluat copt care umple casa și te face să apari instant în bucătărie, chiar dacă nu ți-era foame.

Când pogăcelele sunt gata și s-au mai răcit puțin, vine partea mea preferată, reinterpretarea. Le tai ușor în jumătate și le umplu cu gem de căpșuni primit de la soacra mea, din acela făcut în casă, cu bucăți de fruct și gust adevărat. Sub gem pun un strat de cremă de brânză tartinabilă, ușor sărată, care echilibrează perfect dulceața.

Pentru mine combinația asta e exact ce trebuie dulce, sărat, moale, pufos dar fiecare poate pune ce are prin casă: orice gem, dulceață sau chiar miere.

Până la urmă, nu e despre rețetă perfectă, ci despre gustul care te face să mai iei încă una.

S-aveți spor în toate,

Dragoș

Alte rețete de pogăcele mai găsiți aici.