În “ton” cu perioada, azi vă prezint un preparat fresh și ușor de făcut, perfect pentru zilele călduroase de vară: tartar de ton cu spumă de wasabi. Proaspăt, cremos, dulce acrișor și puțin înțepător. Vă va cuceri papilele gustative. Pe ale mele cu siguranță a făcut-o.
Ingrediente tartar
- File de ton 200g
- Mango 50g
- Avocado 50g
- Ceapă roșie ~15g
- Capere ~10g
- Sos soia
- Sare și piper
- Ulei de măsline
Ingrediente spumă wasabi
- Wasabi pudră 10g
- Apă ~75ml
- Oțet de orez 4ml
- Albuș 1
- Sare
Cum am pregătit tartar de ton
Deși tartar-ul poate părea ceva complicat de făcut, la început, el este un preparat simplu de făcut. Primul pas a fost să toc toate ingredientele în cuburi mărunte, pentru ca următorii pași să meargă mai ușor.
Într-un bol am combinat carnea de ton cu ceapa roșie, caperele, puțin ulei de măsline și sos de soia, apoi puțin piper și am amestecat bine.
Am așezat tonul pe farfurie într-un inel pentru decorare, deasupra am pus cuburile de avocado, iar ultimele au fost cuburile de mango.
Cum am făcut spuma de wasabi?
Nimic mai ușor, am adăugat toate ingredientele în blender și le-am bătut până când compoziția s-a transformat într-o spumă fină. Ca alternativă la blender, puteți folosi un mixer de mână, în acest caz, bateți prima dată albușul și adăugați treptat o pastă făcută din celelalte ingrediente.
Sper să vă placă această rețetă ușoară și răcoritoare. Este perfectă pentru o cină rapidă și sănătoasă sau pentru un aperitiv elegant la o petrecere. (Dacă aveți nevoie de noi idei pentru a impresiona invitații, tocmai ați găsit!). Sau, de ce nu, să îl savurați singuri. Nu uitați să îmi spuneți și cum v-a ieșit!
Ținem aproape,
Alte idei de tartar, aici.