Ciorbă de cocoș cu legume, acrită cu zeamă de varza ca-n Oltenia

425

ciorbă de cocoș     

Nu știu voi, însă eu sunt mare fan ciorbe și aș mânca oricând o ciorbică bună, acrită cu zeama de varză și cu multă verdeață, fix cum m-a învățat mama.

De la ciorba de perișoare, ciorba de văcuță, de legume.. nu mă pot decide care e preferata mea.

Aveam în congelator un piept de cocoș de curte, așa că m-am hotărât să pregătesc o ciorba plină de legume, plină de savoare datorită grăsimii lăsate de carne, acrită cu zeamă de varză și cu mult pătrunjel și leuștean.

Să nu vă temeți să pregătiți ciorbe, doar aveți nevoie de putină răbdare și sigur veți obține o mâncare super delicioasă.

Pentru această ciorbă de cocoș am folosit :

  • Un piept de cocoș de curte cu tot cu os și grăsime
  • Un ardei roșu
  • bucată de praz
  • Un morcov
  • sare, piper și legume deshidratate
  • mână de tăieței
  • leuștean și pătrunjel
  • cană de zeamă de varză

Cum am pregătit această ciorbă de cocoș

Am pus la fiert în apă cu sare pieptul de cocoș în jur de 1h jumătate , spumând incontinuu, până când a fost fragedă carnea. Am adăugat legumele tocate în cuburi și am lăsat totul la fiert.

Am condimentat după gust cu sare și legume deshidratate, după care am scos pieptul, am desfăcut carnea de pe os, am tocat-o mărunt și am pus-o din nou în ciorbă.

legume în ciorbă

Am fiert totul la foc mic până au fost și legumele moi, iar la final am adăugat o cană de zeamă de varză și o mână de tăieței și am mai lăsat câteva minute pe foc.

finalizare ciorbă de cocoș

Cum am servit ciorba de cocoș

Este atât de aromată, atât de plină de culoare și merge de minune cu o felie de pâine de casă și puțin ardei iute..sau de ce nu cu puțină smântână.

servire ciorbă de cocoș

Improvizați dragilor, asta e farmecul în bucătărie :)

 

Sper să vă placa propunerea noastră și până data viitoare, vă aștept pe Instagram.

Zile cu soare,

Ramo

Alte rețete zemoase, aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close