Pizza cu blat din cartofi – o rețetă cu doar 3 ingrediente

1.6K
Pizza cu blat din cartofi – o rețetă cu doar 3 ingrediente

Tema acestei săptămâni a fost intitulată “3 ingrediente”, așa că rețeta de astăzi este pe cât de simplă, pe atât de delicioasă: pizza cu blat din cartofi.

Deși nu este o pizza în adevăratul sens al cuvântului, am ales să o denumesc astfel fiindcă are multe dintre elementele acesteia: formă, blat, topping și coacerea în cuptor.

Iată ingredientele de care am avut nevoie pentru a pregăti această pizza cu blat din cartofi:

  • 1 kg de cartofi 
  • 3 ouă 
  • 400 gr de mozzarella 
Ingrediente pizza

Cum am pregătit blatul pentru pizza? 

Am început prin a curăța cartofii de coajă, după care i-am spălat foarte bine și i-am tăiat în cubulețe. 

I-am pus la fiert în apă cu sare, apoi i-am răsturnat într-o strecurătoare, păstrând și o cană de apă în care aceştia s-au fiert.

Într-un bol am pus cartofii fierți și i-am condimentat cu sare și cu piper.

Cartofi fierți

I-am lăsat puțin să se răcească, după care i-am zdrobit și am adăugat aproximativ 50 ml de apă (păstrată de la fierberea cartofilor) și 3 ouă bătute.

Am omogenizat bine compoziția cu ajutorul unui tel.

Aluat din cartofi fierți și ouă

Am turnat aluatul într-o tavă rotundă tapetată cu hârtie de copt și unsă cu puțin ulei.

Timpul de coacere este de aproximativ 10-12 minute (într-un cuptor preîncălzit). 

Între timp am dat mozzarella prin răzătoarea mare. O puteți înlocui cu caşcaval simplu sau cu caşcaval afumat.

Mozzarella rasă

După cele 10-12 minute am scos tava din cuptor și am adăugat deasupra mozzarella rasă. 

Am pus din nou tava la cuptor pentru alte 10-12 minute, până când mozzarella s-a topit.

Pizza cu topping de mozzarella (înainte și după)

Am transferat pizza pe un platou de lemn, după care am tăiat-o în felii.

Tăierea pizzei

Cum am servit această pizza cu blat din cartofi?

Pe un platou am pus o felie de pizza peste care am mai presărat puțină mozzarella rasă.

Am asezonat-o apoi cu câteva frunze de busuioc și am condimentat-o cu piper proaspăt măcinat. 

Se poate servi atât caldă, cât și rece, fiind delicioasă în ambele variante.

Servire pizza cu mozzarella

Deasupra blatului de cartofi puteți adăuga oricare alte ingrediente vă plac.

Pentru a respecta tema eu am folosit nu mai mult de 3 ingrediente la această rețetă, însă ca o sugestie voi mai puteți adăuga deasupra blatului: șuncă presată și felii de ciuperci, ar fi o combinație nemaipomenită. 🤗

Fotografia de încheiere

Sper tare mult să încercați și voi această pizza pregătită într-un mod mai diferit, iar dacă o veți face aștept cu drag părerile voastre. 

Până data viitoare, să ne regăsim cu bine tot aici și pentru alte bunătăți. 

Cu drag, 

Lușa

Alte idei de pizza mai găsiți și aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close