Porc cu varză murată

123

porc cu varză murată

Rețeta asta-i dintr-un episod al emisiunii “La cină”. Nu i-am făcut niciodată Ionelei porc cu varză. Nu știu de ce, că doar nu-i o mâncare complicată. Din contră. Ai nevoie de câteva ingrediente bune, puțină răbdare și o cratiță încăpătoare. Restul se rezolvă aproape singur.

Ingrediente pentru porc cu varză murată

  • 1 varză murată
  • 1 ceapă albă mare
  • 2-3 felii de ceafă de porc cu os
  • câteva felii de fleică de porc
  • câteva oase de porc
  • 1-2 linguri de untură de porc (sau puțin ulei)
  • 100 ml vin
  • 2-3 linguri pastă de tomate
  • 1 linguriță boabe de piper
  • 2 foi de dafin
  • câteva rămurele de cimbru
  • sare, dacă mai este nevoie

carne de porc

ingrediente porc cu varză

Mod de preparare 

Am limpezit bine varza murată în două ape reci și am lăsat-o să se scurgă.

Am tăiat ceapa bucăți și am porționat carnea în bucăți potrivite.

carne porționată

Am pus totul în cratiță, împreună cu untura, și am lăsat să se călească la foc potrivit.

pregătire carne 1

pregătire carne 2

Când carnea și ceapa au prins puțină culoare, am adăugat varza murată și am amestecat bine.

Am stins cu vin, apoi am pus pasta de tomate și am amestecat din nou.

Am condimentat cu boabele de piper, foile de dafin și câteva rămurele de cimbru. Cu sarea am fost atent, pentru că varza murată aduce deja destulă.

Am acoperit mâncarea cu o hârtie de copt și am lăsat-o să fiarbă încet, la foc mic, până a scăzut frumos.

porc cu varză final

De reținut

Oasele ocupă loc în cratiță, dar aduc gust. Iar la mâncarea asta gustul contează. În rest, nu-i nimic complicat. Doar porc, varză și răbdare.

servire porc cu varză

S-aveți poftă!

Rețeta video este și ea aici.

Alte rețete cu varză mai găsiți și aici.

Iar până la următoarea rețete de pe blog, ne vedem pe Facebook.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2026. All rights reserved.
Close