
Cu toții ne dorim rețete rapide și simple, însă vă asigur că nimic nu se compară cu mâncarea gătită lent, la cuptor, unde toate aromele se întrepătrund, iar carnea va deveni atât de fragedă, încât se va topi în gură. Pentru azi – sandwich cu costițe gătite lent la cuptor.
Hai să nu vă mai fac pofta și să trecem la treabă.
Ca și ingrediente pentru sandwich cu costițe avem nevoie de :
Pentru carne și sos:
- -2 costițe de porc
- -Mix de condimente ( eu am folosit usturoi pudră, cimbrișor, boia afumată, sare și piper)
- -Ulei de măsline
- -1 ceapă roșie
- -2 linguri Ketchup dulce
- -2 linguri muștar
- -1 linguriță miere
- -1 linguriță sos de soia
- -100 ml sos de roșii
Pentru salată:
- -varză roșie
- -morcov
- -2 linguri iaurt grecesc
- -2 linguri muștar
- -usturoi pudră, sare și piper
Pentru sosul chimichurri:
- -30 ml ulei de măsline
- -1 cățel de usturoi tocat mărunt
- -câteva fire de pătrunjel tocate mărunte
- -condimente ( oregano, chilli, sare și piper)
- Și nu în ultimul rand pâinea preferata, eu am folosit baghete proaspete cu maia.
Modul de preparare al costițelor :
Pentru început, am așezat costițele pe folie de aluminiu, le-am uns cu ulei de măsline și am presărat mixul de condimente (usturoi pudră, cimbrișor, boia afumată, sare și piper). Am împachetat foarte bine costițele în folie, le-am așezat într-o tavă și le-am băgat la cuptor la 150 de grade timp de 3h.

După ce costițele au stat 2h jumătate la cuptor, le putem unge cu sos . Pentru sos am călit în ulei de măsline o ceapă roșie și am adăugat următoarele : 100 ml sos de roșii, 2 linguri ketchup dulce, 2 linguri muștar, 1 linguriță miere, 1 linguriță sos de soia. Am lăsat totul pe foc timp de 5 minute, dupa care am uns costițele și am mai lăsat la cuptor 30 de minute. ( *Să păstrați puțin sos și pentru a unge baghetele)


Salata și sosul chimichurri pentru acest sandwich cu costițe
Între timp ne putem apuca de salată și sosul chimichurri. Pentru salată am dat pe răzătoare varza roșie și morcovul, le-am amestecat cu 2 linguri iaurt, 2 linguri de muștar, sare, piper, usturoi pudră și am lăsat salata deoparte până în momentul asamblării.
Pentru sosul chimichurri am pus într-un bol mic uleiul de măsline, pătrunjelul și usturoiul tocate mărunt, fulgii de chilli, oregano, sarea și piperul. Am amestecat totul foarte bine. E de preferat să lăsați sosul să se ‘odihnească’ 10-15 minute, pentru ca toate aromele să se îmbine perfect.

După cele 3 h, am scos costițele din cuptor, le-am lăsat să se răcească puțin, după care am desprins carnea de pe os.
Servire sandwich cu costițe la cuptor
Am tăiat bagheta pe jumătate, am uns cu sosul de roșii rămas, am așezat salata, carnea și deasupra dressing-ul chimichurri.

Vă spun sincer că este cel mai bun sandwich pregătit în ultima vreme. Aromele s-au îmbinat atât de armonios. Carnea fragedă, sosul fresh și salata crunchy.

Puteți servi sandwich-ul lângă o porție de cartofi wedges și clar nu veți da greș în fața prietenilor voștri.
Pofta bună, dragilor!
Arata foarte bine!