Eugenia – dulcele copilăriei

1.6K

eugenia

Tema acestei săptămâni se numește “Iubește românește”, așa că m-am gândit că ar fi ideal să pregătesc această rețetă de biscuiți Eugenia – dulcele copilăriei.

Povestea brandului Eugenia a luat naștere în perioada anilor ’47 – ’48, la Constanța.

 Brandul a devenit între timp substantiv comun, biscuiții cu cremă de cacao numindu-se astfel “eugenii”.

Pe vremea comunismului acestea făceau parte dintre puținele dulciuri bune și ieftine pe care le găseau românii.

Nu ne cunoaștem toți personal, însă pe mulți dintre noi viața ne leagă cu un fir invizibil prin aceleaşi amintiri pe care le avem din anumite perioade ale trecutului.

Se spune despre gătit că este despre oameni, iar despre mâncare că este poate singurul lucru universal care are adevărata putere de a-i aduce pe toți împreună.

 Eu asta mi-am dorit să fac prin această rețetă… fie măcar virtual.

Acum gata cu sentimentalismele fiindcă trebuie să vă spun şi cum am pregătit aceste dulci bunătăți. ☺️

Ingrediente pentru biscuiți:

  • 600 gr de făină
  • 100 gr de migdale măcinate
  • 100 gr de zahăr pudră
  • coaja rasă de la o lămâie
  • 300 gr de unt
  • 2 linguri de zahăr tos
  • 3 linguri de smântână
  • un praf de sare
  • 6 gălbenușuri

Ingrediente pentru biscuiți eugenia

Ingrediente pentru cremă:

  • 150 gr de unt
  • 100 gr de zahăr
  • 3 linguri de cacao
  • 1 ou
  • 2 linguri de lapte
  • o fiolă de esență de rom

Ingrediente pentru cremă

Cum am pregătit biscuiții?

Într-un bol am cernut făina, peste care am adăugat următoarele ingrediente: untul moale pe care l-am amestecat cu două linguri de zahăr tos până când acesta s-a topit, gălbenușurile, sarea, coaja de lămâie, zahărul pudră și migdalele măcinate.

Am omogenizat aluatul, după care l-am pus în frigider pentru aproximativ 2 ore.

Aluat biscuiti

După ce aluatul s-a răcit, l-am întins cu sucitorul și l-am decupat cu forma specială.

Eu am avut o formă personalizată, pe care scria “Eugenia”, dar puteți să utilizați orice formă aveți pentru decuparea biscuiților.

Decupare biscuiti Eugenia

Biscuiti in tava

Am aranjat biscuiții în tavă și i-am copt preț de câteva minute în cuptorul preîncălzit.  Îi puteți verifica din când în când deoarece timpul de coacere diferă de la cuptor la cuptor. Când marginile biscuiților devin aurii înseamnă că sunt gata.

Pregătirea cremei

Într-un castron metalic așezat pe o oală în care apa fierbea (bain-marie) am pus oul și zahărul și le-am bătut  2-3 minute, apoi am adăugat: laptele, esența de rom și untul. Cu ajutorul unui tel am amestecat compoziția în continuu preț de 6-7 minute, după care am încorporat și cacaoa cernută printr-o sită și am omogenizat crema.

Am luat crema de pe foc și am lăsat-o să ajungă la temperatura camerei, apoi am pus-o la rece.

Crema de cacao pentru eugenia

După aproximativ 2 ore am scos-o din frigider și cu aceasta am umplut biscuiții, doi câte doi.

Sper tare mult să vă placă această rețetă, care cu siguranță trezește amintiri multora dintre noi.

eugenia

Până la o nouă rețetă, nu uitați să… iubiți românește!

Cu mult drag,

Lușa

Alte rețete dulci găsiți și aici.

Join the Conversation

  1. Mihaela E. says:

    O rețetă absolut extraordinară și care acum poate fi pregătită acasă de iubitorii acestor biscuiți cu tradiție Felicitări pentru acest moment dulce și emoționant totodată

    1. Mulțumesc mult, scumpa mea Mihaela. Mă bucur că îți place ceea ce am pregătit. Sper să încerce cât mai multe persoane această rețetă fiindcă eugeniile făcute acasă sunt delicioase. Te îmbrățișez.

  2. arată foarte bine ❤️ unde găsim cookie cutter-ul acela simpatic? Merci

    1. Mulțumesc din suflet pentru apreciere.
      Forma cu care le-am realizat este cumpărată de aici, din Italia.
      Am comandat-o de pe un site și se putea personaliza cu numele dorit.

      Sunt sigură că și în România se pot găsi.
      Aceste forme se realizează la o imprimantă 3D și sunt fabricate dintr-un plastic special care nu este toxic pentru alimente.
      Spor la bunătăți! ❤️

  3. Imi aduc aminte de eugeniile care mi le aducea mama, cele care aveau 150gr de ciocolata :)))

    1. Mă bucur dacă v-au dus cu gândul la acele vremuri și v-au trezit amintiri frumoase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close