Steak de ton în crustă de susan – potrivit cu un vin bun

825

Sunt peste zece ani de când am avut bucuria să fac cunoștință cu fascinanta lume a vinurilor. Si am avut bucuria să am ocazia sa degust, să învăț și să mă bucur de vinuri minunate, produse la cramele din toate regiunile viticole ale României. Să descopăr asocierea interesantă a fiecărui preparat cu vinul lui potrivit e un exercițiu foarte antrenant la fiecare masă.  Astăzi vă propun o rețetă care ne scoate puțin din asocierea clasică a vinurilor albe cu pește și a celor roșii cu carne roșie. Însă ne permite în schimb să experimentăm câteva asocieri interesante – gătim un minunat steak de ton, cu roșii coapte și o salată de microplante – tonul este foarte versatil în asortarea cu un vin bun, iar fiecare pereche în parte va oferi note diferite peștelui – vinul este astfel o componentă foarte bine integrată în preparat. 

Ingrediente pentru steak de ton

  • 400 g ton crud
  • Ulei de măsline
  • Susan alb și negru
  • 2 crenguțe de roșii cherry
  • Busuioc uscat
  • Microplante (coriandru, pătrunjel, măcriș roșu, mazăre, linte, ridiche roșie)
  • O linguriță de gem de mure fără semințe
  • Sare 
  • Piper proaspăt râșnit
  • Zahăr
  • Lamâie
  • Cel mai bun ulei de măsline, pentru finish
Ingrediente pentru Steak de ton în crustă de susan

Mod de preparare steak de ton

Steakul de ton

            Pentru steakul de ton am ales o bucată frumoasă, pe care am condimentat-o ușor cu sare și piper proaspăt râșnit. Am rulat-o prin amestecul de susan alb și negru, și am obținut o crustă uniformă de susan, pe toate părțile. Am încins ulei de măsline într-o tigaie, și am prăjit pe toată părțile peștele, până când am observat o margine de câțiva milimetri, de la gătire, de jur împrejur. Nu am uitat nici de capete, și ele au nevoie de prăjire. Modul meu preferat, și pe care îl recomand, de a pregăti steakul de ton este prăjit foarte ușor, cu mijlocul încă crud. 

Steak de ton în crustă de susan

Garniturile 

            Am pus la copt, în cuptorul încălzit la 180 de grade, crenguțele de roșii cherry, cu ulei de măsline, sare, piper, un praf de zahăr și busuioc uscat. Le-am copt cam 15 minute, până când au început să crape ușor, dar le-am păstrat întregi. 

Garnitură de roșii Cherry
Roșii Cherry coapte

Pentru salata de microplante, am pregătit o vinegretă simplă. Am amestecat usturoi verde cu câte două linguri de ulei, oțet balsamic, apă, cu o linguriță de gem de mure, sare, piper, zahăr. Vinegreta a fost turnată peste amestecul de microplante. Acestă salată va fi foarte parfumată, pentru ca micuțele plante sunt foarte aromate, iar vinegreta cu mure o va completa foarte armonios.

salata de microplante

            Am servit tonul tăiat în felii generoase, alături de roșiile coapte și salata de microplante delicate. Am condimentat totul cu un ulei de măsline de foarte bună calitate, dintr-un soi monovarietal. 

Steak de ton în crustă de susan

Ce vin asociem acestui steak de ton?

Spuneam mai sus că tonul este foarte versatil. Pentru că nu are grăsime, suportă și niște vinuri mai particulare, cu note exotice, așa că e cea mai bună ocazie să ne facem puțin curaj sa experimentăm câteva asocieri interesante. Am putea să îl servim, clasic, cu un vin alb – Pinot Gris, pentru a da o notă proaspătă; sau cu un neașteptat Orange, condimentat și structurat. Un rose maturat, din Cabernet Sauvignon sau Shiraz ar fi o alegere foarte inspirată. Dacă momentul la care servim steak-ul de ton este seară, ar fi foarte potrivit și un vin roșu – un Pinot Noir tânăr și catifelat, răcit puțin, chiar și un Novac

Steak de ton în crustă de susan

Sper să gătiți acest minunat pește, și să experimentați cât mai multe dintre asocierile cu vin, pentru a găsi preferata voastră. 

Cu drag, Cristina

Găsiți aici alte idei de preparate cu pește.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close