Prăjitură persană – o poveste cu final fericit

8K
Prăjitură persană

Prăjitură persană sau povestea despre cum o fată simplă a reușit să cucerească inima unui prinț. Da, e magică! Are toate aromele magice ale orientului mijlociu. Cardamom, scorțișoară, lămâi și portocale, arome de migdale și fistic. Și parfumul îmbătător al apei de trandafiri. Cum să nu cucerești inimi și să sucești minți și prinți cu toate astea?!

Ingrediente blat:

  • 200 g făină de migdale
  • 150 g de făină 00
  • 4 ouă mari
  • 2 lingurițe de praf de copt
  • ½ linguriță de bicarbonat alimentar
  • 1 linguriță de scorțișoară
  • ½ linguriță de cardamon proaspăt zdrobit (e mult mai aromat)
  • 115 g unt nesărat, lăsat la temperatura camerei
  • 200 g de zahăr
  • 125 g de iaurt grecesc
  • Zeama și coaja de la o jumătate de lămâie
  • Zeama și coaja de la o jumătate de portocală
  • 20 de ml de apă de trandafiri
  • 1 praf de sare

Ingrediente sirop 

  • 30 g de zahăr
  • Zeama de la o lămâie
  • 5 ml de apă de trandafiri

Ingrediente glazură

  • 100 g de zahăr pudră
  • Zeama de la o lămâie
  • 5 ml de apă de trandafiri
  • mână de petale de trandafiri, uscate și comestibile, binențeles
  • mână de fistic nesărat și proaspăt zdrobit.
Ingrediente prăjitură persană

Instrucțiuni blat:

Am încălzit cuptorul la 175 de grade C.

Am uns cu unt o tavă de copt cu fund detașabil pe care am pus hârtie de copt.

Într-un bol am cernut făina, scorțișoara, cardamomul, praful de copt, bicarbonatul și făina de migdale. Le-am amestecat apoi cu un tel și am dat deoparte.

Am pus untul și zahărul în bolul mixerului, am montat paleta de frământat și i-am dat drumul. Viteză medie aproximativ 5-6 minute sau până amestecul a căpătat o culoare pală. Am curățat din când în când pereții bolului cu o spatulă de silicon. Am adăugat ouăle pe rând și doar după ce s-au încorporat fiecare. Apoi am adăugat iaurtul și am lăsat să se mai mixeze totul pentru încă 5 minute. 

Am adăugat zeama și coaja de la o jumătate de lămâie și o jumătate de portocală. Și apa de trandafiri. Am mai mixat totul un minut.

Apoi am pus cele uscate peste cele umede și am mixat mai departe pentru aproximativ două minute.

Apoi am turnat aluatul în tava tapetată și a mers in cuptorul preîncălzit pentru 40 de minute.

După ce s-a scurs timpul și a trecut și testul scobitorii, am lăsat tava la răcit 5 minute. Apoi am detașat marginea tăvii și am lăsat blatul la răcit pentru o oră.

Intrucțiuni sirop:

Am amestecat cu un tel, într-un bol, zahărul, zeama de lămâie și apa de trandafiri până s-a dizolvat zahărul.

După ce s-a răcit blatul, l-am străpuns din loc în loc cu o scobitoare, apoi am turnat siropul. Încet și ajutându-mă de o lingură să fie absorbit uniform.

Instrucțiuni glazură

Am amestecat zahărul pudră cu zeama de lămâie și apa de trandafiri până s-a dizolvat zahărul. Aici depinde de câtă zeamă are lămâia, ideea e să rămână o compoziție groasă, dar fluidă.

Cu o lingură am turnat glazura peste blat și am lăsat-o să se scurgă pe margini.

Peste glazură am pus fisticul sfărâmat și petalele de trandafiri. 

Avem apă de trandafiri în mai multe straturi și de fiecare dată are altă aromă. Magic!

Cum am servit această prăjitură persană

servire prăjitură persană

Gata, e puțin de lucru la prăjitura asta, dar merită tot efortul din lume. Vorba unei prietene, asta nu e prăjitură, e vrăjitură!

Sper să vă vrăjească și pe voi!

Pace&love.

Andrei

Alte idei de rețete dulci mai găsiți și aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close