Unele dimineți cer tihnă. Nu cafeaua băută în grabă, nu telefonul care vibrează lângă farfurie, ci o liniște moale, din aceea care se simte în aerul rece și în plapuma pufoasă. O zi care începe încet, cu ferestre aburite și miros de cafea proaspăt râșnită. O astfel de dimineață cere ceva simplu, dar plin de confort — ceva ce poți mânca cu lingura, chiar în pat, când afară se aud doar pașii rari ai vecinilor și ploaia ușoară de toamnă. Așa am creat acest clafoutis sărat: moale, ușor, cu margini aurii și un gust care împletește dulce și sărat într-o armonie neașteptată.

Îmi plac rețetele care par rafinate, dar care se fac aproape din instinct, dintr-o fnevoie de liniște și din dor de a umple casa cu miros de cuptor. Clafoutis e o astfel de rețetă: un fel franțuzesc de budincă, între sufleu și tartă, dar fără aluat, doar cu un amestec simplu de ouă, lapte, făină și ingrediente care aduc o poveste de toamnă timpurie în farfurie.

Ingrediente pentru clafoutis:

• 3 ouă
• 150 ml lapte
• 100 ml smântână lichidă
• 60 g făină
• 100 g feta
• 80 g șuncă de casă
• 100 g struguri
• 40 g miez de nucă
• Cimbru (opțional)

Modul de preparare al acestui clafoutis sărat:

Am început dimineața târziu, încă în pijama, cu părul strâns la întâmplare. Am preîncălzit cuptorul la 180°C — gestul acela care  mereu îmi dă senzația că urmează ceva bun — și am uns o formă adâncă, de ceramică, cu puțin unt moale. Într-un bol, am spart ouăle și le-am bătut ușor cu un tel, doar cât să prindă aer. Am turnat laptele și smântâna, apoi am cernut făina peste amestec, fără grabă, ca o ninsoare lentă. Cu fiecare mișcare, compoziția s-a transformat într-un aluat fin, cremos, fără cocoloașe. Am adăugat un praf de piper și jumătate din brânza feta, care s-a topit ușor în amestecul cald.

Apoi am trecut la partea cea mai plăcută: aranjatul ingredientelor din interior. În forma unsă am pus bucățile de șuncă de casă — fragmente roz-aurii, care au început să miroase a fum și a copilărie —, apoi am așezat boabe colorate de struguri. Îmi place contrastul lor: dulceața răcoritoare a fructului cu săratul fin al aluatului.

Peste tot am turnat compoziția de ouă, care s-a așezat uniform, acoperind ingredientele ca o pătură subțire. La final, am presărat miezul de nucă, am sfărâmat restul de feta cu mâna, și am adăugat câteva frunzulițe de cimbru, doar pentru un parfum subtil de toamnă.

Cât a stat în cuptor — vreo 35 de minute —, casa s-a umplut de mirosuri calde: lapte, nucă, telemea și o ușoară dulceață de struguri copți. Am deschis ușa cuptorului și am privit cum s-a umflat frumos, ca o pernă aurie, ușor rumenită pe margini. Am știut că e gata când marginile s-au desprins ușor de formă.

L-am scos și l-am lăsat câteva minute, să se răcorească. Aburul dulce-sărat se ridica încet, iar în aer plutea mirosul acela inconfundabil de mâncare făcută acasă, care te face să tragi o pătură peste picioare și să zâmbești.

Am luat o lingură și am rupt prima bucată — moale, dar cu margini ușor crocante, cu bucăți mici de telemea topită și un bob de strugure care a cedat sub presiune, lăsând un strop dulce pe limbă. Nucile aduceau textura aceea plăcută, de crocant fin, iar șunca — gustul acela ușor afumat, care adâncește totul. Era exact felul de mâncare care nu cere tăcere, ci o liniște bună, aceea în care mănânci încet, fără grabă, fără planuri, doar cu gândul la cât de simple și calde pot fi diminețile, toamna.

Clafoutis-ul ăsta e perfect pentru dimineți reci, pentru brunch-uri leneșe sau pentru serile când vrei ceva simplu și confortabil. Îl poți mânca fierbinte, direct din formă, cu lingura, sau rece, a doua zi, când aromele s-au împletit frumos. Îl văd lângă o salată verde simplă, cu oțet de mere și ulei de măsline, sau chiar alături de o cană de cafea tare, băută încet, în lumina dimineții.

Rețeta asta de clafoutis sărat e gustul toamnei și al dimineților în care timpul curge mai încet. E bucuria de a avea în lingură puțin din toate: sărat, dulce, crocant, moale, cald. E genul de preparat care nu are nevoie de decor, doar de o pătură groasă și poate o fereastră aburită.

Așa se întâmplă, de fapt, mâncărurile mele preferate: din zile tihnite, din frigul blând al dimineții și din dorul de ceva bun, făcut cu răbdare. Clafoutis e o poveste caldă spusă în farfurie — una care te îndeamnă să rămâi puțin mai mult în pat, cu lingura în mână, sub plapumă.

Cu drag,

Cristina

Alte rețete de clafoutis mai găsiți și aici.