Okroshka – supă rece de vară

2.6K

Okroshka

A venit într-un final vara și căldura. Însă și pofta de mâncare nu mai este aceeași, ceea ce înseamnă că este o perioadă tocmai bună pentru lucruri ușoare, atât de mâncat, precum și de gătit. Astăzi vă voi prezenta o rețetă simplă, foarte răcoroasă și gustoasă, okroshka. Această okroshka este o supă rece de vară, rusească, menită să te răcorească și să ofere și sățietate de asemenea. Se găsește în restaurante doar pe timpul verii și se poate servi cu o băutură specific rusească numită kvas (bautură rezultată din fermentarea pâinii) sau kefir. Aceasta conține original parizer, însă se poate prepara cu orice carne se dorește. Sper că v-am făcut curioși să o încercați măcar o dată.

Ingrediente pentru okroshka (aproximativ 4 porții)

  • 4 castraveți
  • 6-7 ridichii în funcție de mărime
  • 3-4 fire de ceapă verde
  • 4-5 cartofi
  • 200 grame șuncă/parizer/orice fel de carne
  • 3 ouă
  • O legătură de mărar
  • Kefir sau kvas (de la magazine cu specific rusesc)
  • Sare, piper

ingrediente Okroshka

Modalitate de pregătire okroshka

Pentru această supă, pasul care durează cel mai mult este fierberea cartofilor, așa că cu acest pas am început. Am spălat cei 5 cartofi și i-am pus la fiert într-o oală cu apă cu sare. Într-un alt ibric am pus la fiert și ouăle, tari.

În acest timp în care s-a făcut deja cald în bucătărie, m-am apucat să pregătesc și restul ingredientelor. Am spălat castraveții și i-am curățat de coajă, deoarece era un pic amară. Legumele pentru această supă sunt tăiate cubulețe mici, de aici și numele de okroshka, care în rusă înseamnă firimituri. Am tăiat cuburi castraveții, ridichiile iar ceapa verde am tăiat-o normal, rondele, pe care le-am pus într-un castron.

ingrediente tocate

Eu am folosit parizer, ca să fac rețeta și experiența cât mai autentică. Am tăiat și parizerul cubulețe, și apoi am tocat mărarul mărunt. Le-am adăugat și pe ele în castron. După ce s-au fiert ouăle și cartofii, le-am lăsat la răcit, și le-am tăiat și pe ele cuburi.

ingrediente în bol

Am adăugat sare și piper după gust, le-am amestecat bine, și am pus la frigider pentru 30 de minute.

ingrediente amestecate

Modalitate de servire supă okroshka

Această supă se servește foarte simplu. Într-un castron se pun câteva linguri din compoziția realizată, iar peste se toarnă kefir, cât să acopere. Se mai poate adăuga sare, piper după gust, ceapă verde tăiată mărunt, un strop de ulei de măsline, poate și un pic de mărar.

servire

Gustul acestei supe are un impact foarte puternic, deoarece nu te aștepți să fie așa de gustoasă. Îmi doresc să fiți curioși și să încercați lucruri noi, deoarece nu se știe niciodată cât de mult s-ar putea să vă placă.

Cristina

Alte idei de supă rece, aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close