Ciorbă de legume acrită cu corcodușe

552

Cui nu-i plac corcodușele verzi să ridice mâna! Imediat ce au apărut corcodușele am început sa salivez, pentru că pur și simplu ador corcodușele verzi, una din marile plăceri ale vieții.  Această ciorbă de legume acrită este inspirată de bunica mea, imediat ce apăreau corcodușele în pomi, apăreau și în ciorbă și mai folosea ea și aguridă la acrit ciorba. În sud ciorbele se acresc vara cu corcodușe. Corcodușele sunt fructe extrem de accesibile, au un conținut bogat de vitamina C iar folosite în stare crudă, corcodușele au cea mai puternică acțiune antioxidantă si antiinflamatorie. Ia să vedem de ce ingrediente avem nevoie.

Ingrediente pentru ciorba de legume acrită cu corcodușe:

  • 3 morcovi 
  • 1 păstârnac mic
  • felie de țelină
  • ceapă
  • câteva buchețele de conopidă
  • mână bună de corcodușe verzi
  • 200 ml bulion
  • 2 l apă
  • 3 linguri de ulei
  • leuștean praospăt
  • sare după gust

Pentru zdrențele din ciorbă am folosit un ou și 2 linguri de supă, direct de pe foc.

Ingrediente pentru Ciorbă de legume acrită cu corcodușe

Pregătire ciorbă de legume acrită cu corcodușe

Primul pas pentru prepararea ciorbei de legume acrită cu corcodușe a fost să merg să culeg corcodușe. Mi-am pregătit toate ingredientele, le-am spălat și am trecut la curățat și tocat. Am curățat și tocat cubulețe morcovii, ceapa, țelina și păstârnacul și le-am pregătit pentru următoarea etapă.

Pregătire ingrediente pentru Ciorbă

Următorul pas în toată pregătirea pentru ciorba de legume acrită cu corcodușe, a fost să pun la foc mic o crăticioară cu cele 3 linguri de ulei și să las uleiul să se încingă.

cum am călit legumele pentru ciorba de legume

În uleiul încins am adăugat doar: ceapa, morcovii și păstârnacul. Am lăsat focul mic și am continuat să amestec timp de 2 – 3 minute, până legumele s-au călit bine. Am adăugat apoi cei 2 l de apă și am lăsat să fiarbă timp de jumătate de oră, la foc mic. Când timpul s-a scurs, am adăugat bulionul peste ciorba de legume acrită cu corcodușe și am lăsat să dea într-un clocot.

pregătire ciorbă de legume

Pregătirea zdrențelor de ou :

Imediat ce a început să fiarbă, am adăugat și corcodușele iar în paralel mi-am pregătit și zdrențele de ou și leușteanul pe care l-am tocat mărunt.

pregătire zdrențe de ou

Corcodușele fierb destul de repede așa că nu am mai așteptat mult după ce le-am adăugat. Am mai stat în jur de 5 – 10 minute până am pus și zdrențele. Pentru zdrențe am folosit un ou pe care l-am bătut cu furculița și peste care am adăugat 2 linguri de supă.  Pentru a încorpora zdrențele în ciorba de legume acrită cu corcodușe, am folosit un tel. Am început să mestec energic în ciorbă și cu cealaltă mână am turnat oul.

fierbere ciorbă de legume

 După ce am turnat oul, am adăugat și buchețelele de conopidă și am oprit focul, am pus un capac peste oală și al lăsat-o la odihnit jumătate de oră.

servire Ciorbă de legume acrită cu corcodușe

Aceasta este o ciorbă de vară, simplu și rapid de pregătit.

Poftă bună vă doresc!

Ionela.

Alte rețete de supe, aici.

Join the Conversation

  1. Corcodusele raman in ciorbă?
    Intreb deoarece nu am mai gatit cu ele….
    Arata f bine ciorbica ta,bravo!

  2. Ionela Bocai says:

    Corcodușele se pot scoate din ciorbă, de obicei se scot dar nu e o condiție.
    Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close