Bulz cosmopolit – cu twist asiatic

1.5K

Cover bulz

Ce temă provocatoareLocal, dar cu influențe exotice! Am stat îndelung să cuget cu ce propunere să vă suprind. Nu știu dacă voi fi reușit să vă suprind, dar m-am surprins pe mine, în primă fază, cu privire la cât este de interesantă această combinație. Am vrut să creez o rețetă fusion pornind de la un preparat cu adevărat autentic românesc și gândurile, deși au zburat de colo colo prin țară și în registrul culinar autohton, tot la primul impuls – bulzul – au revenit.

Așadar, cu sufletul împăcat, am luat bulzul nostru cel de toate zilele și l-am moțat puțin, ducându-l ba prin Peninsula Iberică, ba prin Coreea, într-o reinterpretare modernă și îndrăzneață, ca să mă conformez temei. Și, deși pare că a călătorit ceva în această escapadă a gusturilor, a ajuns exact unde trebuie: pe o masă de cinste.

Mămăliga cremoasă este completată de dulceața salatei de morcovi și gustul intens al chorizo-ului crocant. Brânza halloumi adaugă un contrast savuros, iar ciuperca King Oyster aduce o textură cărnoasă și un accent umami aparte. Fulgii de chili, oțetul și usturoiul echilibrează preparatul cu note picante și acide. Este un fel de mâncare surprinzător, o combinație între rustic și modern/ exotic, ce invită degustătorul la descoperirea unei noi armonii de gust. Este un preparat sățios și extrem de îmbucurător pentru papilele gustative.

Ingrediente pentru bulz (2 porții):

  • 160 gr făină de mălai
  • 550 gr apă
  • 50-80 gr chorizo proaspăt/ crud-uscat
  • 50 gr brânză halloumi
  • 1 ciupercă King Oyster (sau alt tip)
  • 500 gr morcovi
  • 2 căței de usturoi
  • 100 gr ulei măsline
  • 30 gr unt 82%
  • 2 linguri oțet (preferabil de orez, dar se poate folosi și alt tip)
  • 1 linguriță zahăr alb/ auriu
  • Fulgi chili după gust
  • Sare și piper negru

Opțional: 50 gr cremă de brânză, microplante/ vlăstari pentru decor, 1 lingură semințe de susan

Ingrediente bulz exotic

Mod de preparare bulz

Prepararea salatei de morcovi:

Curățăm și dăm pe răzătoarea specială (bastonașe subțiri) sau pe răzătoarea clasică, îi condimentăm cu sare. Într-o tigaie, încingem 60 gr ulei de măsline și călim usturoiul zdrobit/ dat pe răzătoarea fină, nu mai mult de 1 minut. Retragem de pe foc. Dizolvăm zahărul în oțet. Amestecăm morcovii cu otețul, uleiul aromatizat și fulgii de chili. Opțional, adăugăm și semințe de susan. Dăm la rece până la servire (este mai bună dacă stă câteva ore sau peste noapte la frigider). Deci, puteți face salata în avans.

Salată de morcovi

Prepararea mămăligii:

Aducem apa (în care am adăugat sare și untul) la punctul de fierbere. Adaugăm făina de mălai în ploaie, amestecând constant ca să nu se formeze cocoloașe, gătim până este fiartă. Lăsăm la răcorit.

Prepararea topping-ului de ciuperci și chorizo:

Tăiem ciuperca brunoise (cubulețe mici), dar lăsăm câteva bucăți mai mari, și chorizo în bucăți mici. Le călim în 30 gr ulei de măsline, întâi cubulețele de ciuperci (pe care le condimentăm cu puțină sare și piper negru), apoi adăugăm și chorizo, rumenim până devin crocante.

Crocant ciuperci și chorizo

Asamblare bulz:

Dăm pe răzătoarea cu găuri mari brânza halloumi. Împărțim mămăliga în două părți egale, întindem în palmă sau pe o farfurie unsă cu puțin ulei și adăugăm în mijloc brânză halloumi și o lingură din amestecul de ciuperci cu chorizo. Închidem și formăm o bilă. Repetăm operațiunea pentru a doua porție. Încingem un grătar afară sau o tigaie grill cu restul de ulei de măsline și rumenim bulzul pe toate părțile.

Împachetare bulz

Rumenire bulz

Servire bulz:

În mijlocul unei farfurii punem salată de morcovi, pe care așezăm apoi câte un bulz. Opțional, dar foarte frumos ca prezentare, pe fiecare bulz poșăm o avelină din crema de brânză, decorăm cu microplante/ vlăstari și crocant de ciuperci și chorizo. Servim cu poftă, căci este un fusion absolut delicios!

Bulz final 1

Bulz final 2

Cu drag,

Adina

Alte rețete de bulz găsiți și aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2025. All rights reserved.
Close